Șoseaua pasului Stelvio se poate să fi fost cea mai spectaculoasă dintre cele alpine pe care am avut ocazia să conduc până acum. Poate și pentru că am avut parte de o vreme însorită, astfel […]
Șoseaua pasului Stelvio se poate să fi fost cea mai spectaculoasă dintre cele alpine pe care am avut ocazia să conduc până acum. Poate și pentru că am avut parte de o vreme însorită, astfel […]
În toate vacanțele noastre plecăm cu mașina, îmi place să conduc, mă simt încă ok după ce stau multe ore la volan. În afară de stresul traficului infernal din România, după ce se trece granița […]
Am vizitat centrul medieval din orășelul tirolez Hall im Tirol oarecum din întâmplare. Plecasem de la lacul Achensee către valea Leutasch, înapoi către cazare, și ne-am zis să vizităm castelul Hasegg. Este foarte aproape de […]
De Seefeld ne-am îndrăgostit la prima vedere. Sau de la prima oprire. Este unul dintre cele mai frumoase orășele tiroleze prin care ne-am plimbat în vacanțele noastre și în care ne vom întoarce cu drag […]
Deși proximitatea Alpilor ne este mai dragă pentru vacanțele noastre de vară, nu de puține ori ne-am plimbat și prin alte locuri frumoase, multe dintre ele concentrate și în sud-vestul Germaniei – în jurul lacului […]
La Cascada Rinului am fost de vreo de două ori, în 2008 și în 2014. Prima dată pentru că făceam un tur pe lângă lacul Bodensee, a doua oară în trecere către Munții Pădurea Neagră, […]
Prietenii și cunoscuții noștri cunosc pasiunea noastră pentru Alpi, implicit Austria, Bavaria și, mai nou, Tirolul de Sud din Italia. Mai toate vacanțele noastre de vară le-am petrecut pe acolo și de fiecare dată ne-am […]
Câteva poze dintr-o plimbare de seară la pas prin centrul Bucureștiului. Plecasem să văd luminițile de pe bulevardul Magheru și eventual să le fac câteva poze. Dar era prea aglomerat pe șosea, pesemne că încă […]
Noi, românii declarăm sus și tare că Sighișoara noastră este unica cetate medievală în continuare locuită din Europa. Dar, din câte am constatat în călătoriile noastre, nu este chiar așa. Un exemplu vi l-am dat […]
Avem un apetit pentru orașele medievale, cu case vechi, care mustesc de istorie și de povești interesante. Ne place să ne plimbăm la pas pe străduțele lor strâmte, să privim la casele lor, să ne […]