Sunt locuri în lumea asta mare pe care le vizitezi strict din punct de vedere turistic și altele, poate mai simple, poate nu la fel de extravagante, ce-ți vor rămâne pentru totdeauna în suflet. Despre un astfel de loc aș dori să vă relatez în continuare, pe care l-am simțit mai tare cu sufletul – celălalt Mytikas de la Marea Ionică.
De câte ori mergem în regiunea Preveza de la Marea Ionică stăm în sătucul Mytikas, aflat foarte aproape de capitala regiunii, Preveza. Știam de ceva timp că la numai 55 de kilometri există încă un sătuc cu aceeași denumire, Mytikas, dar care ține administrativ de regiunea Etoloakarnania (sper că am scris-o bine, cam am probleme cu denumirile astea grecești). Între timp am aflat, regiunea se cheamă Etolia-Acarnania.
Iată că acum în 2023 s-au aliniat astrele și am ajuns în acest fermecător Mytikas, așezat pe malul mării, practic vis-a-vis de insulele Kalamos și Kastos. Chiar există feribot care poate duce turiștii pe cele două insule, în timpul verii cursele fiind regulate din oră în oră, sper că am înțeles bine de la localnici.
Treaba este că, nu numai sătucul în sine merită pătruns cu ochiul dar și cu sufletul, ci și faptul că între Mytikas – preveza și Mytikas – Etoloakarnania dar și un pic mai departe către Astakos, am condus pe o adevărată rivieră grecească, cu peisaje superbe, marea albastră pătată azuriu ici-colo, pe de o parte, munții arizi de cealaltă, cu atenție la căprițele ce pot apărea după orice curbă și care sunt practic peste tot. Este cea mai frumoasă șosea grecească pe care am condus până acum, rivalizând din punct de vedere peisagistic poate cu cea din Lefkada…
Iar sătucul Mytikas, când îți apare la orizont, parcă ar fi așezat pe o insulă plutitoare, nu pe o limbă de pământ ce pătrunde în apele golfului…
La orele amiezii, când am ajuns prima dată în Mytikas, am găsit un sătuc pe jumătate amorțit, la siestă cred, cu străduțele aproape goale și magazinele pustii, totul într-o atmosferă relaxată de weekend.
Cum ne era un pic foame, am căutat o tavernă care să ne ațâțe poftele cu preparate locale și, după ce am intrat într-una și am ieșit repede din ea pentru că mâncarea se terminase, iar ce rămăsese nu ne-a făcut să ne așeză la masă, am întrebat niște localnici unde putem să ne punem burțile la cale. Și ne-au indicat taverna O Faros, La Far pe românește, în capul străzii, de unde venisem practic dar pe care nu o sesizasem pentru că intrarea către aceasta era oarecum ascunsă privirilor neantrenate.
Și am ajuns acolo, am dat colțul, și am descoperit o mică tavernă cu maxim 10 mese, așezate sub streașină sau chiar direct pe malul mării, ce să mai, ca-n filme. Mâncarea delicioasă, bakalao prăjit (cod alb), salată grecească, legume la cuptor, ca la bunica acasă (doar că acolo gătesc cu ulei de măsline, nu de floarea soarelui), totul la prețuri chiar rezonabile. Am mâncat pe cinste, așa că recomand această tavernă tuturor pofticioșilor.
Pentru că ne-a plăcut atât de tare acolo, atât poziția tavernei cât mai ales mâncarea, am revenit la câteva zile, pentru a degusta calamari prăjiți, proaspeți și delicioși, dar și o porție zdravană de pește spadă, tăiat, spălat și pregătit chiar acolo în apele mării.
Am asistat cu gurile căscate la acest spectacol culinar grecesc, simplu și natural de altfel. Capul familiei a luat peștele din cutia cu gheață, nu înainte de a clăti tocătorul în apele mării, la doi pași de masă. Apoi a tăiat bucățile de pește, pe care le-a clătit, din nou, în mare. Mi-a și arătat cum mulți alți peștișori veneau și ei să guste din carnea peștelui mai mare.
Adevărată experiență culinară tradițional grecească. Să mai zic că peștele spadă a fost cel mai bun pește mâncat de mine până acum? Poate că sunt subiectiv, dar nu suntem cu toții la fel?
Normal că am luat la pas și străduțele sătucului Mytikas, așa cum le-am găsit, aproape pustii, am ieșit oriunde am reușit la malul mării, prin toate intrândurile, am remarcat că mai toți stâlpii de electricitate sunt frumos pictați, cum n-am mai văzut pe nicăieri până acum…
… tare frumos e acolo, este unul dintre satele alea grecești în care m-aș vedea trăind la bătrânețe, stând cu ochii în zare, la o tavernă pe malul mării, gustând din când în când dintr-un ouzo, tsipouro sau o cafea grecească, de ce nu dintr-un ice tea a cărui rețetă am aflat-o de la o grecoaică ce vindea portocale chiar lângă livada de portocali, sorbind cu nesaț dintr-o pipă marinărească… totul într-o tihnă absolută, nederanjată de haosul cotidian, de nimeni și de nimic… poate doar de doamna mea, alături de care mă văd până la capătul lumii, când mă va striga că masa e gata… clar, trebuie să învețe să gătească calamari, caracatițe, pești spadă, bakalao sau ce naiba o să mai pescuiesc eu…
… vise … dar fără vise suntem nimic …
… un sătuc parcă nealterat de trecerea timpului, cu o atmosferă ce-mi aduce aminte de romanele lui Kazantsakis, un scriitor care reușește să exprime în negru pe alb adevărata atmosferă tipică grecească.
Mai e ceva de spus? Poate doar că de-abia așteptăm să revenim acolo, nu de alta, dar am pus ochii și pe insulițele alea două, Kastos și Kalamos…
hailaplimbare.ro 