Pe plaiuri muscelene – Scurtă dar grozavă drumeție către Mănăstirea Cetățuia Negru Vodă

Sâmbătă am hotărât să ieșim puțin din București, către Câmpulung Muscel mai exact. Pentru că auzisem de câteva obiective turistice interesante acolo și pe care noi nu le vizitasem. Așa că, în numai două ore eram deja cu mașina pe șosele muscelene, căutându-le.

Iar după plimbarea la pas pe bulevardul principal, Pardon!, din Câmpulung Muscel și pe la câteva dintre obiectivele turistice de pe acolo, asupra cărora voi reveni, la orele 14.00 parcam mașina pe marginea șoselei, mai exact la poalele muntelului pe care este clădită Mănăstirea Cetățuia Negru Vodă.

Informații pe care le-am găsit într-o broșură cumpărată de acolo. Ca un scurt istoric despre locul și locurile pe care a fost clădită Mănăstirea Cetățuie Negru Vodă:

  • Mănăstirea este așezată pe vârful muntelui, la o altitudine de 881m, pe șoseaua dintre Târgoviște și Câmpulung Muscel
  • La poalele muntelui curge râul Dâmbovița
  • Este una dintre cele mai vechi așezări sihastrice din Țara Românească
  • Acolo a fost o importantă așezare geto-dacică, după cum au dezvăluit cercetări arheologice făcute în diverse perioarde, de la 1850 și până în 1982. Pe vârful muntelui dar și la poalele acestuia a fost așezări dacice datate chiar din sec. V iHr.
  • Sus, unde se află acum mănăstirea, era o cetate dacică cu ziduri groase de 2.5m
  • Cetățuia a fost ridicată pe ruinele cetății dacice. Se pare că la ordinele lui Negru Vodă, ca loc de refugiu în caz că era cucerită Curtea Domnească de la Câmpulung.
  • Se spune că Negru Vodă i-a învins pe tătari prin acele locuri
  • Tot prin aceeași zonă ar fi și vestita Posada, unde Basarab I l-a învins pe Carol Robert de Anjou
  • La Cetățuie și-ar fi găsit refugiul și Nicolae Alexandru Voievod, Ioan Radu Negru Voievod, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul în 1595, după lupta de la Călugăreni, Matei Basarab în 1634, Constantin Șerban Vodă în 1658, după ce tătarii au incendiat Târgoviștea, Constantin Brâncoveanu în 1690
  • La 1821, schitul a fost incendiat de către turcii care îi urmăreau pe eteriști
  • Carol I ar fi vizitat schitul de câteva ori
  • Din 1992 schitul devine mănăstire
  • Biserica din lemn a fost ridicată în 2004

Mai multe informații și pe site-ul oficial.

Plecasem la drum cu informații minimale, mai mult despre cum ajungem acolo și cât durează să urcăm până sus. Habar nu aveam că vom descoperi un loc plin de istorii și legende ale neamului nostru. O micuță mănăstire care continuă tradițiile istorice și religioase ale unui vechi schit medieval care, la rândul său, era plasat pe locul unei cetăți dacice și ale unui sanctuar din acea perioadă.

Legende, istorii, tradiții, ce poate fi mai interesant? Totul asezonat cu o scurtă dar grozavă drumeție, tocmai bună pentru dezmorțit oase și musculatură după iarna grea!

Drumeția noastră către Mănăstirea Cetățuia Negru Vodă. Sus, tot mai sus, până în vârf!

Am coborât, ne-am echipat și am luat-o pe cărarea prăfuită care urcă destul de abrupt către Mănăstire. Nu o să zic mai nimic despre cerșetorii care ne-au împresurat, nici despre mizeria pe care aceștia o fac pe malurile Dâmboviței, fiind practic singurul loc murdar pe care l-am sesizat în plimbarea noastră de sâmbătă pe plaiuri muscelene. Vreau să trec cu vederea aceste aspecte negative, tocmai pentru că ne-am simțit grozav în această scurtă drumeție.

Deci, am luat-o în sus pe cărare, pe drumul celor 12 cruci.

Pe o cărare care doar urcă, urcă, tot urcă… nu lasă deloc drumețul să meargă mai relaxat, pe orizontală. O cărare numai în pantă, cu rădăcini, bolovani și pietre, pe care trebuie să pășești cu mare atenție, ca să nu-ți sucești vreo gleznă.

Noroc cu băncuțele de pe traseu, cei care se mișcă mai greu au unde se odihni pentru câteva minute. Nu noi, nu noi…

Și printre stânci cu forme megalitice, unele prăvălite jos la poalele muntelui, altele încă la locul lor, cum ar fi cea care seamănă cu un cap de leu… Sau altele cu forme interesante, care ațâță imaginația pelerinului. Nu degeaba Mănăstirea Cetățuia Negru Vodă mai este recunoscută drept și Meteora României, pentru că este așezată întocmai ca mănăstirile din Grecia, pe vârful muntelui, înconjurată de stânci cu forme ciudate.

 

Dacă privești cu atenție, pe altele pot fi văzute tot felul de semne sacre, tridentul, zvastica sau două perechi de tălpi… Despre care am aflat sus de la preotul bisericii, și pare care le-am căutat cu privirea la coborâre.

30 de minute ne-a luat până am ajuns sus la Mănăstirea Cetățuia Negru Vodă. 30 de minute care au trecut destul de greu, ca după o iarnă de nemișcare. Transpirați, destul de obosiți, bașca încă destul de răciți, număram fiecare cruce care ne-a apărut în cale. Ca să vedem cât mai avem de urcat.

Iar când am văzut că ne-am apropiat de mănăstire ne-am revenit… Până la urmă nu fusese chiar atât de greu, ce fel de munțomani amatori suntem noi? Clar, urcarea către Cetățuie a fost ca un scurt antrenament pentru turele de vară ce vor să vină, care vor fi cu siguranță mai lungi și mai obositoare.

Nu am mers din prima în micuța curte a mănăstirii. Ne-am îndreptat către locul în care se află chilia și apoi Cavalerul Trac.

Prima ne-a apărut în cale o micuță chilie, cu o ușă strâmtăăă…. pe care cu greu am încăput.

În care am intrat, după cum am mai spus, împins de la spate, ca-n desene animate… )) Glumesc, dar se pare că pe vremuri oamenii erau mult mai micuți și mai subțirei.

O chilie în care se spune că Negru Vodă își ascundea tezaurul. O chilie cu icoane sculptate în piatră de către sihaștrii care au locuit și s-au rugat în acele locuri sfinte.

Apoi, după ce am reușit să ies din chilie și la numai câțiva pași, am ajuns la Cavalerul Trac, a cărui siluetă a fost cioplită în stâncă de către… asta nu se mai știe, nici de către cine, nici când. În orice caz, cu foarte mult timp în urmă, pesemne că în acea perioadă de timp în care istoria noastră are cam multe pagini lipsă, dovezile și izvoarele din perioada de după cucerirea Daciei și până pe la 1200, fiind aproape inexistente.

De menționat că acest Cavaler Trac este un motiv destul de răspândit atât în zona Carpaților, cât și în Balcani sau spre Marea Meditarană. De exemplu, Pe teritoriul României s-au găsit cel puțin 200 de imagini din acea epocă, care atestă cultul Cavalerului Trac în Dobrogea, Oltenia și chiar în Transilvania.

Apoi am mers către curtea mănăstirii… Unde ne-a sărit imediat în ochi micuța bisericuță rupestră, clădită în peșteră.

În care am intrat… Este amenajată într-o peșteră și împărțită în două încăperi. În prima este amenajat un altar catolic, pentru Doamna Marghita, soția lui Negru Vodă. În cea de-a doua se află biserica rupestră, cu un altar cu trei uși înguste, construit din cărămidă și piatră.

Se pare că ar fi trei straturi de zugrăveală pe pereții micuței biserice. Cea mai veche, datând din secolul XIV, poate fi încă observată pe tavan, unde poate fi văzut în continuare chipul Mântuitorului.

După ce am ieșit din micuța bisericuță, am observat că vizitatorii luau ceva dintr-un coș acoperit cu un capac. Ne-am uitat și noi de curiozitate și, ce să vezi, GOGOȘIIII!

Nu știu dacă așa este în fiecare zi acolo dar le-am mulțumit sfinților părinți pentru pomana care și-au făcut-o cu noi. Gogoșile au fost excelente!

După gogoși și o gură de apă proaspătă, am intrat și în micuța bisericuță maramureșeană…

La ieșire, ce să vezi, ne aștepta puțină colivă…

Apoi am luat-o în sus după bisericuță, către Crucea Dorințelor…

Iar sus de tot, în vârful stâncii, am găsit Crucea Dorințelor, de care erau prinse diverse obiecte (dorinți) ale celor care au trecut pe acolo…

După ce ne-am săturat de privit peisajele care se deschideau în jurul nostru, am coborât de la Cruce și am văzut două perechi de urme ale unor picioare săpate în stâncă…

Legenda spune că ar fi urmele picioarelor lui Negru Vodă și ale familiei sale. Stânca s-ar fi topit datorită evlaviei voievodului român, după cum spune legenda.

Și cam gata, se făcea timpul să o luăm din nou în jos, către parcare. Am mers din nou în curtea mănăstirii, am mai luat câte o gogoașă, am cumpărat câteva suveniruri și am luat-o ușor la vale, pe cărare…

Cred că a fost una dintre cele mai interesante și mai reușite drumeții făcute de către noi la o mănăstire. Am acumulat o mulțime de informații istorice interesane despre acele vremuri și am făcut o plimbare grozavă în sânul naturii.

Un loc sacru al istoriei noastre, un loc de legendă, un loc despre care Gala Galaction spunea așa:

“Ne împresoară trecutul, ne împresoară umbrele celor ce îngenuncheau în Cetățuie, ce tăiau calea și viața inamicului intrat în valea aceasta. Ne împresoară gândurile, nesiguranțele și temerile ceasului de față.”