Pomi înfloriți, pisoi și scrumbii. O simplă zi de primăvară, De Florii, la Țară

În sfârșit, o adevărată zi de primăvară, caldă și senină, cum de mult așteptam. Așa că am hotărât să mergem la țară, la părinți, ca să mai petrecem câteva clipe frumoase alături de ei dar și ca să perpelim pe grătar niște scrumbii, în cinstea sărbătorii Floriilor. Da, din cele cumpărate de la Tulcea.

Și nu, nu avem sărbătoriți de Florii în familie, însă ne întâlnim în fiecare an la masa de prânz în această zi de sărbătoare, părinți, bunici, nepoți, cumnați, frați, surori…

Până să pregătim grătarul și masa, am dat o raită pe la pomii înfloriți din grădină, pentru a culege câteva amintiri și din primăvara asta…

Foto…

Dar și video…

Și cum pisica a fătat acum vreo 3 săptămâni, am scos-o împreună cu cei patru pisoi la soare, printre lalele, pentru un shooting foto-video…

Tare protectoare cu pisoii ei, să nu care cumva să-i luăm… De-abia le-a mijit ochii… Dracii voiau să se dea jos din coșuleț..

Nu a durat mult distracția, mama lor s-a plictisit și a hotărât că trebuie să-i ducă la loc în magazie… așa că ea cu unul în gură, noi cu ceilalți trei în coșuleț… i-am pus înapoi la umbră și la nani…

După ce ne-am săturat de floricele și pisicuțe, am încins jarul și am perpelit peștele…

Uff… ce bun a fost…

O zi normală, la țară, cu mâncare bună, palavre cu vrute și nevrute… o zi în familie.

Și să dea Domnul să tot petrecem astfel de zile împreună cu bătrânii noștri, mulți, mulți ani de acum încolo…

============================================

Și dacă vă întrebați cu ce am făcut pozele și filmările astea frumoase, chiar și în 8K… un telefon este de vină – noul OnePlus 9 Pro.