Cum trebuie să fie un ulei de măsline adevărat? Școlarizare în toată regula la „THE GOVERNOR PREMIUM OLIVE OIL” în Corfu

Faptic – 4.5 milioane de măslini sunt astăzi în Corfu. 4.5 milioane! Pe care îi întâlnești oriunde te-ai duce în fabuloasa insulă, către orice obiectiv turistic nu ai cum să nu treci pe lângă sau printr-o livadă de măslini… nu are cum să nu-ți sară în ochi plasele folosite la recoltare, încă întinse pe pământul arid…

Așa cum țăranul nostru se zbătea să aibă petecul său de pământ, pe care să-l cultive și din care să-și hrănească familia, pentru un corfiot era și este important măslinul… În lumea corfiotă tradițională era rușine să nu ai măslinul tău sau măslinii tăi…

Eterna poveste a omului legat de glia în care s-a născut, de valorile și tradițiile comunității în care a trăit, la fel ca la noi, în Grecia insulară sau în Honolulu… omul simplu, trăind prin sudoarea frunții, cu multele sale tristeți și necazuri dar și puținele bucurii ale vieții, sperând la mai bine pentru el și apropiații săi…

Vineri, zi caniculară, ultima noastră zi din vacanța pe fabuloasa insulă Corfu… Caniculară, cu un aer aproape irespirabil, ne îndreptam către cazare deși era încă miezul zilei. Dar nu se mai putea sta afară în aer liber….

…. și, după ce vizitasem și cumpărasem ulei de măsline de la producători locali recomandați de către gazdele noastre, după ce încercasem să luăm pulsul plajei Issos și ne-am întors imediat în mașină pentru că ne-am simțit ca într-un cuptor puși la rumenit…

… după cum am spus, ne îndreptam cu mașina către Pelekas, unde eram cazați ca să începem să pregătim bagajele de plecare. În localitatea Agios Mattheos am zărit indicatorul către Governor Olive Oil, una dintre cele mai cunoscute mărci de ulei de măsline ale insulei dar, pe moment, nu am procesat și am trecut mai departe…

…. 100 de metri, 200 de metri… după care rotițele creierului încă gripate de la căldura insuportabilă au început să scârțâie ușor-ușor și… am frânat, m-am asigurat și ne-am întors… nu puteam să trec pe lângă The Governor și să nu cumpăr măcar o sticluță de ulei de măsline…

…. dar habar nu aveam că această decizie de moment ne va oferi una dintre cele mai frumoase surprize ale vacanței, habar nu aveam că voi avea să aflu multe informații interesante despre Corfu, Governor și, implicit, despre cum trebuie să fie un ulei de măsline adevărat… dar mai ales despre proprietățile sale curative.

…..

Ca niște curci năuce am coborât din mașină și am dat din nou piept cu valul de căldură ce se abătuse asupra Greciei, chiar și insulare… deși știrile din București spuneau că acasă ploua cu spume…

Ne-am tras repede la umbra hambarului micuței fabrici de ulei de măsline, încercând să întrebăm pe cineva de unde putem cumpăra cât mai repede uleiul pentru care oprisem…

… o domnișoară se plimba de colo-colo și explica unor turiști americani despre uleiul de măsline, procesul de producție etc… americani, ce au năpădit Grecia acum în vara lui 2021, continentală sau insulară, erau și sunt peste tot…

… rătăcind cu privirile jur-împrejur, am zărit un tânăr ce venea hotărât către noi, zâmbitor, cum altfel, mă rog, i-am ghicit zâmbetul de sub masca de protecție mai mult după privire…

… ne-a dat binețe, noi am ținut-o pe-a noastră, dă-ne nene niște ulei…el, calm, ne-a întrebat de unde suntem, i-am răspuns iar el ne-a întrebat dacă ne poate oferi câteva detalii despre Governor… i-am răspuns că da, ne-am bucura…

Dar mai întâi ne-a întrebat dacă avem vreo nelămurire despre Corfu… dacă ne-a plăcut acolo… Normal, ne-am simțit minunat și l-am întrebat dacă într-adevăr sunt 3 milioane de măslini în Corfu, pentru că numărul mi se pare puțin exagerat…

Mi-a răspuns că am dreptate, numărul este cu adevărat exagerat, în Corfu sunt 4.5 milioane de măslini acum… Zâmbea, glumeț grecul… Frunțile s-au mai descrețit, de-abia acum se relaxa discuția…

„Știți care sunt cele trei caracteristici principale ale Insulei Corfu?” Ne-a întrebat. I-am răspuns că nu…

One… Măslinii, era rușine să nu ai un măslin pe vremuri.

Two… (vorbește o engleză impecabilă) Numele cel mai comun din Corfu este… Spyros, mai toți bărbații fiind botezați așa. Pentru că în catedrala Sf Spiridon din centrul vechi al orașului Corfu se află chiar moaștele acestuia… fiind patronul spiritual al insulei.

Three. Mai toți bărbații din insulă sunt și muzicanți, învățând tainele unui instrument muzical la una dintre cele 18 fanfare ale insulei.

Măslinul, Spyros și Muzica…

Și apoi s-a prezentat…

„Mă numesc, cum altfel, Spyros Dafnis, am cântat la trombon în fanfara de aici când eram în școală și… ne aflăm cu toții acum într-o livadă de măslini.”

Și nu ne-a trombonit deloc… ba din contră, informațiile și poveștile despre uleiul de măsline premium al Governor au început să curgă…

Spyros Dafnis la Governor Premium Olive Oil în Corfu

El împreună cu fratele său George, după ce s-au școlit pe la universități înalte, s-au întors în locurile natale pentru a crea o marcă internațională de ulei de măsline. Tradițiile mileniale s-au înfrățit cu avântul tineresc, tehnologia, marketingul dar și știința… am putea spune…

Familia Dafnis produce ulei de măsline de peste 100 de ani în insula Corfu, dacă am înțeles eu bine, dar cei doi tineri au introdus metode moderne ce țin de administrarea și controlul livezilor și al recoltării măslinelor, presarea acestora la temperaturi joase, depozitarea uleiului de măsline dar și, ceea ce este la fel de important acum, un pic de marketing…

Numele The Governor, a fost dat în cinstea primului guvernator al Greciei independente… contele Ioannis Capodistrias (1776 – 1831)​. Specia de măslini pe care ei o cultivă se numește “lianolia”.

Tinerețe, entuziasm, muncă, sudoare și știință… Spiros se laudă cu produsul său și cu premiile și certificările obținute… Uleiul de măsline The Governor a fost dovedit științific că conține de până la zece ori mai mulți polifenoli decât unul obișnuit.

Polifenolii sunt molecule antiinflamatoare, antioxidante, antidiabetice, foarte bune în lupta împotriva cancerului. Tot polifenolii protejează funcțiile cardiace, inima, scad colesterolul rău și se pare că s-a demonstrat că îmbunătățesc funcțiile creierului.

… dovadă stau toate aprecierile și premiile internaționale dar și testele de laborator realizate în toată lumea.

Un ulei de măsline cu proprietăți curative…

După ce ne-a explicat despre polifenoli și alte amănunte legate de producția uleiului de măsline de la Governor, Spyros ne-a invitat să facem o degustare de ulei de măsline…

Curioși și deja intrigați de proprietățile acestui ulei de măsline, am acceptat cu bucurie…

Am așteptat câteva minute pentru a pregăti sala de degustare, unde am găsit pâine, brânză și roșii (de la Papou – „Pappous” al lui, pe românește bunicul său), protejate așa cum trebuie în condițiile pandemice actuale…

… dar și pahare pentru apă dar și cel atestat internațional pentru degustarea uleiului de măsline…

… cât s-a mai pregătit, ne-a pus spre vizionare un filmuleț motivant și emoționant despre rolul măslinului în viața unui grec… Măslinul va fi mereu aici…

Un pom milenar, o enigmă pentru mine cum poate trăi sute sau mii de ani într-un sol atât de arid…

A venit cu sticla de ulei de măsline Governor… care arată ca una de cogniac cel mai fin…

… apoi ne-a explicat de ce sunt albastre paharele de degustare, de ce nu sunt transparente.

Răspunsul este unul pe cât se poate de simplu – pentru ca decizia degustătorului să nu fie influențată de culoarea uleiului. Culoarea nu este importantă, aceasta fiind mai deschisă sau mai închisă în funcție de perioada de recoltare a măslinelor, mai devreme sau mai târziu.

La Governor, măslinele sunt recoltate începând cu jumătatea lunii octombrie și până spre jumătatea lunii noiembrie. Totul durează aproape o lună…

După care ne-a explicat cum trebuie să degustăm uleiul de măsline, cum să-l mirosim… cum să-l înghițim.

Cu o palmă am ținut paharul, cu cealaltă am acoperit gura acestuia după ce a turnat ulei în el… Ușor am început să frecăm paharul pentru a-l încălzi și, în acest fel, pentru a elibera aromele specifice… apoi am inspirat adânc după ce am descoperit paharul iar prospețimea uleiului de măsline ne-a invadat plămânii și simțurile… ca o boare de primăvară…

Prospețimea…

Am continuat să frecăm ușor apoi, la indicațiile lui Spiros, am luat o gură cât o linguriță de ulei de măsline Governor, am umplut toată gura cu el, am spălat-o cu ulei practic, apoi l-am lăsat să alunece ușor pe gât, fără să înghițim…

Senzațiile? Gustul? Cum nu am mai simțit și nu am mai gustat un ulei de măsline până acum… parcă am trăit degeaba…

Prospețime, arome fructată în gură, ușor amărui la baza limbii și iute pe gât… După care o tuse sănătoasă și o exclamație din partea lui Spyros – „Așa trebuie să faceți când gustați un ulei bun!”

Un ulei de măsline extravirgin trebuie să fie un melanj de arome fructate, amărui și iuți, fiecare în aceeași proporție, niciuna să nu primeze în detrimentul celorlalte…

Ce să mai, școlarizare în toată regula în tainele degustării uleiului de măsline…

După care am început să degustăm uleiul de măsline cu roșiile de la Papou, pâinea, cașcavalul și brânza… cu exclamații de satisfacție…

…. pentru ca, cireașa de pe tort, să ne delectăm cu o porție bună de înghețată asezonată cu puțin ulei de măsline. Explozie de gusturi în cerul gurii… nemaipomenită asociere… cum nu mi-aș fi închipuit vreodată…

Mai că nu mai ne venea să plecăm de acolo, parcă mai așteptam să vedem cu ce ne mai îmbie Spyros… care a stat cu noi cu un entuziasm de nedescris aproape o oră…

Respect, atâta dedicare și perseverență pentru promovarea propriului produs nu am mai întâlnit până acum…

Bineînțeles, într-un final am reușit să cumpărăm și uleiul de măsline pentru care ajunsesem aici…

… dar și ceva licori bahice produse de un alt faimos producător local, Lazaris.

=================

Ce să mai, mulțumim Spyros pentru timpul acordat, pentru cunoștințele împărtășite cu atâta entuziasm și pentru deliciosul vostru ulei de măsline…

… a fost o experiență minunantă pe care v-o recomand din tot sufletul și vouă.

Dacă sunteți în Corfu, treceți dacă aveți drum și timp pe la micuța făbricuță de ulei The Governor. S-ar putea să aveți o experiență la fel de minunată ca a noastră… doar receptivi să fiți.