Parcă nu ne venea să stăm încă o sâmbătă degeaba prin canicula Bucureștiului, așa că ne-am propus o drumeție preponderent prin pădure împreună cu al nostru maltez, Rocky. Să-l mai scoatem și pe el în natură, pentru că s-a bucurat mult de plimbările din Retezatul Mic.
Am oscilat între Piatra Mare și traseu către Refugiul Diana din Munții Piatra Craiului și l-am ales pe cel din urmă, pentru că este mai scurt și aparent mai ușor. Dar habar nu aveam în ce ne băgăm…
Dimineața devreme, până în 6.00, am plecat de acasă și, după o oprire la brutăria din Comarnic, la orele 8.30 parcam în Plaiul Foii. Pentru ca pe la 9 să plecăm pe traseu.
Traseul către Refugiul Diana, începe cam la 750m în aval față de parcarea mare, așa că am mers cam 15 minute înapoi pe asfalt până acolo. Există câteva locuri de parcare și pe marginea șoselei, însă noi am preferat parcarea mai generoasă din fața cabanei Plaiul Foii.
Intrarea în traseu se face pe o pajiște mare și largă, ce-ți oferă panoramă asupra Craiului… pe o pantă lină ce duce ușor către pădure.
Pe pajiște, prima oprire de hidratare. Nu sunt consumator înrăit de Cola, doar pe munte luăm câte o sticlă cu noi, pentru un strop de energie. Așa ne-au învățat niște prieteni munțomani, așa facem.
După 50 de minute de la plecare am pătruns în pădure…
… pe Valea Urșilor, pe firul aproape secat al pârâului, pe o cărare care se ascute odată cu înaintarea, mai lină la început și apoi tot mai abruptă.
Am fost primii pe traseu în acea dimineață, pădurea pustie, deasă, aspră, așa că din când în când puneam fluierul la treabă pentru a ne face simțită prezența… că doar nu degeaba îi spune Valea Urșilor…
Cu multe, multe pauze de respiro, agale, nu ne-am grăbit, nu am fost la concurs.
După 2 ore de la plecare, am ajuns la peretele de calcar, de unde începe practic jihadul urcușului. Panta tot mai abruptă, bolovănoasă, cu multe rădăcini, cu pământ friabil dar și cu grohotiș, cu destul praguri năltuțe, așa că nu este tocmai simplu să urci.. Pieptiș, pe drept, fără zig-zag-uri…
Pauzele dese, prietenele noastre…
Cam în această zonă am fost ajunși din urmă de un grup de tineri, pe care i-am lăsat să ne depășească, mai mult pentru că nea Rocky nu mai contenea să-i latre, deranjat pesemne că au tupeul să meargă pe cărarea lui…
Glumesc, habar nu am de ce îl apucă lătratul la oameni… Cert este că pe acest traseu, a lătrat tot ce i-a ieșit în cale. Normal, toți munțomanii amuzându-se de cât de fioroasă se crede piticania blănoasă…
Cum simțeam că mă lasă energia de tot… am scos o ciocolățică Făgăraș din desagă, preferata mea… Bună și la gust, bună și pentru încă un strop de energie…
… după care tot în sus, și mai sus… încet dar sigur.
După 3.5 ore am ajuns la refugiul Diana… rupți de oboseală. Acolo, puhoi de turiști, veniți pesemne cu vreo excursie organizată cu autocarul, pe traseul dinspre Colții Chiliilor.
Normal, Rocky nu mai contenea lătrând pe fiecare în parte, până când o domnișoară l-a luat și la zmotocit un pic, cum îi place lui…
Am stat puțin de ne-am tras sufletul lângă refugiu…
… apoi am mers la punctul de belvedere, de unde se vede în toată splendoarea sa creasta nordică a Pietrei Craiului…
Frumos acolo…
La 13.30 am luat-o înapoi, renunțând să mai mergem către Colții Chiliilor…
… pe aceeași cărare abruptă. Că deh, dacă ai urcat-o, trebuie s-o și cobori…
Pas după pas, pus cu atenție ca nu cumva să alunecăm și să facem vreo întindere sau vreo rupere de ligamente…
Urăsc coborârile, prefer urcarea…
… iar după 2.5 ore am ajuns înapoi la mașină.
Nu înainte să mai aruncăm o ultimă privire admirativă în acea zi către Crai… Norii și-au făcut apariția, un vânticel rece aducător de ploaie se stârnise… Pesemne că în ziua următoare va ploua acolo. Am avut noroc de vreme bună.
Superb peisaj…
Faptic traseu de o zi Plaiul Foii – Refugiul Diana
- Plaiul Foii (840m) – Valea Urșilor – Refugiul Diana (1520m) și retur
- Marcaj – Triunghi Galben
- Distanță – Aprox. 10km
- Durată – 7 ore, cu tot cu pauze
- Diferență de nivel – 680m +/-
- Dificultate – este un traseu dificil din punct de vedere fizic, pentru că se urcă pieptiș în mare parte. Nu am sesizat zone periculoase pe traseu, doar la punctul de belvedere sunt prăpăstii, așa că, atenție. De asemenea, în zona superioară a cărării sunt porțiuni cu grohotiș și de pământ, pe care se poate aluneca
- Echipament de munte necesar, bocanci, pelerine de ploaie, eventual un fluier pentru a vă face anunțată prezența pe cărare (că nu degeaba îi spune Valea Urșilor)
- Nu am văzut surse de apă în apropierea traseului
Cert este că până la Refugiul Diana a fost cel mai greu și mai obositor traseu făcut de noi în Piatra Craiului. Nici până la Șpirlea sau la Grind nu a fost atât de greu, urcuș și acolo, dar parcă nu la fel. Cât despre a ajunge sus pe creastă, nu cred că suntem în stare, avem limitele noastre. Atât din punct de vedere fizic, cât mai ales pentru că sunt trasee destul de periculoase.
Dar, până la urmă, de ce mergem pe munte? Nu pentru a face mișcare și efort, pentru a ne bucura cu adevărat de natură?
Hai la Plimbare :O) 