Când am fost acum trei ani prin zonă, nu am apucat să vizităm castelul Moosham, pentru că nu era orar de vizite. Anul ăsta, în cea mai rece zi a vacanței noastre, am zis să […]
Când am fost acum trei ani prin zonă, nu am apucat să vizităm castelul Moosham, pentru că nu era orar de vizite. Anul ăsta, în cea mai rece zi a vacanței noastre, am zis să […]
Ca să ne treacă supărarea după vizita ușor eșuată de la castelul Ort, ne-am zis să trecem pe la lacul Gosausee, care pe internet este lăudat drept cel mai frumos lac din Salzkammergut. Și, după […]
Într-una dintre zile am vrut să vedem și Castelul Ort, din orașul austriac Gmunden. Castelul este așezat pe lacul Traunsee iar la el se poate ajunge numai mergând pe un pod cu o lungime de […]
În vacanța de anul ăsta am stabilit cartierul general în Schladming, una dintre cele mai cunoscute stațiuni de schi ale Austriei de altfel. Cum noi nu prea le avem cu schiul, preferăm să cutreierăm vara […]
Îl zărisem de ceva timp (ani) pe internet, dar abia în această vacanță ne-am programat o vizită până la el – Burghausen, cel mai lung castel din lume. Ansamblul său de curți interioare se întinde […]
Recunosc, avem o obsesie pentru câteva orășele bavareze, pe care încercăm să le vizităm ori de câte ori suntem în vacanță în Alpi. Acestea sunt Garmisch-Partenkirchen, Mittenwald și Oberammergau, toate aflate în aceași zonă, cu […]
De Szentendre am aflat întâmplător, după ce am căutat cazare pentru o noapte în zona Budapestei. Și ne-a rămas la suflet, în ciuda problemei cu cazarea pe care am pățit-o acolo (în sensul că la […]
Unele dintre cele mai frumoase momente trăite în această vacanță de vară au fost cu siguranță cele câteva ore petrecute la Festivalul Medieval Ritterfest 2016 de la castelul Kapfenberg, din Austria. Înainte să plecăm în […]
Văzusem de ceva timp că se pregătește o nouă aripă la Muzeul Satului din București. Și când am aflat că va fi deschisă publicului în această lună, ne-am propus să ajungem cât mai curând acolo. […]
Doar câteva imagini din Grădina Botanică din București, făcute într-o frumoasă zi de aprilie.