Este ceva timp de când ne-am pus în plan să vizităm Țara Luanei din Munții Buzăului, unde printre codrii adânci cu copaci bătrâni, groși și înalți până la cer poți vedea biserici și chilii rupestre dar și alte vestigii istorice. Și unde poți asculta despre legendele și misterele care le înconjoară.
Vizitasem deja așezările rupestre de la Cetățuia Negru Vodă și pe la Nămăiești și Corbii de Piatră, așa că de-abia așteptam să descoperim altele. Și s-au dovedit la fel de frumoase, de interesante, înconjurate de legende și mistere încă nedeslușite.
Am plecat dimineața devreme, pentru a evita traficul aglomerat de vară din prea frumoasa noastră țărișoară. Zorii zilei făceau deja spectacol la orizont…
Traseele din Țara Luanei pornesc în principal din sătucul Nucu. La care am fi ajuns relativ repede din București, dacă nu ar fi fost mai greu de parcurs ultimii 10 kilometri. Macadam, pietriș, denivelări, am condus încet să nu rup mașina în două. Oricum, drumul a fost mai bun decât mă așteptam, așa că am ajuns ok la micuța parcare din Nucu, chiar dacă a noastră roșcată are garda la sol destul de joasă.
Dar, înaintea celor 10 kilometri de macadam, mi-au plăcut șoselele pe care am condus, pe o porțiune din drumul vinului, pe dealuri cu peisaje frumoase. Chiar o plăcere să conduci pe acolo.
Parcarea din Nucu, de unde încep traseele prin Țara Luanei, poate acomoda maxim 10 mașini. La intrare am întâlnit un panou informativ cu cele patru trasee ce pot fi luate la pas, unele mai scurte, altele mai lungi, unele mai ușoare, altele mai dificile. Așa că, dacă sunt mai multe mașini decât încap în parcare și pe lângă, va trebui să mergeți înapoi pe drum, pentru a găsi un loc liber pe marginea acestuia.
Atenție, cam acestea sunt indicatoarele traseelor de acolo, nu sunt delimitate prin marcaje colorate pe copaci prin pădure, așa că pe anumite porțiuni va trebui să vă bazați pe instinct, pe flerul orientării în teren sau pe indicațiile altor turiști pe care îi veți întâlni în cale.
Mă rog, din loc în loc sunt niște marcaje pe copaci dar noi nu ne-am putut folosi de ele, pentru că nu am știut de la început care de ce traseu aparține. Cred că la intersecțiile traseelor ar fi trebuit amplasate marcaje cu săgeți cu direcția în care trebuie mers. Acele foi A4 plastifiate nefiind tocmai utile pentru orientare în teren.
Nu este semnal de internet telecom pe acolo, doar în zonele mai înalte, așa că mai degrabă vă puteți folosi de GPS și de o hartă offline pentru orientare.
Sau o idee mult mai bună este participarea la unul dintre tururile ghidate ale Dianei Gavrilă, care vă poate conduce la toate acele obiective turistice și istorice. Mai mult, de la dânsa veți afla o mulțime de istorii, legende și detalii despre acele frumoase locuri. Am întâlnit-o pe traseu, însoțea un grup de turiști și le oferea detalii chiar interesante.
Faptic traseu Țara Luanei
- durată – 6 ore
- Nucu – Poiana Cozanei – Chilia lui Dionisie – Fundu Peșterii – Bisericuța lui Iosif – Agatonul Nou – Crucea Spătarului – Agatonul Vechi – Poiana Cozanei – Nucu
- traseu prin pădure în principal, cu zone destul de abrupte pe alocuri, unde se aluneca destul de tare pe pământul umed, așa că recomand neapărat încălțări bune
- dificultate – ușoară și medie pe alocuri, nu am mers pe traseele dificile, către vârfuri
Hărți cu traseele pe site-ul Bozioru.
Ce este Țara Luanei?
Țara Luanei este o denumiră metaforică, cred că v-ați dat seama, născută din legende care s-ar părea că circulă pe cale orală printre localnici. Normal, nimic nu este confirmat din punct de vedere științific, dar legenda principală despre acest ținut se referă la un rege bătrân, Luana (da, pentru noi este un nume feminin), care avea o cetate cu zidurile până la cer și luptători viteji cărora le vindeca rănile cu apa vie din Valea Izvoarelor. Și a domnit acolo, din cetatea sa impozantă până când dușmanii au distrus soarele care o lumina.
Alte istorii și legende se referă la portaluri cosmice, energii telurice, oameni care au dispărut fără urmă, apariții de gradul trei, farfurii zburătoare și extratereștri, focuri vii, comori rămase nedescoperite, morminte cu schelete de uriași, cu unități militare speciale de pe vremea comuniștilor care se ocupau de cercetarea fenomenelor paranormale și câte și mai câte mistere care pot capta atenția și imaginația oricui.
Cert este că acolo, în Țara Luanei din Munții Buzăului, pe raza localităților Colți, Nucu și Bozioru, mărturie peste timp stau așezări rupestre locuite încă din neolitic, dovedite istoric, dar și frumoase monumente naturale. Care merită descoperite de către orice pasionat de istorie, drumeții în natură și chiar de evenimente paranormale.
Nu o să vi le istorisesc pe toate, găsiți o mulțime de informații chiar și pe internet. Căutați, citiți, o să vă minunați…
Traseul nostru din Țara Luanei
Prima porțiune, de la parcare și până în Poiana Cozanei a fost poate cea mai delicată, pentru că am mers vreme de câteva zeci de minute printr-un nămol lipicios, care ne-a pus răbdarea la încercare. Plouase în acea noapte, așa că drumul de acces a fost unul în care ne-am murdărit încălțările încă de la primii pași. Mă rog, cred că se putea și mai rău…
Dar nu nămolul a fost problema. Prima intersecție… oare pe ce drum trebuie să o luăm? După cum am spus, niciun indicator. Flerul ne-a indicat să mergem spre dreapta…
… și am avut noroc, am ajuns în Poiana Cozanei (cred că într-o oră)…
… stânci de gresie cu forme rotunde sau prea regulate țâșneau în jurul nostru din mijlocul codrilor deși… Frumoase peisaje…
Pe drum am întâlnit câteva panouri informative din care am aflat că în urmă cu 13 milioane de ani aceste ținuturi erau acoperite complet cu apă. În acest ținut sunt o mulțime de roci nisipoase care s-au pietrificat de-a lungul milioanelor de ani formând gresiile actuale. Nisipurile din ținutul Buzăului sunt în marea lor majoritate boabe de cuarț.
Și am ajuns la primul indicator către schiturile rupestre…
Așa că am luat-o în direcția indicată…
Și în scurt timp am ajuns la primul obiectiv turistic din traseu – Chilia lui Dionisie Torcătorul.
La care există scări pentru acces. Numai că ușa săpată în stâncă nu este făcută cam pentru orice gabarit… Intră doar cei mai subțirei…
Aici ar fi trăit sihastru Dionisie vreme de 30 de ani, prin secolul XIV. Dar acest adăpost ar data de prin secolele III-IV.
Am stat acolo până a apărut acel grup ghidat de turiști. Care încercau să intre toți deodată în micuța chilie, mi s-a părut incredibil la ce asist, chiar le-am atras atenția că nu au loc toți acolo… :))
Noi ne-am luat repede bagajele și am luat-o, tot prin pădure, prin poiană către următorul punct de atracție…
… Fundul Peșterii…
Protejată printr-un grilaj metalic de mârlani și neghiobi, aceasta ar fi fost locuită încă din preistorie. Pe pereții acesteia pot fi văzute tot felul de simboluri realizate prin incizie sau zgâriere – vârfuri de lance, arcuri, pumnale, figuri geometrice, făcute atât în neolitic dar și în vremuri medievale, când a fost locuită de sihaștri. Legendele spun chiar că acolo ar fi locui Zamolxe…
După ce am admirat Fundul Peșterii, am luat-o din loc către Bisericuța Lui Iosif, iar prin poiană, apoi începând urcușul prin pădure…
La care am ajuns după câteva zeci de minute…
Bisericuța lui Iosif este cel mai mare ansamblu rupestru din Țara Luanei, săpată într-o stâncă imensă, cu ușă de acces perfect tăiată dar și cu trepte cioplite. Se pot observa urmele săpate în stâncă de care se prindeau acoperișul pridvorului și bârnele de susținere. Deasupra ușii se vede încă sculptat un pește, simbol paleocreștin.
Acolo ar fi fost o bisericuță prin secolul XIV dar se pare că ar fi fost locuită încă din secolele III-IV.
Și, din nou la drum… pe o cărare în pantă, pe care am început să nădușim tot mai puternic…
Și am ajuns la o altă intersecție… ia-o de aici…
Am luat-o în stânga, la întâmplare. După ce am făcut traseul am aflat că în stânga mergi către Agatonul Nou și, mai sus, către Crucea Spătarului, iar în dreapta către Agatonul Vechi, Dărâmătura. La întoarcere am aflat că era mai bine spre dreapta, traseul ar fi fost mai facil pe acolo.
Mă rog… Am ajuns la Agatonul Nou..
Apoi am luat-o în sus, către Crucea Spătarului, la care am ajuns după alte 30 de minute de urcuș asiduu.
Practic am ajuns pe unul dintre vârfurile Munților Buzăului, la o altitudine de 980 de metri. Crucea Spătarului ar fi fost urcată acolo de către Spătarul Cristea, cu ajutorul a 12 bivoli. A ridicat această cruce drept mulțumire că a scăpat de turci după ce s-a refugiat aici cu familia și avutul său. Mai mult, tot aici, pe sub vreuna dintre stânci, ar fi ascuns și o comoară, care încă nu a fost găsită…
Pe acolo, pe una dintre stânci, ar fi scrijelite un cap de cerb, o sabie și o cruce. Nu le-am văzut…
La întoarcere am dat și pe la Agatonul Vechi…
Complet prăbușit, fiind vizibile doar câteva firide săpate în stâncă. Ar fi fost amenajată în secolul XIII și este una dintre cele trei mănăstire înfrățite cărora Mihnea Turcitul le-ar fi fi dăruit pământurile din jur.
După ce am ajuns la răscruce, ne-am oprit pentru o binemeritată pauză. Mai un sandwich, mai o nucă de cocos, mai o apă… Am stat la palavre vreme de aproape 30 de minute.
Apoi am luat-o ușor înapoi, pe panta abruptă și alunecoasă care ne-a solicitat genunchii, prin poieniță și mai departe către Nucu. Noroc că nămolul se mai uscase, așa că am mers mai omenește…
Ne-am simțit minunat în această lume de poveste a ținutului Luanei, cu ale sale mistere încă nedeslușite, așezări rupestre ce au fost locuite și cu mii de ani în urmă dar și cu peisaje superbe. A fost o zi cu adevărat minunată pe care aș repeta-o și într-o zi de toamă, când pădurea va fi mai colorată…
Dar…
Există un mare DAR… Totul bine și frumos, dar acum, când analizez la rece, m-aș gândi și a doua oară dacă să mai merg acolo, deși mai avem câteva puncte de atracție turistică încă de descoperit.
Pentru că autoritățile locale nu au făcut mai nimic pentru a facilita accesul turistic acolo, deși este o zonă minunată, plină cu povești și cu obiective turistice interesante. Un drum cu macadam pe care te apucă dracii când conduci, lipsa unei parcări mai generoase, lipsa unui marcaj precis, lipsa unor popasuri turistice unde să poți lua masa… Cât despre pensiuni sau facilități de cazare nu are rost să mai vorbim.
Parcă nu se vrea, parcă nu vor să aducă turiști în zonă. Cum naiba or face bulgarii de amenajează orice piatră preistorică pentru vizitare, contra taxă? Doar am fost și pe acolo la așezări rupestre și mormite tracice. Clar, noi nu prea suntem în stare. Din păcate…
E atât de greu să asfaltezi acel drum, să amenajezi o parcare îndestulătoare, bineînțeles, totul pentru o taxă pe care orice turist de bună credință ar plăti-o cu mare drag. Ca în Germania, Austria și în alte țări civilizate.
Să sperăm că lucrurile vor intra pe făgașul normal și la noi…
Hai la Plimbare :O) 