Pete de culoare și de artă murală, la o plimbare hibernală prin citadinul congelat

Dezolant început de an, într-un ianuarie geros cu mult prea multe grade în minus, cum n-am mai trăit de ceva ani.

Aproape deloc fără soare, cerul acoperit de nori plumburii și ceața fiind la putere în permanență, bașca mai nou runde sănătoase de burniță, ca să pună capac oricărei raze de speranță.

O atmosferă mohorâtă și cu care, fără să-mi propun sau să-mi doresc, am fost într-o simbioză aproape perfectă.

Hotărât să ies cumva din nesuferita asta de amorțeală, mi-am zis că o plimbare prin oraș, așa congelat cum era, m-ar mai trezi din starea de apatie.

Așa că, mi-am pus picioarele în spinare, telefonul în buzunar, mânușile în mână și o geacă groasă cu glugă ca să-mi țină de cald și am luat orașul la pas prin locuri și colțuri străine mie până atunci.

O tură de 21 de kilometri, din Piața Unirii, către Piața Alba Iulia și tocmai în Piața Delfinului, prin Pantelimon, Ștefan cel Mare, Dorobanți și alte cartiere, în căutarea unor pete de culoare și de artă murală bucureșteană pe care doream de ceva timp să le văd, să le admir.

Așa că mi-am făcut timp pe o vreme nu tocmai potrivită, între două reprize de ceață, măcar nu a plouat sau burnițat. Că de frig, a fost.

Despre multe dintre acestea am aflat de aici, altele mi-au ieșit singure în cale.

Dosite prin spatele blocurilor, așternute pe tot felul de puncte tehnice și termoenergetice, altele pe fațadele liceelor și ale școlilor, ba chiar și pe blocuri de la „bulivar”, am găsit și admirat câteva pete de culoare sub forma unor picturi murale, exprimări artistice ale noilor generații de creatori vizuali.

Cert este că m-am întors acasă înfrigurat și rupt de picioare, dar cu o altă stare sufletească, cu bateriile încărcate, de parcă tocmai ce am fost mângâiat de primele raze ale primăverii.

Felicitări artiștilor, ce frumos ar fi Bucureștiul dacă peste tot am putea admira astfel de lucrări murale, să te doară ochii de atâta culoare și de frumos.

Sper că v-am făcut un pic mai ușor începutul ăsta greu de an.