Lacul Vulturilor din Munții Siriului este una dintre atracțiile turistice naturale pe care o aveam în plan de ceva timp. Cum acolo cam era singura zonă muntoasă în care nu se prognoza ploaie în ziua de sâmbătă, am zis că este momentul potrivit să ne dezmorțim oasele și mușchii după frumoasa vacanță grecească.
Și cum din București până în Gura Siriului este o distanță de aproximativ 171 de kilometri, poate fi o tură de o zi pe munte pentru orice amator de drumeție în natură. Mă rog, dacă vă încumetați să conduceți cel puțin 6 ore dus-întors într-o singură zi. Pentru mine nu este o problemă, îmi place să conduc și să mă trezesc devreme.
Am plecat așa cum ne-am propus, devreme, dar ne-am tot moșmondit și nu am intrat pe traseu până în orele 10 ale dimineții, cum am fi dorit. Ba una, ba alta, ba trafic, dar cel mai important este că am găsit greu ieșirea din DN pentru a porni pe traseu.
Practic, dacă vreți să plecați din Valea Neagră către Lacul Vulturilor, căutați Cabana Valea Neagră pe harta Google. Din DN10 este un drum de acces din macadam către ea, 2km distanță de la drumul național până la cabană. Noi am lăsat mașinile acolo lângă șoseaua națională dar drumul de macadam este destul de practicabiil cu orice fel de mașină, numai că trebuie condus mai încet și cu atenție pe anumite porțiuni. Dacă mergeți pe acel drum, mai scutiți aproximativ 4km din traseul drumeției.
Noi nu știam cum este acel drum, așa că am preferat să lăsăm mașinile acolo și să mergem la picior cei 2km distanță (4 în total). Acolo, pe malul Siriului, o mulțime de oameni își instalau deja corturile pe malul râului. Seara, la întoarcere, focurile de tabără ardeau iar grătarele erau încinse.
Iar către cabana Valea Neagră se traversează râul pe podul din imagine…
… unul din lemn, pe care pot trece și mașini.
Pescarii erau deja la treabă…
… de la prima oră. Oare trăgea păstrăvul?
Și primul indicator… aflat pe gardul cabanei…
… dungă roșie, pe care l-am și urmat.
Am trecut pe lângă cabana Valea Neagră și ne-am continuat traseul pe un drum forestier cu o pantă destul de lină, deloc dificilă, timp de aproape 55 de minute…
… până am ajuns la semnul Spre Lac! Unde am găsit și o masă la care se pot odihni pentru câteva momente drumeții. Ar fi bine să o faceți, să luați o ciocolățică, poate vreun baton energizant, pentru că de acolo începe cu adevărat urcarea.
Și de aici au început caznele… Pantă, pantă, numai pantă..
… prin pădurea deasă, cu copaci și brazi bătrâni care trozneau în bătaia vântului, feriți de soare… pante mai domoale, altele mai accentuate, porțiunile orizontale fiind extrem de scurte…
… așa am urcat vreme de 2 ore și 20 de minute, cu multe pauze de hodină, timp în care am depănat amintiri și ne-am hohotit…
Cruntă urcare… pe o cărare ca un drum forestier, dar cu pante serioase, cel puțin pentru noi, oameni obișnuiți, nici prea slabi, nici prea sportivi, nici prea tineri…
Pentru a mai căpăta o leacă de energie, în desele pauze de respiro mai luam o gură de cola, mai un baton de ciocolată Făgăraș… În orice caz, este recomandat să ai întotdeauna cu tine pe munte ceva dulce, pentru un surplus de energie în momentele dificile din punct de vedere fizic.
Până am ieșit sus pe platou…
… unde am urmat indicatorul nostru până la o stână, unde am fost luați în primire de niște gălăgioși lățoși…
… mai degrabă iritați de niște bicicliști care făceau downhill pe acolo… Noi i-am potolit cu vorba bună… Am trecut fără probleme pe lângă ei.
În orice caz, am observat că ciobanii erau atenți ca năzdrăvanii și simpaticii dulăi să nu ne facă ceva daune pe la pantaloni…
Oile și căprițele erau în țarc…
… la siestă presupun.
Când am văzut platoul, am avut falsa speranță că nu mai avem mult de mers… Da de unde…
Am luat-o după indicatorul nostru prin stânga stânei, de data asta pe platou, fără enervantele pante…
… timp de aproape o oră.
Poteca destul de amenajată, mai toți copacii căzuți de bătrânețe și vreme rea fiind tăiați pentru a înlesni trecerea drumeților… Dar chiar dacă nu am mai avut pante de urcat și nu am mai gâfâit de la efort, am mers destul de încet pentru că deja eram cam extenuați.
După o oră ajungeam la un drum forestier și mai bun, accesibil din Crasna, de unde veneau majoritatea turiștilor. De la unii dintre ei am aflat că făcuseră numai 2 ore și 30 de minute din Crasna și până acolo… nu ca noi…
… unde am găsit un alt indicator către Lacul Vulturilor… un indicator de altfel șters, ca mai toate celelalte întâlnite de acolo către lac.
Pădurea prin care mersesem până atunci ne cam privase de peisaje cu munți… însă de la acest indicator către lac am admirat și ceva peisaje frumoase.
… cu acele culmi domoale ale Carpaților de curbură… cu pășuni alpine de un verde crud… Nu e de mirare că am întâlnit atâtea turme de oi în acea zonă.
De la indicator și până la Lacul Vulturilor am făcut aproximativ 20 de minute, pe un drum aproape orizontal.
Practic, până deasupra Lacului Vulturilor am făcut 5 ore și 15 minute. Eram frânți din punct de vedere fizic…
… așa că ne-am așezat jos, pe iarbă, am deschis traistele cu merinde și am ciugulit câte ceva, cu privirile ațintite către lac și peisajele din jurul său.
La cât de obosiți eram nu ne-am mai încumetat și să coborâm la el, ne-am mulțumit să savurăm victoria ajungerii acolo prin admirarea peisajelor.
Ce consemna Vlahuță? Că primăvara vulturii își aduceau puii aici ca să-i învețe să zboare? Vulturi nu am mai găsit… dar legenda e tare frumoasă…
I se mai spune și Lacul Fără Fund, după o legendă în care se spune că un cioban și-a aruncat toiagul în apele sale, pentru ca ulterior să-l găsească în Dunăre… Dar lacul are o adâncime de maxim 2.5 metri…
După câteva 20-30 de minute de hodină, ne-am hotărât să o luăm la pas înapoi, pe același traseu, nu de alta, dar nu doream să ne prindă noaptea prin pădure.
Înainte de a intra în pădure ne-am întâlnit cu cercetașii altei turme de oi…
… pe care am zărit-o imediat vis-a-vis, pe culmea muntelui…
Apoi tot la pas, prin pădurea deasă, pe poteca cu iarbă, ne-am întâlnit cu turma de la stâna pe lângă care trecusem, ieșită la păscut…
… și am trecut practic prin mijlocul ei. Am vorbit cu ciobanii, am mângaiat oițele, dar de dulăi mi-a fost cam frică să mă apropii…
Traseul de întoarcere către mașină a durat 4 ore. Clar, cu mai puține perioade de odihnă dar și mânați de ploaia care ne-a cam încolțit vreme de aproape o oră. Pe coborâre nu am mai gâfâit de la efort dar am icnit și am strâns din dinți la durerile de genunchi. Deh, vârsta înaintată, tonajul peste limită…
Practic, după aproape 10 ore de drumeție, ajungeam la mașină obosiți frânți dar încântați de drumeția noastră de o zi prin Munții Siriului, către Lacul Vulturilor. Ne-am schimbat încălțările dar și tricourile leoarcă de transpirație, după care ne-am suit la volan și am plecat către București.
În care am ajuns pe la 12 noaptea. Mai greu a fost să ne dăm jos din mașină…
Faptic traseu către lacul Vulturilor în Munții Siriului, din Valea Neagră
- Tip – Drumeție
- Traseu – DN10 – Cabana Valea Neagră (504m) – Lacul Vulturilor (1420m) și retur
- Dificultate – doar de ordin fizic, se urcă destul de mult
- Diferență de nivel +/- 920m
- Distanța parcursă – 12.8Km dus, 12.8km întors (total 25.6km). Se poate scurta cu aprox. 4km dacă se parchează mai aproape de cabană.
- Durata – aprox. 10 ore, cu tot pauzele de odihnă și de masă (5 ore și 15 minute la urcare, 30 de minute pauză de masă în punctul de belvedere, 4 ore la coborâre)
- Nu este un traseu periculos, nu sunt prăpăstii dar recomand echipament de protecție adecvat pentru munte.
- Stare marcaje – bună (dungă roșie, începe de lângă cabană).
Datele colectate de smartwatch-ul Xiaomi Amazfit Stratos, mai jos.
Pe urcare…
Pe coborâre…
==============================================================
Clar, traseul către Lacul Vulturilor din Munții Siriului, cu plecare din Valea Neagră, nu este unul însoțit de peisaje spectaculoase, pentru că cea mai mare parte a lui se face la umbra desișului pădurii.
Este un traseu de efort serios, cel puțin pentru turiști de genul nostru, cu lipsuri la capitolul pregătire fizică, dar și cu plusuri serioase la capitolul vârstă și greutate.
Chiar și așa, îl recomand amatorilor de drumeții în natură, care se vor bucura, ca și noi, de fiecare clipă petrecută acolo, cu fiecare picătură de sudoare căzută de pe frunte…
Hai la Plimbare :O) 