Metsovo, orașul vlahilor din Grecia (în care mai toată lumea înțelege limba română)

În drumul dintre Meteora și litoralul grecesc de la Marea Ionică, ne-am oprit vreme de câteva zeci de minute în orășelul de munte Metsovo (Mețovo), aflat foarte aproape de autostrada către Ioannina. Sus pe culmile munților Pindului, la 1200 de metri altitudine, cu priveliști amețitoare de jur-împrejurul său.

De ajuns pentru a ne face să revenim cât de repede posibil, eventual pentru a înopta câteva nopți acolo. Pentru că este primul loc din afara țării noastre în care ne-am simțit aproape ca acasă.

Oricum am făcut-o la întoarcerea spre România, pentru a umple ce mai era liber prin portabagaj cu bunătăți de acolo, în special cu vestitele brânzeturi metsovene…

Știam că acolo în Metsovo trăiește o comunitate importantă de aromâni, dar habar nu aveam că mă voi simți atât de bine să vorbesc cu câțiva dintre ei, habar nu aveam că ne vom înțelege aproape perfect în limba lor nativă, care are multe cuvinte comune cu a noastră. Auzisem de comunitățile de aromâni din Albania și din Grecia, auzisem despre înrudirea noastră, despre originile noastre comune, însă experiența vie de a întâlni și comunica cu ei a fost extraordinară.

Am parcat în centrul orașului, lângă un copac imens. Și cum am ieșit din mașină am observat că o mulțime de seniori stăteau de vorbă pe băncuțele din jurul acestuia. De altfel, din câte am mai citit, copacul bătrân și mare este caracteristic tuturor așezărilor de aromâni, acesta fiind punctul central în jurul căruia se forma o așezare din moși-strămoși.

Am luat-o la plimbare pe străduțele pietruite și în pantă ale orașului, atenți la tot ce întâlneam, magazine, terase, restaurante… O mulțime de magazine de suveniruri și cu produse meșteșugărești, câteva magazine cu alimente tradiționale, chiar și vreo trei brutării… ba chiar am zărit și câteva pensiuni chiar interesante, în stil tradițional.

Case din piatră și lemn, cu ghiveciuri de mușcate atârnate, care seamănă destul de mult cu cele pe care le-am văzut în zonele muntoase din Bulgaria, ba chiar și pe la noi.

Acolo, nu departe de centru, am trecut și prin piață. De unde am cumpărat roșii, castraveți, ceapă, ba chiar și niște delicioase cireșe. Țăranii ne-au servit cu mare plăcere, ba chiar au pus și ceva în plus în pungile noastre, mai ales pentru că nu era de-ai locului. Iar prețurile mi s-au părut sub cele de la noi din România, în orice caz nu le-au depășit.

Cât despre calitatea produselor, nu am ce comenta. Salata de roșii, castraveți, brânză de capră din Metsovo și ulei de măsline cumpărat de la mănăstirea Meteora ne-a potolit foamea la fiecare prânz pe malul Mării Ionice. A fost tare gustoasă…

După ce ne-am plimbat prin oraș vreme de câteva zeci de minute, ne-am întors către piața centrală, unde vroiam să ne zgâim la prăvăliile cu suveniruri. Chiar la prima prăvălie, o doamnă drăguță ne-a zâmbit și ne-a dat binețe în greacă. Noi i-am răspuns cu un Hello englezesc, pentru că încă nu știam că va înțelege un românesc Bună Ziua.

Ne-a invitat la interior, unde l-am întâlnit pe veselul și zâmbărețul Panaghiot, sau Panagiot, soțul am impresia.

Care ne-a întrebat – “Deutsch?”

Eu, “Nope, Romania.”

Deodată s-a luminat la față și mi-a zis răspicat. “România? Fratele meu! Ce faci?”

Și a început să ne zică într-un flux rapid de cuvinte românești și aromânești sau poate grecești ce putem să cumpărăm noi din prăvălia lui, iar noi eram extrem de mirați că îl înțelegem aproape perfect. Oau… Cred că se citea mirarea pe fețele noastre…

Iar prăvălia sa, pe lângă suveniruri locale sau made in China, era și o adevărată băcănie cu brânzeturi, mezeluri, paste, dulcețuri, vinuri, o diversitate de rahat cu must și altele, toate produse local. Imediat am cumpărat niște brânză de capră în zer și câțiva cârnăciori tradiționali. Ba chiar am revenit la întoarcerea în România și am dublat comanda…

Și după ce am mai pălăvrăgit vrute și nevrute cu Panaghiot, l-am întrebat. “Voi ce sunteți? Machedoni? Aromâni?” Și mi-a răspuns mândru – “Noi suntem Vlahi.” Iar de la fata lui am aflat că populația majoritară în oraș este vlahă.

Mai sus, pe străduțe, am intrat în brutăria lui Vangeli care, cum a auzit că suntem din România, ne-a strigat un Frate din toată inima și a dat mâna cu noi toți. A arătat spre doamna mea și a întrebat – “Muierea ta? Băiatul tău?” Ce să zic, am afirmat ca da. Nu este ea muierea mea? 😀

Și m-a luat la iscodit… “Orthodox?” Orthodox i-am răspuns. “De unde?” Din București i-am răspuns. “Câți ani ai?” I-am răspuns. “Dar tu câți ani crezi că am eu?” M-am uitat la el și i-am zis “70!”

“76!” îmi răspunde el. Să dea domnul să fiu și eu la fel activ și plin de viață la 70 de ani, așa cum era moșul Vangeli.

“Cum e în România? E ghini?” M-a întrebat moșul Vangeli. E ghini zic eu, dar se poate și mai ghini. Că aici, mi se destăinuie el cu amărăciune, “ne-a luat pielea și carnea și ne-a lăsat numai oasele…” Chiar așa vorbea, cu cuvintele astea…

Am cumpărat pâine de la Vangeli, ba chiar și niște plăcinte cu brânză feta, care ni le-a încălzit pe loc. Foarte bune.

La plecare, ne-a urat un “Mergi cu Dumnezeu și cu credința noastră orthodoxă” și ne-a strâns încă o dată mâinile, prietenește, frățește.

———————————————————

Ce să mai zic? Cred că este primul oraș din Grecia pe care îl voi vizita cât de repede voi putea, pentru a-i cunoaște și mai bine pe acei vlahi, atât de primitori cu frații lor români.

Ba chiar am înțeles că iarna pe acolo sunt zăpezi destul de mari și că Metsovo este o importantă stațiune de schi în acest anotimp friguros. Mai are și o rezervație de urși bruni, plus trasee montane, biserici vechi și o groază de alte obiective turistice. Pe care de-abia așteptăm să le descoperim și noi cât de curând.

Mai multe informații interesante despre Metsovo și a sa minunată comunitate de vlahi găsiți aici.