Cum ne pregătim și ce facem când mergem pe un traseu montan de o zi, așa amatori cum suntem noi

Munții m-au fascinat încă de când eram copil, era o lume total altfel față de locurile în care mă născusem și în care trăiam. Născut în București, cu vacanțele de vară petrecute într-un sătuc aflat în apropiere, rare au fost ocaziile petrecute pe culmile muntoase, și acestea strict legate de vreun grătar făcut pe malul vreunui râu.

Ai mei preferau concediile la mare, pe litoralul nostru cum altfel în acele timpuri, așa că la munte am ajuns destul de târziu, mai des după ce ai mei și-au cumpărat prima Dacie 1310 (prin 1984 parcă se întâmpla) și au început să să facă scurte plimbări duminicile, pentru că sâmbetele erau lucrătoare în acele vremuri, nu ca acum.

Târziu aș putea spune, în anii de liceu, am început să merg în scurte excursii alături de prieteni pe Valea Prahovei în special. Nimic memorabil de atunci, câteva nopți petrecute la cort, alte câteva petreceri prin tot felul de cabane montane, alte preocupări aveam.

Anii au trecut, viața s-a schimbat, prioritățile au devenit altele, dar nu am uitat niciodată muntele. Cât a fost al nostru băiat mic, nu prea am avut posibilitatea să facem ture mai lungi pe munte, doar ne-am bucurat de peisajele minunate prin plimbări cu mașina, cu telecabina, cât mai mecanizat posibil, cu acces cât mai facil către diversele obiective și atracții turistice. Fie că au fost Alpii bavarezi, sau austrieci, sau elvețieni, sau munții din Pădurea Neagră, dacă ar fi să mă refer la cei din afara țării.

Când al nostru flăcău a trecut de vreo 12 ani am început ușor și plimbările pe munte, tot mai dese, tot mai multe. Fie că ne-am plimbat pe trasee în Dolomiți, sau în Alpi, sau în Munții Rila, sau pe Olimp, sau prin Tatra, dar și prin minunații noștri Carpați, împreună toți trei, turele pe munte, așa amatoricești, ne-au făcut să dorim să mergem mai mult, mai des. Pentru că acolo chiar ne simțim bine, în sânul naturii, privind la crestele ascuțite, eventual de pe malul unui cristalin lac glaciar.

Între timp al nostru băiat a crescut și mai mare, nu prea mai vine cu noi, poate doar foarte rar când mai vin și prietenii săi, așa că majoritatea turelor le facem noi doi, eventual cu gașca noastră de prieteni de o viață, când timpul și preocupările ne-o permit.

După atâția ani de când facem ture pe munte, unele mai ușoare, altele mai grele, atenție, la un ritm amatoricesc și deloc sportiv, uneori cu mult efort, peste condiția noastră fizică, am învățat cum să mergem pe munte, cum este mai bine să abordezi o astfel de drumeție, chiar și una de plăcere. Pentru ca totul să fie de plăcere și să nu devină o ne-plăcere, un chin.

Câteva sfaturi dacă-mi este permis, pentru începătorii ce doresc să facă drumeții pe munte, pentru relaxare. Cu muntele nu te joci, trebuie să-l abordezi cu teamă și respect, pentru a te bucura cu adevărat de toată măreția și splendoarea sa.

Atenție, aceste rânduri așternute aici nu se adresează alpiniștilor, cățărătorilor, celor pentru care adrenalina montană este ceva comun, ci în special amatorilor ca noi, familiilor cu copii sau tuturor ce doresc să petreacă mai mult timp și mai de calitate în inima munților. Dar sfaturile celor mai experimentați ne vor fi întotdeauna de ajutor și de folos.

Sau celor care fac trasee de o zi în general, pentru ca seara, după un efort sănătos preferă să se retragă la confortul unei cabane sau pensiuni. Cum suntem și noi, care alegem o zonă pe care dorim să o cutreierăm în vacanțe, cu un punct de cazare de la care plecăm în drumețiile noastre zilnice.

Niciodată nu facem un traseu doar de dragul de a o face, dacă limitările noastre fizice dar și psihice nu ne permit

Sincer să fiu, am dori să ajungem pe cele mai înalte vârfuri, pe cele mai spectaculoase trasee, dar cum limitările noastre fizice dar și psihice nu ne permit, mergem doar acolo unde putem. Pentru că nu toți suntem super-sportivi, nici foarte activi zi de zi, traseele pe munte sunt doar pentru scop recreativ pentru cei mai mulți dintre noi. Și așa dorim să rămână, drumeții de plăcere, nu de chin.

Așa că, abordăm trasee în funcție de limitările noastre fizice, facem efort dar la un nivel suportabil, deși trebuie să o recunosc că gâfâim din greu pe urcări și ne aolim de genunchi pe coborâri, dar totul atât cât ne simțim bine. De exemplu, am renunțat la a merge mai departe pe anumite trasee către anumite obiective dacă nu ne-am simțit bine, dacă nu am mai avut suflu, dacă am mers prea încet și la întoarcere ne-ar fi prins noaptea. Totul are o limită, trebuie neapărat să știi care este a ta.

De exemplu, pentru a ne obișnui cu efortul fizic, la fiecare început de an, după o iarnă petrecută mai mult la gura sobei, hai, a caloriferelor, începem primăvara cu ture mai ușoare, de încălzire le spunem, pentru a ne repune musculatura în mișcare, pentru a ne reobișnui corpul cu efortul susținut. Desigur, antrenament în sală pe timpul iernii ar fi perfect, o alergare pe bandă, un cycling etc, dar nu am făcut-o până acum, nu știu dacă o voi face.

Și, după o primă tură, ușoară, urmează o alta și o alta, așa că în timp vei ști cam de ce ești capabil. Recomandarea mea este să nu începi din prima cu un traseu greu, pentru că dăunează la capitolul încredere.

Pe lângă limitările fizice, la fel de importante din punctul meu de vedere sunt și cele psihice, pentru că nu ne avântăm pe cele mai periculoase și mai dificile trasee pentru a ne pune în primejdie viețile. Sunt trasee pentru majoritatea și sunt trasee pe care nu poate accede chiar oricine, ci doar cei mai temerari, mai pregătiți, mai apți, mai echipați. Mi-aș dori să fiu temerar și mai apt dar îmi dau seama că nu mai am nici vârsta, nici capacitățile fizice necesare, așa că mă limitez doar la ce pot și mă bucur din plin de fiecare moment petrecut pe munte, chiar și așa.

Dacă hăurile amețitoare de sperie, dacă îți tremură picioarele când trebuie să treci pasaje mai expuse, mai bine nu te duci pe acolo, te întorci și gata, siguranța trebuie să fie întotdeauna prima opțiune, atât dacă ești singur cât și dacă ai alături familia sau copiii.

Alegerea unui traseu prea solicitant și prea dificil se poate termina rău, din râs poți să o dai în plâns, după cum tot vedem la știri din păcate.

Plănuim aproape la amănunt aproape orice drumeție, chiar și una de o zi

Nu contează traseul pe care urmează să-l parcurgem, mă informez la fiecare în parte despre lungimea sa, timpul în care trebuie parcurs, diferența de nivel, de unde se accesează, dacă există loc de parcare în apropiere, cam despre tot ce este nevoie în general.

Pentru aceasta citesc online toate informațiile pe care le găsesc, fie că sunt pe site-uri de specialitate (gen. munțiinoștri.ro) sau pe blogurile de călătorie ale altora și, slavă Domnului, informații importante și interesante sunt destule pe internet.

De reținut că primăvara sau toamna ziua ține mai puțin, așa că trebuie planificat și în funcție de acest aspect, nu de alta, dar nu prea e o plăcere să te prindă noaptea pe traseu, de exemplu nouă nu ne place, deși avem întotdeauna cu noi frontale dar și o lanternă. Traseele cele mai lungi se fac în zilele de vară, când se întunecă târziu.

Pentru orientare în traseu nu mai folosesc o hartă printată, îmi este mult mai la îndemână smartphone-ul din dotare. Așa că, descarc offline harta Google Maps a zonei dar și a aplicație Mapy.cz, pentru a vedea dacă suntem pe traseul corect prin GPS.

Nu ar strica nici o întrebare la punctul Salvamont din zonă, despre condițiile din traseu, dacă este practicabil, cum este situația în zonă cu urșii etc.

Verificăm întotdeauna condițiile meteo din ziua în care vom parcurge traseul

Un alt aspect la fel de important pentru noi, verificăm întotdeauna condițiile meteo din ziua traseului. Planific cu 7-10 zile în avans, ca să definitivez cu 1-2 zile înainte, după ce sunt sigur că prognoza este cât mai exactă, deși nici așa nu ești întotdeauna sigur 100%.

De exemplu, dacă se anunță câțiva stropi de ploaie pentru o perioadă mică de timp, plecăm pe traseu. Dacă se anunță ploi abundente pentru mai multe ore, renunțăm și ne reorientăm pentru alte zone cu trasee montane sau, pur și simplu, stăm acasă.

Nu ne place să mergem prin ploaie, cu trăznete și fulgere prin preajmă, așa că preferăm ca vremea să fie cât mai frumoasă. Mă rog, perfect consider că se merge pe munte când este înnorat, nu pe soare fără pic de nori, mai ales pe platourile de la înălțime. Dar, cum norii prevestesc ploaia, îți mai trebuie și noroc de vreme bună.

În principal mă folosesc de meteoblue.com (au și aplicație de smartphone) dar mai există și alte site-uri meteorologice, gen https://www.mountain-forecast.com/.

Atenție, trebuie verificat cum va fi vremea pe munte, nu în orașele mari din apropiere, sunt cu totul și cu totul alte condiții acolo.

Ne trezim întotdeauna devreme, altfel nu mai plecăm

Dacă nu mă trezesc devreme când plecăm la o tură pe munte în afara Bucureștiului, mai bine nu mai plec. Atât pentru a evita traficul infernal de weekend, cât și mulțimile de munțomani care pleacă pe traseu. Pentru că, din pandemie, mulți au descoperit pasiunea pentru munte, ceea ce nu este deloc rău.

Da, nu este ușor să te trezeși foarte devreme mai ales în weekend, mai ales după o săptămână de muncă. Dar, pentru o zi frumoasă și lungă pe munte, o fac bucuros.

Și, cu cât pleci mai devreme, cu atât poți merge pe un traseu mai lung sau te poți întoarce mai devreme pentru a face alte lucruri, să iei masa la un restaurant bun spre seară de exemplu.

Suntem echipați pentru munte, nu pentru plimbări prin parcurile bucureștene

Echipamentul de munte este un subiect important, pe care mulți nu-l iau în serios deși ar cam trebui, chiar și la o plimbare ușoară de câteva ore. Nu de puține ori am văzut familii cu copii în sandale și papuci pe munte, uzi ciuciulete de la o ploicică. Inconștienți părinți…

Așa că, în timp, ne-am echipat după nevoile noastre, pentru că la început am făcut și noi destule greșeli și ne-am învățat minte.

În primul rând încălțările – pe traseele montane preferăm ghete sau bocanci cu talpa dură și aderentă, pentru că nu este o plăcere să calci pe colțurile pietrelor sau stâncilor și să le simți ascuțișul direct în tălpi. De asemenea, preferăm bocancii și pentru susținerea gleznelor, ceea ce în adidași nu prea se poate, oricând poți călca strâmb. Nu ar fi rău ca bocancii să fie și rezistenți la apă, pentru a nu te uda la picioare când treci un pârâu și nici când te prinde ploaia.

Există destule oferte, diverse magazine de specialitate, cu prețuri pentru toate buzunarele. Ba chiar îi puteți ruga pe specialiștii de la fața locului să vă îndrume, eu așa am făcut de fiecare dată.

Nu ne mai îmbrăcăm în bumbac pe munte, pentru că de la efort transpirăm, bumbacul se udă și așa rămâne, ud și fleașcă pe tine toată ziua. Și când mai bate și un vânticel mai aprig, îngheți instant.

În timp ne-am cumpărat pantaloni și tricouri tehnice, care lasă transpirația să treacă cât mai mult și care se usucă cât mai repede.

Chiar dacă plecăm vara pe munte, nu ne lipsesc din rucsaci pelerinele de ploaie, pentru că vremea se poate schimba într-un interval foarte scurt pe munte. Chiar și o pelerină obișnuită din plastic poate fi de folos, nu este nici grea, nu ocupă nici mult spațiu în rucsac.

Practic, îmbrăcămintea trebuie să fie cât mai confortabilă. Fără blugi, fără bumbac aș recomanda. De asemenea, primăvara sau toamna, când vremea este mai rece pe munte, nu ar trebui să vă lipsească și hăinuțe mai groase, un hanorac/softshell, eventual o geacă rezistentă la ploaie și la vânt. Toți specialiștii recomandă îmbrăcarea în straturi la nevoie, pentru a reține temperatura corpului la nevoie dar și pentru protecție la frig/vânt.

De asemenea, pe vreme rece nu ne lipsește din bagaje niște mănuși și ceva de pus pe cap, în special în sezoanele mai friguroase.

În rucsacuri avem întotdeauna câteva accesorii indispensabile

Pe lângă mâncare și apă din belșug, în rucsaci mai avem câteva accesorii chiar utile din punctul meu de vedere în orice drumeție montană

  • o unealtă multifuncțională, pentru tăiat diverse la nevoie, de exemplu o fașă sau vreo sfoară
  • plasturi, bandaje, în caz că ne zgâriem sau facem vreo bătătură. O mică trusă medicală poate fi utilă la nevoie, noi am cumpărat una de la Decathlon
  • frontale, în caz că ne prinde noaptea pe traseu, ba chiar și o lanternă ar fi utilă
  • lanternă cu electroșocuri, pentru a ține la distanță câinii agresivi de stână. Am folosit-o de câteva ori, ne-a fost utilă.
  • spray împotriva urșilor, sper să nu-l folosesc vreodată ca să văd dacă este eficient sau nu. Vreau să cumpăr și niște pocnitori, să fie acolo
  • un fluier, ca să ne anunțăm prezența prin pădure dacă străbatem o cărare departe de zonele turistice
  • pungi de plastic, în caz că încălțările se udă total și nu dorim să mergem în continuare cu picioarele ude
  • o pereche de șosete suplimentară, ca să bagi ceva uscat în pungile alea
  • o bandană, pentru a ne proteja de soare
  • vara și nu doar, cremă de protecție solară, pentru că la înălțime te poți arde imediat, chiar și pe vreme noroasă
  • bețe de trekking, extrem de utile mai ales pe coborâre, pentru a mai susține greutatea corpului și protejarea în acest fel a genunchilor
  • O baterie externă, în caz că rămâne vreun telefon fără energie
  • O brichetă, să fie acolo
  • ochelari de soare cu protecție UV

Cât despre rucscaci, noi avem unul de 30L (eu) și încă unul de 20L (doamna mea). Dar cred că în curând îi voi cumpăra tot unul de 30L, ca să încapă mai bine hainele necesare pe traseu.

Câte ceva de mâncare și lichide din belșug, pentru nevoile fiecăruia, este neapărat necesar

Normal că un traseu pentru întreaga zi nu-l poți face cu burta goală, așa că trebuie și ceva de mâncare în rucscaci. De obicei avem niște sandwich-uri, niște batoane cu ovăz, ceva dulce pentru a crește glicemia la un efort susținut, chiar și un baton de glucoză este ok, niște mere, de ce nu.

Lichide din belșug, pentru că este crunt să mergi pe munte și să-ți fie sete. Exclus alcool, părerea mea. În sensul că nu car alcool după mine, dar mai degust câte o bere bună pe la vreo cabană, dacă există așa ceva pe traseu.

Personal car cel puțin 4 litri de lichide, printre care și o sticlă de 0.5L de Cola (pentru zahărul din ea). Consider că mai bine să am la mine destulă apă, decât să fac setea, am pățit-o, nu mai vreau să mi se întâmple.

================

Sincer să fiu, este chiar o plăcere pentru mine să pregătesc bagajele de munte, chiar și așa, doar pentru o tură scurtă. Verific dacă am tot ce trebuie în rucsaci ca să nu ne lipsească nimic de ce am avea nevoie.