Istanbulul istoric, Istanbulul modern, văzut dintr-o croazieră pe Bosfor

Dacă vii la Istanbul este musai să faci o croazieră pe Bosfor. Punct.

O croazieră, o plimbare, cum vrei s-o numești, cu o navă mai mică sau mai mare, poate doar cu unul dintre multele vase ale liniilor orășenești ce fac legătura dintre malul estic și cel vestic, normal și invers. O trecere, sau două, sau mai multe până te plictisești, deși nu cred să te saturi repede de o așa experiență minunată, de care la noi nu avem parte.

Ce este normal și uzual pentru turcii istanbulezi, pentru noi, turiștii veniți de pe alte meleaguri, este o experiență unică, pe care o trăim și o simțim ca atare. Cum sunt născut și crescut în București, departe de orice înseamnă mare sau ocean, când ajung în astfel de locuri am o reală plăcere să mă plimb prin porturi, să privesc la navele ce se odinesc, dar și la cele care-și fac treaba pe ape. Iar o plimbare cu o barcă, sau vapor, sau feribot, orice dar să fie pe mare, îmi provoacă o adevărată bucurie, mă simt din nou copil.

Iar Istanbulul se vede și se admiră la fel de bine și de pe Bosfor, unii zic că de aici îi vezi adevărata față, de aici îi percepi măreția, grandoarea, istoria și istoriile prin care a trecut, dar și cât de modern și actual a devenit.

Bosforul este una dintre cele mai aglomerate căi navigabile din lume, legătura dintre Marea Marmara și Marea Neagră și de unde vei putea admira panoramic și în amănunt ambele maluri, atât pe cel european cât și pe cel asiatic.

Din câte am citit pe internet, cam 135-150 de vase traversează zilnic cei 30 de kilometri ai strâmtorii Bosfor, cu lățime între 660 de metri și 3500 de metri, fie că vorbim de cele comerciale cu containere, de petroliere, de nave de croazieră imense, fără a le număra și pe cele dedicate liniilor orășenești, un fel de autobuze maritime pentru localnici și nu doar.

În 2024 ar fi tranzistat acest canal navigabil nu mai puțin de 41.000 de nave, cifră care se referă doar la navele internaționale și de transport.

Cu tot cu vapoarele de croazieră locale și feriboturile liniilor orășenești, care fac între 2000 și 2500 de curse zilnic, numărul navelor active în apele Bosforului în fiecare zi ar fi între 600 și 1000. Ceea ce este chiar impresionant. Este chiar forfotă pe apele sale, după cum personal am constatat.

Vasele liniilor orășenești încep să mișune cam pe la 7 dimineața, iar o trecere durează cam 20-30 de minute. Mă rog, în funcție de destinație. Iar prețurile, din câte am înțeles, sunt chiar rezonabile.

Tot așa, citez tot internetul ca sursă. În zilele lucrătoare, se estimează că peste 150.000 de persoane traversează zilnic Bosforul cu feribotul sau cu alte mijloace maritime, cuantumul anual fiind pe undeva pe la 40-50 de milioane de pasageri. Traseele cele mai importante fiind puncte-cheie precum Eminönü – Üsküdar, Beşiktaş – Kadıköy, Karaköy – Üsküdar și Kabataş – Adalar.

Iar 5.2. milioane de turiști fac croaziere de agrement pe Bosfor în fiecare an.

Costul unei croaziere pe Bosfor depinde de durata dar și de experiența oferită. Pleacă de undeva de pe la 30 de Euro și crește, în funcție de vas, de cât de multe persoane sunt la bordul acestuia, dacă se servește mâncare etc.

Noi am urcat la bordul șalupei din stația Karakoy, aflată chiar lângă podul Galata. Traseul a urmat în sus către Marea Neagră, pe lângă țărmul european, pe sub primul pod de peste Bosfor, construit în 1973, și până la cel de-al doilea, cu numele Cuceritorului Fatih, construit în 1988. Pentru ca întoarcerea în port să o facem pe lângă țărmul asiatic la orele înserării.

Cum altfel puteam începe o croazieră pe Bosfor decât cu o tratație tipic turcească? Nu am plecat pe drumul apelor fără a sorbi mai întâi dintr-un ceai negru tradițional, într-un pahar cu formă de lalea și o cafea turcească ca la mama ei.

Nu eram singuri în croazieră, deloc, am avut parte de compania multor altor vase, mai mici sau mai mari, cu mai puțini sau cu mai mulți călători. După cum v-am spus, mulți doresc să admire Istanbulul de pe apele Bosforului. Și nu mă miră, pentru că experiența este cu adevărat minunată.

Hai să vă arăt ce am văzut, în câteva imagini.

Impresionantul hotel Ritz-Carlton iar la baza acestuia stadionul echipei de fotbal Beșiktaș Istanbul.

Noul turn de televiziune și antene telecom domină panorama asiatică de pe malul Bosforului.

Noul turn de televiziune din Istanbul, cunoscut sub numele de Küçük Çamlıca TV-Radio Tower (Küçük Çamlıca TV-Radyo Kulesi în turcă), este una dintre cele mai emblematice construcții moderne ale orașului, devenită un simbol important al metropolei turce.

Este cea mai înaltă construcție din Turcia, cu o înălțime de 369 de metri și o altitudine maximă de 587 de metri față de nivelul mării. Are 49 de etaje, dintre care 4 subterane și a fost inaugurat pe 29 mai 2021, în prezența președintelui Recep Tayyip Erdoğan.

Supranumit „Lanterna Istanbulului”, datorită poziției sale dominante dar și a iluminării nocturne, ca un far modern care veghează asupra orașului, are o siluetă organică, inspirată de deschiderea petalelor unei lalele. Normal, sus există restaurante și cafenele cu view, spații expoziționale dar și platforme de belvedere asupra orașului. Neapărat trebuie să ajung, cândva, pe platformele de la etajele superioare, să mă ia cu amețeală de cât de frumos este.

Palatul Dolmabahçe, în cartierul Beşiktaş, chiar lângă stadionul echipei de fotbal, a fost construit în 1856 la ordinul sultanului Abdülmecid I, cu o arhitectură ce combină stilurile baroc, rococo, neoclasic și tradițional otoman. Un simbol al deschiderii Imperiului Otoman către Occident.

De altfel, din câte am aflat din cartea lui John Freely, fratele său Abdülaziz, este primul sultan otoman care a făcut vizite oficiale în Europa, la Paris și Londra, unde s-a întâlnit cu Napoleon al III-lea, respectiv cu regina Victoria. S-a oprit la Viena dar și la Berlin, unde gazde i-au fost Franz Joseph, respectiv Wilhelm I.

Odată ce a fost construit, reședința sultanilor otomani s-a mutat aici de la Palatul Topkapı. Tot aici a locuit Mustafa Kemal Atatürk, fondatorul Republicii Turce, părintele Turciei moderne. A murit aici în 10 noiembrie 1938, ceasul din camera sa fiind oprit la ora 9:05, ora decesului.

Și aici trebuie să fac musai o vizită, am înțeles că este impresionant la interior.

În spate, către Marmara, mulțime de vapoare însoțită de mulțime de pescăruși.

Terminalul Beșiktaș, al liniilor orășenești.

Vis-a-vis, pe partea asiatică, pe lângă noul turn de televiziune, panorama este dominată și de noua moschee Çamlıca, cu șase minarete, dată în folosință în anul 2019.

Situată pe dealul Çamlıca din partea asiatică a orașului, în cartierul Üsküdar, oferă o panoramă spectaculoasă asupra Bosforului fiind cea mai mare moschee din Turcia, un alt simbol al ambiției arhitecturale a Istanbulului contemporan. Clădiri moderne, ale viitorului, dar fără să se desprindă de tradițiile sale spirituale.

Hotelul Kempinski, situat între cartierele Beşiktaş și Ortaköy, este singurul hotel de lux din Turcia care funcționează într-un fost palat otoman, ridicat între anii 1863–1867, la ordinele sultanului sultanul Abdülaziz, plimbărețul pe la curțile europene.

Aici nu-mi voi permite niciodată să stau. 😀

Tineri la taifas pe una dintre nenumăratele zone de promenadă de pe malurile Bosforului. Albastru misterios scrie pe gard…

Universitatea Galatasaray, cu rădăcini tocmai în anul 1481, când sultanul Bayazid al II-lea a fondat Galata Sarayı Enderun Mektebi, școală imperială destinată formării funcționarilor de stat.

În anul 1838 a fost reconstruită și transformată în Facultatea Imperială de Medicină, iar în anul 1868, a devenit liceu cu predare în limba franceză. Era perioada în care și occidentul se deschidea către orient, perioada de aur a orientaliștilor francezi.

Universitatea actuală a fost înființată în 1992 printr-un acord între Franța și Turcia, semnat de președinții François Mitterrand și Turgut Özal. Predare tot în limba franceză predominant, cursuri de Științe Economice și Administrative, Științe și Litere, Comunicare, Științe Aplicate și Drept.

Superba moschee din Ortakoy, una dintre cele mai emblematice și mai fotogenice moschei din Istanbul, situată chiar pe malul Bosforului. Construită tot prin 1856, cu fațadă din marmură albă și decorațiuni în stil baroc, cu două minarete subțiri. Tare frumos arată, adevărată carte poștală.

Imediat am ajuns și pe sub primul pod peste Bosfor, primul care a unit cele două continente, în tandem chiar și cu un petrolier care naviga cu viteză mai mare și care ne va depăși în curând.

Podul Bosfor, denumit acum Podul Martirilor din 15 iulie, a fost inaugurat în 1973, la 50 de ani de la fondarea Turciei moderne. Are o lungime de 1560 de metri și se ridică la o înălțime de 64 de metri deasupra Bosforului.

Lumina caldă a soarelui mângâia țărmul asiatic…

Aglomerare de case și de bărci, o priveliște tipică pe malurile Bosforului, ba chiar mai zărești ici-colo și vechi vile din lemn, ca în vremurile otomane.

Un cot drept al malului, de care se ciocnesc curenții marini, este și locul unde se prind cei mai buni pești. Pescarii? La datorie.

Acum un garaj pentru bărcile proprietarilor, pe vremuri un loc de îmbăiat pentru doamnele și domnișoarele otomane, ferite de privirile indiscrete.

Un alt petrolier, gol, ne prinde din urmă și ne va depăși până la Podul Fatih.

Al doilea pod peste Bosfor, inaugurat în 1988 și numit în onoarea sultanului Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului în 1453. Se ridică tot la o înălțime de 64 de metri deasupra Bosforului, pentru a permite trecerea vaselor mari.

Înaintea podului, am ajuns și la Cetatea Rumeli, construită în 1452 de către același sultan Mehmed al II-lea (Fatih), cu un an înainte cuceririi Constantinopolului.

Este amplasată pe malul european al Bosforului, în cel mai îngust punct al strâmtorii (lățime de 660 metri), vis-a-vis de Cetatea Anadolu de pe malul asiatic. Din câte am citit a fost construită în doar 4 luni, are ziduri cu o grosime de până la 7 metri și turnuri înalte de 30 de metri.

E de mers și aici.

De aici am trecut pe lângă malul asiatic, în cea mai îngustă parte a Bosforului, unde am văzut mai de aproape cetatea Anadolu. Cea mai veche fortificație otomană din Istanbul, construită între anii 1393-1394 la ordinele sultanului Bayazid I. De ce? Cred că ați ghicit, pentru pregătirea asediului asupra Constantinopolului. Care a căzut 60 de ani mai târziu.

Pavilionul Küçüksu, construit în 1857 ca reședință de vară pentru sultanii otomani, care-l foloseau când se întorceau de la vânătoare, pentru excursii de o zi sau pentru recepții private.

Pescarii la datorie și pe malul asiatic al Istanbulului. Lângă conacul Edip Efendi Yalısı, construită pe la 1850 și ai cărui proprietari au fost Muammer Pașa, apoi Kani Pașa, iar în 1887 a fost cumpărată de Edip Efendi, un înalt funcționar otoman. A fost restaurată în 1996.

Apusul începe să-și facă de cap pe malul european. În curând vom admira luminile orașului.

Moscheea Hamid-i Evvel, una dintre puținele moschei imperiale de pe partea asiatică a Istanbulului, a fost construită în 1778 dar renovată și în alte perioade în decursul istoriei sale.

Trecem și pe lângă Palatul Beylerbeyi, acum în renovare, așezat chiar sub Podul Bosfor. A fost construit ca reședință de vară pentru sultani și ca loc de primire pentru oaspeți imperiali, în 1865. Chiar și Franz Joseph al Austriei a fost aici.

S-au aprins luminile în megalopolis. Ce priveliști ni se arată pe malul european. Orașul vechi jos, deasupra se înalță zgârie-norii. Istanbulul istoric și Istanbulul modern, ambele în aceeași senzațională imagine panoramică. Fără grai te lasă o asemenea imagine, iar poza nu reflectă nici măcar puțin din senzația pe care o ai privind pe viu la ce-ți apare în fața ochilor.

Nici malul asiatic nu se lasă mai prejos…

Ajungem și la Turnul Fecioarei (Kız Kulesi în turcă), cândva far și punct de veghe în mijlocul apelor, unul dintre locurile misterioase ale Istanbulului.

De ce i se spune Turnul Fecioarei? O legendă spune că un oracol i-ar fi prezis unui rege că fiica sa va muri mușcată de un șarpe. Pentru a o proteja, regele a construit turnul pe insulă și a închis-o acolo, departe de orice lighioană. Dar șarpele a ajuns ascuns într-un coș cu fructe iar profeția, din păcate, s-a împlinit.

Palatul Topkapi, construit între anii 1459–1478 la ordinul sultanului Mehmed al II-lea (Fatih), după cucerirea Constantinopolului în 1453. A fost reședință oficială și centru administrativ al sultanilor otomani între anii 1465–1856, până la mutarea curții la Palatul Dolmabahçe.

Acum un imens muzeu, unde poate fi văzută și sabia lui Ștefan cel Mare, după cum probabil știți deja. Punem pe lista de vizitare, cândva.

Panoramă la lăsarea serii peste Galata, cu turnul genovez Galata Kulesi care o domină. Construit de către genovezi în 1348, are o înălțime de 67 de metri și oferă o panoramă de jur-împrejur asupra Cornului de Aur, Bosforului, cartierului Sultanahmet (unde se află Topkapi, moscheea Agia Sofia, moscheea Albastră, Muzeul de Arheologie, Bazilica Cisternă, Coloana lui Theodosiu și multe altele) și dealurilor doldora de case și clădiri ale Istanbulului. Am urcat în turn, puneți și voi pe listă, merită cu prisosință.

Sincer să fiu, când am ajuns înapoi în port, aș fi dorit să reluăm plimbarea pe Bosfor, încă o dată. Să stau și să privesc cum panoramele Istanbulului se derulează ca o peliculă de film, ca într-un vis frumos.

Pentru că o plimbare pe Bosfor îți oferă priveliști dar și perspective, este o lecție de geografie dar și una de istorie, ba chiar și de sociologie, în câteva ore vezi cât nu ai putea cuprinde o întreagă zi pe uscat, dacă ai lua Istanbulul la pas, pe ambele sale țărmuri.

Nu este doar o croazieră, o simplă plimbare, ci o experiență care te conectează cu istoria, arhitectura, cultura și cu farmecul unic al Istanbulului, în care trecutul și prezentul se întrepătrund.

Toate imaginile din acest articol, grupate pentru a fi răsfoite mai ușor, în continuare.

Sper să vă fie sursă de inspirație pentru o vizită în minunatul Istanbul.