Sări la conţinut
Hai la Plimbare :O)
Un jurnal cu amintiri din călătoriile noastre
  • Home
  • Castele
  • Muzeul Satului
  • Locuri Frumoase
  • Experiente
  • Muzee
  • LaMunte
  • LaMare
  • Evenimente
  • Austria
  • Germania
  • Bavaria
  • Bulgaria
  • Grecia
  • Dolomiti
  • Tirol
  • Salzburg
  • Styria
  • românia
  • Prin Alpi
  • Prin Carpați
  • Salzkammergut
  • Elvetia
  • Slovacia
  • Polonia
  • Irlanda
  • Elvetia
LaMare, Locuri Frumoase
de Bogdan Petreseptembrie 28, 20229:01 amseptembrie 28, 2022

Pe cărări istorice – Dansul din Zalongo și orașul antic Cassiopeia

O altă dimineață, o altă plimbare în regiunea Preveza de pe coasta Mării Ionice a Greciei. De data asta în munți, pe cărări istorice către monumentul Dansul din Zalongo și orașul antic Cassiopeia, aflate la mică distanță unul de celălalt.

20 de kilometri din Mytikas până acolo, pe o șosea ce urcă sus pe munte, până pe la 500-600 de metri altitudine.

Am condus mașina până în parcarea mănăstirii Agios Dimitrios, de unde pleacă cele aproape 400 de trepte din piatră către monument.

Nu știam că vom avea chiar atât de urcat, aveam impresia că șoseaua trece chiar pe lângă monument. Dar cum după leneveala de la plajă merge și un pic de mișcare, am luat la pas cele 400 de trepe până sus, în vârful stâncii. Cred că ne-a luat cam 20 de minute până sus. Cam 100 de metri diferență de nivel.

Monumentul Dansul din Zalongo a fost inaugurat în anul 1961, în memoria celor aproape 60 de femei care au preferat moartea și s-au aruncat în prăpastie alături de copiii lor, pentru a nu fi prinse de turcii lui Ali Pasha și duse în sclavie. Se întâmpla pe la 1803.

Un martor al acelei scene, Suleiman Aga, a relatat cum cele 60 de femei s-au prins de mâini și au început să danseze și să cânte înainte de a se arunca în hău.

Rămas bun lume amărâtă,

Rămas bun dulce viață,

Și tu, nefericită țară,

Rămas bun pentru totdeauna.

Așa cum peștele nu trăiește pe uscat

Și nici floarea în nisipul deșertului

Nici femeile din Souli

Nu pot trăi fără libertate.

Ce să mai fie de spus?

Ne-am plimbat în liniște și am privit în zare, către mare, către munți…

Apoi am coborât către mănăstire, sub amenințarea norilor de ploaie.

Nu am intrat în mănăstire, era prea liniște, nu am dorit să-i perturbăm pacea.

În schimb ne-am suit în mașină și am condus câteva zeci de metri mai jos, până la intrarea în orașul antic Cassiopeia. Bilet de intrare 4 euro de persoana.

Orașul a fost construit de către cassiopeieni prin secolul 4 Î.C. și a fost unul dintre centrele antice importante din Epir. Cu o populație de până în 10.000 de locuitori, a dăinuit până în anul 167 Î.C., când a fost cucerit și distrus de către romani. Care au obligat populația să se mute către noul Nicopolis, contruit de împăratul Octavian în cinstea victoriei împotriva lui Marc Aureliu și a Cleopatrei.

Pe un platou la 550-600m înălțime, apărat de ziduri naturale pe o parte și cu vedere la țărmul mării. Impresionant oraș trebuie să fi fost aici.

Cred că puteam sta ore bune acolo, hoinărind printre ruine și pietre, dar ploaia ne-a ajuns, așa că am luat-o la fugă către mașină.

Dar nu înainte să vedem Agora, centrul economic și politic al orașului antic, precum și micul teatru. Până la un teatru mai mare, nu am avut curaj să mergem pe ploaie.

Frumoase peisaje către Marea Ionică, Preveza, golful Amvrakikos. Oare oamenii care trăiau aici acum peste 2000 de ani le admirau așa cum o facem noi? Erau conștienți în ce locuri frumoase trăiau?

Ajunși la plajă, în Mytikas, cerul tot înnorat. Dar ce frumoasă e marea, chiar și pe vreme mohorâtă.

Avem și video…

Share this:

  • Twitter
  • Facebook

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Related

Tag-uri incluse:cassiopeia dansul din zalongo grecia monument mytikas oras antic preveza zalogo zalongo

Bogdan Petre

Toate însemnările

1Comentariu

Adăugă-le pe ale tale
  1. 1
    Nautilus pe septembrie 28, 2022 la 2:05 pm
    Răspunde

    Apropo de ultima întrebare, un citat care mi-a plăcut și pe care l-am postat și pe blogul meu, uitând să menționez că între ”tambos” și ”tabu” -cuvinte din arii geografice foarte îndepărtate una de alta- nu există probabil nicio înrudire semnificativă:

    ”…ei [grecii] aveau un cuvânt, împrumutat poate din vocabularul unei limbi preelenice, care exprima amestecul de respect și teamă încercat de om în fața a tot ce îi părea că vădește o putere tainică și supranaturală, mișcată de o voință ce se făcea simțită, fără însă a-i putea pătrunde întotdeauna intențiile. Acest sentiment este acel tambos: pare-se că grecii l-au încercat cu o deosebită intensitate și frecvență, în special în fața naturii și a spectacolelor exaltante pe care aceasta le oferă omului în privilegiata lor țară. E vorba de aprehensiunea directă a prezenței divine, stârnită în chip neașteptat de câte un peisaj grandios sau de vreun loc ascuns, de o lumină ori de o umbră, de o tăcere sau sunet, de zborul unei păsări, de trecerea unei jivine, de maiestatea unui arbore falnic, de forma unei stânci, de prospețimea unui izvor, de cursul viguros al unui râu, de freamătul trestiilor, mângâierea vântului, de tunet, de raza lunii, căldura amiezii, de neostoitul murmur al valurilor.”

    (François Chamoux, ”Civilizația greacă în epocile arhaică și clasică”, trad. Mihai Gramatopol, Ed. Meridiane, București, 1985)

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Gravatar
Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Anulează

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Caută

Cele mai citite articole

  • Ce am făcut în Corfu. Opinii oneste despre vacanța într-o insulă fabuloasă
  • Cele 10 cetăți ale Moldovei medievale, din vremea lui Ștefan cel Mare. Ce fac ele astăzi?
  • Trasee de o zi pe cărările din Munții Piatra Craiului
  • Ce poți face la Meteora, Grecia. Principalele atracții turistice vizitate de noi.
  • Trasee de o zi în Munții Ciucaș. Unul dintre cele mai frumoase lanțuri muntoase ale Carpaților și României
  • La Capul Kaliakra. Istorie și peisaje spectaculoase
  • Dobrogea - Trasee pentru drumeție în Munții Măcin, într-o mini-vacanță sau weekend prelungit
  • Cele mai frumoase locuri vizitate de noi in Bavaria
  • Tură de o zi pe munte - De la Fântâna lui Botorog, către Cabana Curmătura și apoi spre Vârful Piatra Mică
  • Cu feribotul din Igumenița către Corfu, în condiții de pandemie

Blogroll

  • Corina Costache
  • Gagaita
  • ImiDoresc
  • VantasticWorld

Urmareste-ne pe Facebook!

Urmareste-ne pe Facebook!

Pages

  • Despre

Blogroll

  • Corina Costache
  • Gagaita
  • ImiDoresc
  • VantasticWorld

Statistici

  • 4.158.863 de vizualizari!
Blog la WordPress.com.

Începe să tastezi ceea ce cauți deasupra și apoi apasă pe Enter pentru căutare. Esc pentru a anula.

  • Urmărește Urmăresc
    • Hai la Plimbare :O)
    • Alătură-te altor 176 de urmăritori
    • Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
    • Hai la Plimbare :O)
    • Personalizare
    • Urmărește Urmăresc
    • Înregistrare
    • Autentificare
    • Copiază legătură scurtă
    • Raportează acest conținut
    • Vezi articolul în Cititor
    • Administrează abonamente
    • Restrânge această bară
 

Încarc comentariile...
 

    %d blogeri au apreciat: