Pe vârful La Om sau Piscul Baciului, cum este mai cunoscut, cel mai înalt vârf din Munții Piatra Craiului (2238m), se poate ajunge din mai multe direcții, prin creasta sudică, prin cea nordică, dar cel mai simplu și mai puțin dificil este cel dinspre satul Peștera, pe La Table, apoi refugiul Grind și apoi sus, tot mai sus, pe creastă.
Este cel mai simplu și mai puțin periculos față de celelalte. Dar tot dificil din punct de vedere fizic și destul de periculos zic eu. Nu poți ajunge ușor pe creastă în Piatra Craiului…
După cum spuneam și cu alte ocazii, creasta Craiului nu este pentru oricine, ci doar pentru cei bine pregătiți și din punct de vedere fizic și din punct de vedere al cunoștințelor montane. Dacă sub creastă sunt trasee în general accesibile și celor mai puțin antrenați, mai sus urcă doar cei mai temerari, mai curajoși, mai antrenați și mai obișnuiți cu muntele. În niciun caz nu sunt trasee de familie, în care să mergi la picnic cu bunicii și copiii.
Un traseu destul de lung și de solicitant din punct de vedere fizic, pentru că din zona La Table se urcă continuu, abrupt, iar spre final pe grohotiș, piatră sfărâmată, mai abrupt, iar dacă mai și plouă, coborârea va fi o fericire. După cum spunea un munțoman mai experimentat decât mine, din tagma celor pentru care se plimbă cu destuță ușurință pe creastă, pe acea coborâre cad chiar și cei mai experimentați. În sensul că alunecă pe grohotiș.
Un traseu pe care am încercat să-l duc la bun sfârșit într-o tură anterioară, cu un an înainte, dar pe care am eșuat, nu m-a ținut fizicul. V-am povestit aici ce și cum – https://hailaplimbare.ro/2021/07/21/drumetie-clasica-de-piatra-craiului-satul-pestera-saua-joaca-la-table-refugiul-grind-pe-traseul-catre-varful-la-om-fara-finalizare/.
De data aceasta l-am atacat împreună cu fiul meu și cu un prieten, mai apt din punct de vedere fizic și, ca o glumă, în rol de iepure de cursă, care să ne ridice moralul și să ne ajute să depășim momentele dificile din punct de vedere fizic.
Punctul de pornire este din satul Peștera, cu vreo 900 de metri înaintea Casei Folea, unde se termină asfaltul și parchează mai toată lumea care urmează acest traseu. Marcaj Cruce Roșie.
Până în șaua Joaca se face cam o oră, pe un drum forestier destul de lejer, doar cu câteva pante nu foarte abrupte. Cine vrea să se bucure de panorama Pietrei Craiului și să facă un picnic în această poiană se poate opri aici. E o zonă superbă în care puteți petrece o zi frumoasă.
Până la Table se mai fac aproximativ 15 min…
… traseul către refugiul Grind se face la stânga iar în dreapta către Cabana Curmătura. Către Grind și mai sus către Piscul Baciului, Vf. La Om, marcaj Dungă Roșie.
De aici începe o urcare rezonabilă către Refugiul Grind, sincer, o joacă pe lângă ce am pătimit către Refugiul Diana cu doar o săptămână în urmă. La refugiul Grind am ajuns în aproximativ 50 de minute, de mers destul de agale, fără grabă, cu pauzele de respiro necesare.
Înaintea începerii traseului de urcare există izvoare la care se poate face plinul cu apă, imediat după La Table. Mai sus nu am mai zărit izvoare. Și recomand să aveți apă din plin la voi, eu pe acest traseu am consumat aproximativ 3 litri. Mai ales într-o zi cu cer senin și caniculară.
Aici am luat pauză, ne-am hidratat, am mâncat un sandviș, o ciocolățică pentru energie suplimentară, apropo, mi-au fost recomandată glucoza, care ar fi mai eficientă decât ciocolata. Voi încerca într-o tură viitoare.
Cred că am stat cam 20 de minute la refugiu, ca să ne adunăm forțele pentru urcarea către Piscul Baciului care nu este deloc o joacă din punct de vedere fizic, ba din contră. Te solicită intens și fără milă. Și au fost momente în care am vrut să renunț. Din nou.
Și am privit la Crai, la frumusețea lui, cei mai frumoși munți din Carpați după unii…
Iarăși, cine dorește se poate opri la refugiu pentru un picnic reușit, cu panorama Pietrei Craiului pe de o parte și cu cea a Bucegilor și Munților Leaota vis-a-vis.
Traseul către vârf pornește prin dreapta refugiului pe o cărare din pământ destul de abrubtă, care te solicită din punct de vedere fizic.
Pauze de respiro, multe pauze de respiro…
… destul timp pentru a admira peisajele minunate ce se deschid în fața ochilor.
Cam după o oră și 20 de minute am ajuns la primul șir de stânci, acolo unde am clacat cu un an în urmă, pe la 1900 de metri altitudine.
Acum aveam încă suflu, urcam greu, solicitant, dar încă urcam. De aici, cărarea din pământ se transformă într-una bolovănoasă, cu grohotiș, cu rocă roșiatică dar și albă, tot mai abruptă și pe care trebuie să fii atent unde pui picioarele pentru a nu aluneca. Mai mult, sunt frecvente zonele în care se urcă în patru labe, scrambling dacă ar fi să folosim un termen mai pretențios.
Cam trei zone ale acestei urcări finale, o pantă destul de solicitantă pe lângă stânci, mult mai abruptă în partea a doua, pentru ca se mai domolească aproape de vârf.
Nu de deloc ușor, ba chiar mi-a trecut prin cap să renunț, pentru că după urcat, trebuie să și cobori, iar coborârea este cruntă, mult mai dificilă și mai periculoasă. Dar mi-am zis că asta e, mă descurc eu cumva.
Cu vreo 30 de minute înainte de vârf s-a auzit primul tunet. Plecasem la drum pe un cer senin și aproape fără de nori iar deodată, așa cum se întâmplă pe munte, în numai o oră, cerul se acoperise de un nor negru și dens. Mi-am zis că poate nu am auzit bine și că este zgomotul de la vreun avion. Am dat înainte. La numai 5 minute, mai multe tunete, așa că mi-am dat seama că urmează o ploicică.
Destul de aproape de noi, deja ploua, peste creasta sudică a Pietrei Craiului. Puhoiul de munțomani care urcaseră pe creastă se revărsa acum înapoi, cu pași repezi și grăbiți, pentru nu fi prinși pe acea coborâre de vreo torențială.
Noi nu ne-am oprit din urcare, era păcat să fi urcat până aici și să renunț la 10 minute de vârf. Am dat pedale… Cu speranța că ploaia ne va ocoli.
Fulgere crunte peste creastă, la numai câțiva kilometri de noi, tunetele nu mai conteneau.
Peste Bucegi și în satul Peștera ploua…
Un cer de plumb deasupra crestei sudice a Craiului… cu șirul de munțomani grăbiți la vale…
… și la 5 ore și 30 de minute de la plecare am ajuns pe vârf, Piscul Baciului, La Om.
Unde aveam de gând să luăm o pauză lungă, eventual să ne plimbăm un pic pe creastă. Asta când era cerul senin. Acum, nu mai era timp de zăbavă.
Fetelor cu părul lung care se apropiau să facă poze cu panoul din metal de pe vârf li se ridica părul pe cap… electricitatea plutea în aer. Ghizii lor erau destul de isterici și le cereau să se îndepărteze de acolo. Fulgerul putea lovi oricând.
Nu m-am bucurat de victoria mea personală! Am ajuns pe vârf și atât, nu am avut deloc timp să savurez împrejurimile după atâta amar de efort depus… Câteodată trebuie să ne mulțumim cu puțin…
Am făcut poza de familie și am zbughit-o înapoi la vale, cât de repede puteam noi, pășind totuși cu mare atenție.
Ce să ne mai plimbăm pe creastă stânga-dreapta. Dacă cu vreo două ore înainte colcăia de oameni, acum nu prea mai era nimeni.
Am făcut și eu două poze cu creasta… sudică…
… și nordică. Atât.
La 10 minute de coborâre a venit și ploaia, așa că ne-am pus repede pelerinele pe noi. Nu o ploaie torențială ci una destul de potolită, dar de ajuns să ude pietrele și grohotișul de pe cărare. Așa că, coborârea a devenit și mai dificilă, un pas mic, după altul mic, mai ajutați de bețe, mai pe cur pe pasajele mai adânci. Știam că așa va fi iar ploaia a crescut gradul de dificultate.
Normal, după ce am scăpat de grohotișul și de pietrele umede, am dat de cărarea de pământ care se înnămolise, o fericire. Aici am alunecat de-a dreptul și am căzut pe poponeață. Nimic grav, au suferit doar pantalonii, pe care i-am adus acasă buni de spălat.
Ploaia se oprise deja peste munții din fața noastră, valuri de aburi ridicându-se din văi. Bucegii bătuți de soarele amiezii, am văzut din Piatra Craiului chiar și Coștila. Cu așa peisaje, parcă îți mai trece oboseala, parcă uiți că pe tine încă te mai picură ușor.
Așa e pe munte, greu, dificil, dar totuși atât de frumos… De aia ne place să-i batem cărările…
Ajunși din nou la refugiu, ne-am liniștit, știam deja că partea dificilă a traseului se terminase. Așa că ne-am luat un răgaz destul de lung pentru a ne odihni.
Practic, după 10 ore și 30 de minute am ajuns înapoi la mașină. Uzi, transpirați, obosiți fleașcă, dar încântați că am urcat pe cel mai înalt vârf din Piatra Craiului, La Om, Piscul Baciului.
Faptic traseu către Piscul Baciului
- Traseu – sat Peștera Casa Folea (1190m) – șaua Joaca – La Table – Refugiul Grind – vf. La Om, Piscul Baciului (2238m) și retur
- Marcaj – Cruce Roșie până la Table, Dungă Roșie către vârf
- Distanța – aprox. 16km
- Durata – 10 ore și 30 de minute, cu tot cu pauze
- Diferența de nivel – aprox. 1100m +/-
- Dificultate – Traseu relativ ușor până la Table, mediu din punct de vedere fizic apoi către Refugiul Grind. Apoi devine destul de greu din punct de vedere fizic dar și periculos, pentru că se urcă pe o cărare cu grohotiș și cu pietre pe care se alunecă ușor
- Sursă de apă doar imediat după zona La Table. Să aveți multă apă cu voi, veți avea nevoie
- Neapărat echipament adecvat, bocanci, ceva gros dacă se face frig, pelerine de ploaie pentru că, după cum v-am arătat, vremea este capricioasă pe munte
Este cel mai simplu traseu către Piscul Baciului dar nu este deloc ușor sau facil, ba chiar este destul de periculos din punctul meu de vedere.
Dar pe parcursul căruia te poți bucura cu adevărat de peisajele minunate ale Pietrei Craiului.
Hai la Plimbare :O) 