Un nou an, o nouă primăvară, dăm startul unui nou sezon de plimbări în natură și mai ales pe munte, pentru început prin lanțurile carpatine apropiate de București, unde putem ajunge cu mașina într-un timp rezonabil.
Prima noastră alegere pe anul acesta au fost Bucegii și un traseu pe care nu am fost niciodată până acum, din Râșnov și către Cabana Mălăiești, neștiind de la început că vom ajunge și un pic mai sus, la Padina Crucii și în Valea Țigănești.
Cum facem de fiecare dată, chiar și la un traseu de o zi, am pândit zilnic prognoza meteo pentru ziua de sâmbătă și, până vineri seara, se anunța doar o ploicică pe la orele 18.00. Convenabil din punctul nostru de vedere, la acele ore trebuia să fim deja coborâți de pe munte. Oricum suntem pregătiți pentru orice s-ar întâmpla, chiar și de ploaie, numai că pe o vreme mohorâtă parcă nu ne putem bucura în aceeași măsură de natura ce ne înconjoară, deși, de ce să nu o recunosc, instantaneele sunt mai dramatice și mai spectaculoase pe vreme neprielnică.
Așa că, la orele 6.30 dis de dimineață părăseam capitala împreună cu prietenii noștri pentru ca în numai 2 ore și 30 de minute să fim la intrarea în Parcul Național Bucegi, unde am plătit o taxă de intrare de 10 lei (de persoană), valabilă pentru 3 luni din câte am înțeles.
Accesul către punctul de plecare se face prin Strada Glăjăriei Râul Mare, din Râșnov, pe care trebuie să conduci până se termină asfaltul și încă vreun kilometru până la punctul de intrare în parcul național.
Și ghici ce, ploaia a venit atunci, pe nepregătite, la 9 dimineața. Dar nu ne-a descurajat, ne-am echipat, ne-am încălțat, am pregătit pelerinele de ploaie în caz că vom avea nevoie de ele și am purces agale pe drumul forestier, încă vreo 1.5km, pentru ca apoi să pătrundem pe cărarea Bandă Albastră care duce către Cabana Mălăiești.
Intrarea în traseu nu este greu de ratat, aceasta se face prin stânga drumului forestier, pe un podeț din lemn care traversează râul.
3 ore este timpul estimat, noi am ajuns la Cabana Mălăiești cam în 2 ore și 30 de minute, fără să ne grăbim, am pășit lento și foarte lento, am stat la povești, ne-am bucurat de plimbarea prin pădure, pentru că până la cabană traseul șerpuiește mai mult la adăpostul acesteia.
Ploaia măruntă ne-a însoțit mare parte din traseu, picăturile acesteia găsindu-ne doar printre ramurile mai golașe, dar s-a oprit ca prin minune înainte să ajungem la cabană. După care soarele și-a făcut apariția, păi n-am fost noi norocoși? Zic că am fost…
Pantă destul de abruptă în prima treime a traseului (până la Surpătură), apoi încă o treime de cărare mai potolită, pentru ca în ultima ei parte să fie tot într-un unghi destul de înclinat, ce-ți pune plămănii la încercare.
Dar nah, mai faci câțiva pași, mai gâfâi, mai te oprești să-ti reglezi suflul, iar câțiva pași iar… repetir.
Primul respiro mai lung l-am făcut la Surpătură, un frumos punct de Belvedere.
După surpătură panta se mai domolește pentru vreo 30 de minute, pentru ca apoi să urce iar prin pădure, până într-o poiană largă de unde încep să răsară semețe stâncile Bucegilor de jur-împrejur…
… în spatele direcției de mers afișându-se mândru, cu o căciuliță albă și pufoasă, Postăvarul. Admirăm peisajele ce ne împresoară dar nu ne oprim până la căldarea glaciară în care a fost așezată Cabana Mălăiești, sub vârfurile Omu și Bucșoiu.
Practtic, după 2 ore și 30 de minute, a trebuit să facem față acestui copleșitor de frumos peisaj…
Mai e ceva de zis? Cred că imaginile grăiesc de la sine. Unii spun că Mălăiești este cabana așezată în cel mai frumos peisaj, din Bucegi, din Carpați poate. Nu știu dacă este chiar așa, pentru că nu le-am văzut chiar pe toate, însă cu siguranță că este unul dintre cele mai frumoase locuri ale Carpaților și României. Un loc de poveste, în care orice iubitor de munte și natură se va simți ca acasă.
Normal că ne-am așezat la masă, unde am mâncat o ciorbiță caldă de cartofi cu afumătură (aveau și de fasole cu afumătură, 20 de lei porția), fiebinte și bună, adevărat pansament după efortul depus, precum și o delicioasă prăjitură de casă, bio cică, cu ovăz, afine și banane, precum și un strop de sirop de agave, adusă în desagi de prietenii noștri.
Normal, am înfulecat în timp ce ochii scanau, cu și mai mare poftă, toate stâncile ce se izbeau de cer dar și norii care dansau în jurul lor… Ce să mai, pansament pentru suflet…
După vreo 30 de minute de respiro, ne-am zis că nu am depus destul efort și ne-am hotărât să mergem un pic mai sus, către Padina Crucii, pe care o zărisem din prima poiană, după urcarea prin pădure.
Traseul începe chiar din spatele cabanei Mălăiești, bandă galbenă către Șaua Țigănești…
Aici a început să se complice un pic traseul, în sensul că vreo 200 de metri diferență de nivel este o pantă chiar pronunțată, cu câteva praguri peste care trebuie să întinzi cracii binișor, eventual agățându-te de ramurile brazilor, copacilor sau jnepenilor, însă nu este chiar atât de complicat încât să nu-l poți face, cu puțină atenție pe unde pui picioarele.
Practic, după 40 de minute am ajuns sus în șa, aproape de Padina Crucii, care se face spre dreapta, spre stânga urmând traseul către Lacul Țigănești.
Iar peisajele de aici? Năucitoare, spectaculoase, minunate, superbe și aș mai putea continua cu tot dex-ul de epitete, adjective, metafore și parabole…
De cum urci sus acolo, la Padina Crucii, simți că te afli într-un loc cu adevărat special, binecuvântat. Ne-am dus către Padină, apoi am luat-o către Lacul Țigănești, pentru a fi opriți din avântul nostru de o limbă sănătoasă de zăpadă care zăcea încă peste cărare, de parcă nu știa că mai e puțin și vine vara. Puteam trece dar am decis de comun acord că vom reveni destul de curând pe același traseu, pentru a ne bălăci picioarele și în lacul Țigănești.
Năucitoare peisaje, am rămas fără grai, cu gurile căscate și cu ochii cât cepele la minunățiile din jur-împrejurul nostru. Vorba aia, închide gura căscată că intră musca, dar care muscă, că nu bâzâia nimic pe lângă noi…
Soare, nori, un vânticel nu foarte aspru, am avut parte de o vreme superbă până la urmă, în ciuda ploii care ne-a întâmpinat la pornirea pe traseu.
Mergând pe cărare am constatat că rododendronii erau îmbobociți deja. Deci, pe la 1 iunie s-ar putea să fie înfloriți, pregătiți să ne impresioneze… Musai să revenim.
Nu ne-am săturat de frumoasele peisaje dar de coborât tot trebuia să ne întoarcem… Și normal, ce am urcat, trebuia coborât, dar cu atenție să nu care cumva să alunecăm pe cărarea udă am reușit să ajungem înapoi fără julituri, mă rog, unii dintre noi.
Faptic traseu către Cabana Mălăiești
- Traseu – Strada Glăjăriei Râul Mare (alt. 880m), Râșnov – Cabana Mălăiești (alt. 1720m) – Padina Crucii (alt. 1897m) și retur
- Durată – aprox. 8 ore (cu tot cu pauze)
- Distanță – aprox. 18km dus-întors
- Diferență de nivel totală – aprox. 1100m
- Dificultate – dificil pe anumite porțiuni din punct de vedere fizic, pentru că traseul are pante destul de înclinate. Până la Cabana Mălăiești nu mi s-a părut periculos, traseul se face preponderent prin pădure. După, către Padina Crucii, traseul este și mai înclinat, dar și un pic mai expus, așa că necesită mai multă atenție pe unde pui picioarele.
- Surse de apă nu am văzut pe traseu, dar vă puteți aproviziona de la Cabana Mălăiești cu tot felul de lichide.
========================================
Traseul către Cabana Mălăiești și Padina Crucii este unul dintre cele mai frumoase dintre cele parcurse de noi în Munții Bucegi, nu foarte ușor din punct de vedere fizic dar cu peisaje frumoase, care încântă privirea și sufletul.
Vom reveni cât de curând pe același traseu, pentru că vrem să ne bucurăm și de explozia de roz a rododendronilor, sperăm să ne și iasă acest plan, totul depinde de cum va fi vremea în weekend.
hailaplimbare.ro 