Grecia este renumită pentru miturile, legendele sale, pentru istorie, urme și izvoare străvechi, pe care le întâlnești fie că vrei, fie că nu, în agitatul periplu turistic. Dar pe lângă trecutul său impresionant, mitic sau istoric, pe lângă toate ruinele, cetățile și templele, antice, bizantine sau medievale, Grecia te poate încânta și cu minuni naturale cum rar întâlnești prin alte părți ale Europei și ale lumii întregi.
În Peloponez ne-am propus să vedem cât mai multe locuri de acest gen, așa că băile în mare și plaja au fost date uitării, mai ales că avusesem parte de destule în prima parte a vacanței, din regiunea Preveza.
Așa că, am încercat să explorăm cât de mult am putut în cele trei zile pline alocate periplului peloponeziac și pot spune că am și reușit să vizităm câteva atracții turistice cu adevărat încântătoare.
Cum este și Pădurea Pietrificată din sudul peninsulei Malea, la care am fost imediat ce am văzut un indicator din orășelul Neapoli. Știam de ea, dar mi-era teamă cu drumul nu va fi asfaltat, așa că nu prea aveam chef să conduc mulți kilometri pe macadam.
Mi-am încercat norocul și am avut surpriza ca mititica noastră turcoază să-și poarte cauciucurile pe o șosea impecabilă, strâmtă pe alocuri, dar impecabilă, până aproape de rezervația geologică a pădurii pietrificate.
Unde am găsit un loc de parcare, foișor pentru cei care vor să se odihnească la umbră, ba chiar și panouri informative despre ceea ce poți vedea acolo, pe lângă peisajele marine care deja arătau spectacular. Practic, un parc geologic amenajat.
Se află la numai 16km sud de Neapoli, cel mai aproape de țărmurile pădurii pietrificate fiind sătucul Profitis Ilias, idilic, cu doar câteva căsuțe construite în jurul unui mic port port pescăresc dar și cu o bisericuță tipic grecească, vopsită în alb. Și la care am oprit și noi vreme de câteva clipe, pentru a-i savura, în tihnă, farmecul autentic.
Ca și la Micene, lăsat cățel care urăște soarele și soacră, care nu suportă căldura, la umbră sub foișor, iar eu împreună cu doamna mea am luat-o agale pe cărarea tematică spre țărmurile stâncoase ale mării.
Sincer să fiu, prima și prima dată am privit în zare, către minunatele peisaje marine ce ni se deschideau, generoase peste măsura închipuirii, cu țărmuri stâncoase și bolovănoase, calcaroase, albe, cafenii și chiar roșii, cu golfuri sălbatice cu ape de un incredibil azuriu, încântătoare priveliști.
Pentru ca apoi, coborând aproape de țărmul mării, să observăm rămășițele trunchiurilor de copaci preistorici, fosilizate, palmieri se bănuiește.
Ce foc al Gheenei o fi fost pe aici, ce înfricoșătoare apocalipsă de foc și lavă, cu mii de milenii în urmă, mai aproape de originile acestui pământ decât de zilele noastre…
Ce admirăm nou acum sunt consecințele ale unui fenomen catastrofal pe care cercetătorii actuali încă se mai chinuie să-l deslușească…
Trunchiuri cu diagonale mai mari sau mai mici, grupate sau solitare, mai înalte sau ale căror amprente mai sunt vizibile doar în cavitățile țărmului, ca niște scorburi calcaroase, unele cu un diametru și de 1 metru, prin care pleoscăie înfundat apa mării, care a pătruns, cumva, până acolo…
Interesant fenomen geodezic, pășești pe țărmul calcaros și îți dai seama că la numai câțiva zeci de centimetri sau metri sub suprafața albă există o adevărată rețea cavernoasă care conduce apa mării către scobiturile lăsate la vedere are copacilor primordiali…
Pleosc, pleosc… la început te miri de unde vin aceste zgomote, pentru ca apoi să ai revelația și care este originea lor…
Adevărat peisaj lunar modelat și spălat necontenit de apele Egeei… Unic, sedimentat de-a lungul a milioane de ani, cu secrete geologice încă nedeslușite în totalitate. Dar, dacă ar fi să fac referire la mitologia greacă, ar fi locul în care Medusa își încerca puterile pietrificatoare, deopotrivă pe oamenii ademeneți să o privească dar și pe tot ceea ce avea viață de jur-împrejur.
Dacă stai și cugeți realizezi că aici, pe țărmul ăsta arid și aproape neprietenos acum, exista cu milioane de ani în urmă o pădure tropicală luxuriantă, plină de viață, înainte ca haosul primordial, vulcanic și tectonic, să o reducă la stadiul de fosilă. O pădure imensă, ca o Atlantidă, scufundată în doar câteva clipite în mare și despre care încă mulți vor să-i ghicească adevărul…
Milenii condensate într-un peisaj pe alocuri ireal…
Concluziile specialiștilor ar fi că evenimente geologice din această zonă de coastă au făcut ca pădurea de palmieri care exista aici să se scufunde. Iar materia organică a copacilor, plantelor și a moluștelor a fost înlocuită, moleculă cu moleculă, de soluții de siliciu și calciu, într-un proces ce a durat secole sau milenii, pentru ca noi să ne minunăm de ele în acest stadiu.
Apoi am început să deslușim fosilele moluștelor, cochiliile scoicilor sau ce vietăți marine or mai fost ele, devenite totuna cu solul calcaros și pe care călcăm oriunde ne-ar duce pașii…
Nu m-ar mira ca prin împrejurimile acestor țărmuri sălbatice să zacă încă ascunse și negăsite imense schelete ale vietăților gigantice ce-și făceau veacul prin aceste părți…
Un bulgar își făcea de treabă pe acolo cu o pensulă și încerca să dezgroape o cochilie cât palma de mare, nu știu dacă a și reușit, nu am zăbovit prea mult pe lângă el. Nici prea legală nu-mi părea ocupația sa…
Pentru că am mers mai departe un pic, către un alt golfuleț, bolovănos, stâncos, sălbatic, cu o micuță plajă cu nisip fin săpată de mare și stihii, aproape ascunsă sub mal. Și la care se poate ajunge doar de pe mare, nicidecum poți coborî întreg de sus până acolo, jos…
Chiar dacă nu-ți pasă de comorile științifice de aici, peisajele fascinante nu au cum să te lase nepăsător. Doar suflet împietrit să nu ai… Sau dacă-l ai, doar scotocind cu privirea, vei simți cum acesta revine la viață…
Aș fi dorit să avem mai mult timp la dispoziție pentru a putea lua la pas cărările de pe țărmurile stâncoase ale capului Malea, către bisericuțele vechi sau ruinele acestora împrăștiate în cele mai inaccesibile locuri, nu degeaba a fost denumit micul Munte Athos, către cavernele și micuțele golfuri folosite pe vremuri de pirați, ba chiar și către mai modernul Far…
Sau, de ce nu, să ne ascundem în nenumăratele sale golfuri sălbatice, departe de lumea așa-zis civilizată, să înotăm prin apele limpezi precum cristalul, să ne bucurăm de clipe de liniște așa cum ne place.
Cine știe, poate o vom face vreodată, pentru că vom reveni, cu siguranță..
hailaplimbare.ro 