Vizitat-viteză la Biserica Fortificată din Biertan. Dar mai agale sus pe deal!

Ne-am luat liber pentru un weekend prelungit cu scopul de a vizita câteva dintre bisericile fortificate din județul Sibiu. În avântul meu optimist aveam de gând să calc pragul la cel puțin o duzină de astfel de obiective turistice-religioase-istorice… Chiar făcusem programările pe ore pentru fiecare dintre ele…

Valea Hârtibaciului, mai sus pe Târnave… heheeiii… ce planuri îndrăznețe…

Chiar și cu rezerve, în caz că aș fi avut ghinion la vreuna dintre ele, dacă aș fi găsit-o care cumva închisă…

Dar să am ghinion chiar cu toate nu m-aș fi gândit. Niciuna, da, niciuna dintre cele cinci pe la care am trecut în ziua de vineri nu a fost deschisă. NICIUNA! Motivele le-am aflat ulterior, ba că nu mai sunt enoriași, ba că nu are cine să stea permanent acolo, pentru că acele comunități locale nu au bani de salarii, ba că încă nu este sezon turistic etc…

Mai exact le găsiți pe toate îndrumarele online ale județului Sibiu dar nu le puteți vizita… Mai simplu de atât nici că se poate…

Așa că, sâmbătă am renunțat la a mai căuta alte biserici fortificate și am ales să mergem în Cetatea Sighișoarei, că oricum ne place foarte tare acolo și nu mai fusesem de câțiva ani buni.

Ceea ce am și făcut… Când ne pregăteam să plecăm în altă parte, un vorbăreț și simpatic domn de la Transylvanian Souvenirs, căruia i-am confesat oful nostru referitor la bisericile fortificate, ne-a spus că la Biertan e deschis, fusese cu niște turiști cu o săptămână în urmă. Bingo!

Practic, mi-au sclipit ochii… Nu am mai stat pe tânjală, ne-am urcat în mașină și în 30 de minute băteam la poarta cetății…. e un fel de-a spune, că acolo există persoane dedicate care au grijă să primească turiștii cum se cuvine… Am plătit biletele de intrare nu înainte ca doamna de la casă să ne avertizeze că în 25 de minute se închidea… of, încă program de iarnă… (în martie!!!)

Ce să mai, nu mai puteam pierde nicio secundică și am luat-o la fugă… Adevărat vizitat-viteză! Poate și numai pentru faptul că era singura biserică fortificată din zonă ce putea fi vizitată atunci… Nu mai conta, măcar pentru câteva minute să ne bucurăm de una dintre cele mai apreciate astfel de obiective turistice ale Transilvaniei.

Vizită-fulger? Sau, vizită-blitzkrieg… Cam toate combinate…

Am luat-o deloc ardelenește în sus, pe scara acoperită lungă de 100 de metri, fără să simt care cumva vreun efort… Adrenalina clocotea… M-am mirat la fel de repede de câte turnuri de apărare sunt acolo, am numărat vreo 6, apoi am intrat repejor în incinta bisericii construită între anii 1490-1516.

Nu o să vă dau multe detalii istorice despre Biserica Fortificată din Biertan, sunt toate disponibile pe internet. Dar câteva istorii interesante le puteți afla de aici.

Mi-a plăcut altarul triptic, cel mai mare din toată Transilvania din câte am înțeles, și care are nu mai puțin de 28 de picturi cu scene din viața lui Isus, din viața Fecioarei Maria, scena Botezului Domnului, scena Tăierii Împrejur și cu diverși sfinți catolici (la început era o biserică romano-catolică, nu evanghelică ca acum). Vizibile erau doar 18 dintre ele, celelalte fiind pe partea cealaltă a ușilor…

De asemenea, mi-a atras atenția ușa sacristiei realizată în 1515 din lemn de stejar și care are în continuare elementele de feronerie originale, plus zăvorul complex cu 19 încuietori… Ușă și zăvor expuse la Expoziția Mondială de la Paris în anul 1900…

Nu lipsesc covoarele anatoliene expuse pe strane, ce erau aduse de negustorii sași tocmai din Turcia. Și când afacerea le mergea bine dăruiau covoare și bisericilor lor. Covoare anatoliene o sa vedeți în mai toate bisericile fortificate…

Într-unul dintre turnuri erau închiși pentru două săptămâni soții ce nu se mai înțelegeau și voiau să divorțeze. Așa cică s-ar fi împăcat…. poate doar de gura lumii… Se pare că din această cauză doar un divorț a fost consemnat în comunitate timp de 300 de ani… Pe vremea noastră nu cred că ar exista atâtea celule pentru câți nefericiți nu se mai înțeleg și divorțează…

Și, ca în orice biserică fortificată, la Biertan există o orgă, despre care există informații de la 1523. La fel, ca în toate bisericile fortificate cu orgi funcționale, se țineau pe vremuri concerte în special pentru auditoriu străin… Datorită situației actuale, concertele nu se mai țin. În unele biserici era concert de orgă săptămânal… Mi-am promis să particip neapărat la unul după ce se termină nenorocirea asta… Neapărat într-o biserică de acolo…

Și cam atât am putut vedea și afla de la doamna custode din interior… cele 25 de minute erau pe sfârșite și ne-a atras atenția că… gata… Off…. cu greu am ieșit din biserică, am dat un rotocol acesteia… apoi din nou, în jos, pe scara acoperită lungă de 100 de metri, realizată în secolul XVI.

În rest… am făcut câteva poze…

… doar câteva…

Dar vizita noastră la Biertan nu se încheiase… Voiam să văd cum arată biserica-cetate de departe, pentru a mă minuna așa cum trebuie de frumoasa construcție medievală…

Harta, mai sus… Am ieșit din biserică, am luat-o imediat pe lângă zid, în dreapta, apoi stânga, stânga și după vreo 200 de metri am ajuns la un transformator electric, lângă care există și o bornă Via Transilvanica.

De acolo… sus pe deal, tot mai sus… printre porumbi și o curte cu stupi, mulți stupi… Dar agale, timpul era al nostru, nu mai eram deranjați de constrângeri sociale… Eram doar noi, dealurile arate din Biertan și acea superbă zi de început de primăvară… vedeam cetatea la apus…

Și cum am ajuns pe culme am mers către dreapta, încă vreo 200-300 de metri, pe iarbă umedă, noroi și zăpadă, pentru a prinde cele mai frumoase cadre cu biserica fortificată Biertan.

Hehei.. greu de cucerit în vremuri medievale o astfel de cetate… cu trei rânduri de ziduri de apărare și atâtea turnuri… Se pare că o singură dată a fost cucerită și devastată, de către o armată de curuți (răsculați) în anul 1704.

Practic nu ne mai săturam să o privim de acolo, de peste deal. Cum stătea ea, cu turnurile ei, maiestoasă, pe acea culme din mijlocul satului… Frumos, foarte frumos, inspirațional…

Parcă mi-a mai trecut of-ul pentru toate celelalte biserici fortificate găsite închise… Sătenii își făceau ordine prin gospodării, arau, ardeau vreascurile uscate… ici colo se zăreau fuioarele de fum…

O zi normală de primăvară într-un sat transilvănean…

Așa că, mi-am propus să revin acolo, și la Biertan, și la celelalte (Axente Sever, Alma Vii, Valea Viilor, Hosman, Moșna, Bazna etc) cândva mai prin toamnă…. pentru că în sezon turistic nu am curaj…

La final de vizită, parcă ar fi mers ceva răcoritor la terasa restaurantului Unglerus… dar pentru că era prea aglomerat pentru gustul nostru, am băut apică de la portbagaj și am plecat mai departe… către Alma Vii… unde, normal, biserica era închisă…