Ca să ne treacă supărarea după vizita ușor eșuată de la castelul Ort, ne-am zis să trecem pe la lacul Gosausee, care pe internet este lăudat drept cel mai frumos lac din Salzkammergut. Și, după câte am constatat la fața locului, laudele internăutice nu sunt deloc departe de adevăr – Gosausee este unul dintre cele mai frumoase locuri ale Austriei, cu peisaje care îți taie răsuflarea. Și pe care nu ar trebui să-l ratați în plimbările voastre de vară.
Am ajuns cam pe la ora 16.00 acolo, am parcat mașina (sunt o mulțime de locuri de parcare în zonă, fără plată) și am urcat pe jos vreo 200 de metri către lac. Am trecut de telecabină și am ajuns la cabana Gosausee, de unde se vedea și lacul. Care ne-a lovit cu o priveliște superbă, cu munți înalți și creste ascuțite care se oglindeau în apele sale.
Ca punct central, în depărtare se zărea masivul Dachstein, cu al său vârf Hoher Dachstein de 2995 de metri.
Cum eram destul de obosiți după drumul lung, am zis să ne tragem sufletul pentru cîteva zeci de minute la terasa cabanei Gosausee Gasthof de lângă lac.
Normal, un ștrudel de mere cu sos de vanilie și o bere rece, un Kaiser de data asta. Puștiulică, un spezi, băutură destul de populară prin Alpi.
Apoi ne-am plimbat vreme de vreo două ore și jumătate pe drumul din jurul lacului, admirând la tot pasul peisajele superbe care ni se arătau în fața ochilor. Ba chiar ne-am descălțat și am intrat în apele lacului pentru vreo 15 minute. De altfel, nu puțini erau cei care făceau plajă pe marginea lacului Gosausee. Am mai fi stat și noi dar nu eram pregătiți și se făcea deja seară, deci frig.
Cu siguranță poți petrece o întreagă zi acolo fără să te plictisești, ba chiar ne-am gândit că ar fi frumos ca vreodată să stăm cazați la cabana de lângă lac – Gasthof Gosausee. Cum ar fi să te trezești în fiecare dimineață cu un peisaj ca ăsta în fața ochilor? Ce bună ar fi cafeaua de dimineață… Sau ce bună o bere la ceas de seară… 😀
Există și o telecabină care te duce sus pe munte, către Zwiselalm. Pe care o vom folosi cu o proximă ocazie. Iar pentru cei care doresc o plimbare pe lac, există și bărcuțe de închiriat.
Pe drumeagul de lângă lac am ascultat sunetul apei, prin intermediul unei simple instalații acustice.
Deși destul de lung, drumul din jurul lacului este extrem de ușor, poate fi străbătut fără probleme la pas de către oricine. Normal, poți avea un cărucior de copil cu tine sau te poți plimba cu bicicleta pe acolo.
Trecuseră mai bine de două ore când am ajuns din nou la cabană. Și ne-am așezat din nou pe o bancuță, privind către lacul Gosausee și munții din jurul lui. Nu ne dădeam duși. Oftând, a trebuit să plecăm. Până la urmă, avusesem parte de una dintre cele mai frumoase zile ale vacanței.
Câteva imagini de acolo, în continuare.
Și alte poze, făcute cu telefonul.
Sper că v-am dat o idee frumoasă de vacanță.