A doua zi de Crăciun nu se anunța tocmai favorabilă plimbărilor în aer liber. Ploua, mărunt, dar ploua. Dar noi, băieții, ne-am hotarât să facem o scurtă plimbare pe un domeniu aflat aproape, la numai 10 minute de mers cu mașina.
Castletown House se numește și este unul dintre numeroasele parcuri amenajate pe domeniile unor palate sau castele intrate acum în patrimoniul statului irlandez. Cum este și Farmleigh sau Liffey Valley, de unde v-am relatat câteva impresii și v-am arătat o mulțime de imagini. Sau, de ce nu, imensul Phoenix din Dublin, cel mai mare parc urban european.
Clar este că în jurul Dublinului sunt o mulțime de astfel de atracții turistice amenajate pentru petrecerea unui timp de calitate în aer liber.
Castletown House poate fi vizitat la interior numai pe timpul anotimpurilor calde, tururile ghidate începând de prin luna martie.
Este una dintre bijuteriile arhitecturale ale Irlandei. Palatul a fost construit între 1722 și 1729 pentru William Conolly (1662–1729), președinte al Camerei Comunelor din Irlanda. Prin impozanța și arhitectura sa, s-a dorit exemplificarea influenței și a bogăției proprietarului său. Unii îi spun conac, eu mai degrabă zic că arată ca un adevărat palat, cu interioare care merită vizitate.
Încă ploua ușor când am ajuns acolo, cu mașina în parcare. Dar cum am coborât din mașină, ploaia s-a oprit. Așa că am luat-o ușor la pas pe aleile din parcul domeniului, ca mulți alți vizitatori de altfel.
Veverițele, rațele, lebedele, ba chiar și o egretă își vedeau liniștite de viața lor pe acolo, noi am trecut pe lângă ele fără să le stingherim.
R., prietenul meu, mi-a arătat locurile sale preferate de pescuit la muscă de pe râul Liffey, unde merge în timpul verii cu copiii…
… apoi am mers de-a lungul râului până în sătucul Cellbridge, unde mi-a atras atenția biserica dar și o statuie a lui Arthur Guinness, fondatorul celebrei mărci de bere.
Iar când ne-am întors în parc, ca prin minune, soarele și-a arătat fața luminoasă și caldă prin perdeaua deasă de nori… Se făcuse o vreme perfectă pentru plimbare dar și pentru imortalizarea frumosului domeniu…
Am mai dat roată prin parc, pe alei…
După masa copioasă de cu o zi în urmă, plimbarea pe domeniul Castletown House s-a dovedit benefică, ne-a mai pus sângele în mișcare…