Cu două săptămâni în urmă văzusem boboceii rododendronilor pe Padina Crucii în Munții Bucegi, mai sus de cabana Mălăiești. Așa că ne-am propus să-i vedem și înfloriți, tot acolo.
Așa că, în ciuda prognozelor meteo nefavorabile, de ploaie, averse și trăznete, am zis să ne încercăm norocul, măcar facem mișcare până la cabana Mălăiești și înapoi, la adăpostul pădurii. Și sus vedeam noi ce facem, urcăm pe Padina Crucii să vedem rododendronii sau doar ne mulțumim cu o ciorbiță fierbinte cu fasole, afumătură și tarhon la cabană.
Zis și făcut. Plecat dis de dimineață din București, pentru ca la orele 8.30 să urcăm deja pe traseul dungă albastră ce pleacă din Râșnov. Soare, frumos, cald chiar, după numai 10 minute de urcare am rămas la tricouri.
După 2 ore și 40 de minute de urcat agale spre alene, fără grabă, am ajuns la Cabana Mălăiești. Unde inspirat o gură sănătoasă de peisaj spectaculos, cu adevărat unul dintre cele mai frumoase locuri ale Bucegilor. Cu Bucșoiu și Omu acoperite de o pâclă deasă, deloc prietenoasă, ce nu a lăsat soarele să ni se arate cât am stat acolo.
Nu mică ne-a fost mirarea să vedem amenajat unul dintre punctele de control și alimentare ale unui maraton montan cu sute de participanți, ruta acestuia coborând chiar peste Padina Crucii. Așa că, locul era destul de animat.
Și acolo, sus la cabană, a venit prima aversă, nu foarte puternică, dar a venit. De fapt începuse mai devreme, pe urcare, dar nimic serios, câțiva picuri. La prima pauză de ploaie am zis să ne încercăm norocul și să urcăm totuși. Poate avem noroc de cer senin… dar nu am avut.
Veneau valuri valuri, mă rog, alergând și în șir indian pe cărarea dinspre Padină, așa că am început să urcăm ferindu-ne și lăsându-i loc fiecărui maratonist. Străini, unii chiar trecuți bine de prima tinerețe, femei și bărbați, dădeau la vale cât putea fiecare de repede sau de încet, unii văitându-se de crampe musculare, alții în plină forță… Bravo lor…
Pe la jumătatea urcării către șaua Padinei, a venit și prima șarjă de grindină, nu era de ajuns că nămolul se instalase pe cărare, așa că o făcea destul de alunecoasă, mai dificilă de coborât pentru alergătorii noștri.
I-am zis doamnei să coboare ușor înapoi până la cabană, eu urmând să urc cu orice risc până pe creasta muntelui, că doar nu venisem degeaba până acolo, trebuia să văd măcar un tufiș de rododendroni înfloriți. Musai!
Așa că, am luat-o la pas vioi în sus prin grindină, strucurându-mă cu băgare de seamă printre sportivi și sus zâmbetul larg mi s-a instala pe față când am văzut primele tufe, ici colo.
Nu am apucat să mă bucur că a și venit a doua șarjă de grindină, mai deasă, mai serioasă. Dar pentru vreo 10 minute tot am mișunat pe cărare, până când am auzit un tunet, moment în care mi-am zis că nu are rost să mai zăbovesc pe acolo.
Nu erau toate tufele de rododendron înflorite, pesemne că se vor da în spectacol cu adevărat în perioada 1-8 iunie. Cine știe, poate vom reveni în Bucegi pentru a ne bucura de covorul de roz ce se va așterne peste culmile lor, să vedem cum stăm cu programul în perioada următoare.
Tunet, trăznet, ce-o fi fost, am băgat gonetă, pe cât posibil pe cărarea nămoloasă și alunecoasă, până la cabană. Numai că grindina a fost de ajutor totuși, bobițele de gheață au creat un strat aderent pe nămolul cărării.
Am intrat în sala de mese, plină ochi de turiștii alungați de vremea instabilă, am stat frumușel la coadă pentru cele două ciorbițe asezonate cu tarhon din belșug, fierbinți, așa cum trebuie ca să ne încălzim.
Am mai zăbovit puțin pe acolo, apoi ne-am întors cătinel către baza muntelui. Clar, a fost o zi frumoasă, chiar dacă norul grindinos a stat numai pe Munții Bucegi, de jur împrejurul lor fiind soare și frumos.
hailaplimbare.ro 