Cetatea Alba Carolina nu te poate plictisi un weekend întreg, mai ales dacă o vizitezi în timpul festivalului roman Apulum. Pe lângă plimbarea de-a lungul aleilor sale, printre toate acele frumoase clădiri sau chiar prin adâncile șanțuri de apărare, sunt o mulțime de muzee care merită vizitate. Plus restaurante, terase și chioșcuri cu răcoritoare sau diverse dulcegării. Practic tot ceea ce este necesar pentru a face un turist fericit.
De altfel mi-a lăsat impresia unuia dintre cele mai bine organizate obiective turistice de la noi din țară, ca în țările cu mult mai bogate. Una dintre mai importante atracții turistice de la noi din țară, cu adevărat pusă în valoare.
Noi am făcut acolo turul celor trei fortificații, am vizitat castrul roman și Catedrala Catolică. Am fi vrut să vizităm și Sala Unirii sau Palatul Princiar, însă acestea erau în renovare. Vom reveni și le vom vedea, cândva.
Chiar este o adevărată plăcere să te plimbi prin Cetatea Alba Carolina iar, când obosești, să te odihnești pe una dintre multele băncuțe sau, de ce nu, să te răcorești cu un suc, o înghețată sau o mega-clătită în diverse combinații de arome exotice.
Iar după ce am vizitat castrul roman, am trecut pe fugă și prin impresionantul muzeu al Unirii, organizat pe mai multe nivele în clădirea Babilon.
Am intrat și am fost impresionați de colecția de exponate arheologice din preistoria dacică, din neolitic, paleolitic și epoca bronzului, din timpurile romane, apoi cele medievale dar și din cele mai recente. Exponate antice care fost descoperite la cetăţile dacice Craiva, Cugir şi Căpâlna, în castrul roman Apulum, dar și în alte părți.
De asemenea, mi-au plăcut foarte tare hărțile și panourile informative cu așezările dacice, castrele romane, cetățile medievale etc.
Traseul începe cu exponate arheologice din paleolitic și epoca bronzului… Mi-atras atenția…
… uneltele din silex din paleolitic…
… uneltele din piatră cioplită…
… măselele unor mamuți…
… podoabele, uneltele și brățările din cochiile de scoici, tocmai din neolitic…
… micii idoli antropomorfi din lut, descoperiți la Sebeș…
… macheta unui mormânt tumular…
… un craniu cu trepanație descoperit la Livezile, datat 2700-2500 î.Cr….
… vasele și obiectele din os și bronz care aparțin culturii Wienteberg…
… tiparele din piatră, creuzetele și uneltele utilizate la turnarea obiectelor din bronz…
… alte obiecte din bronz datate sec XII î.Chr, descoperite la Cugir…
… bijuteriile din bronz din sec VIII î.Chr….
… și alte arme, tot din epoca bronzului.
În ordine cronologică, am pătruns în timpurile geto-dacilor…
Am văzut unelte agricole dacice…
… dar și un frumos tezaur dacic din argint…
Normal, am trecut către timpurile romane…
… cu tot felul de statuete, capete, portrete, în marmură…
… vârfuri de săgeți și de lănci romane…
… fragmente din frize, plăci votive care reprezintă diverși zei antici…
… emblema Legiunii XIII Gemini care a participat la ambele războaie daco-romane și care a staționat după victorie la Apulum, chiar acolo, în Alba Iulia, pe locul unde acum este Cetatea Alba Carolina…
… diverse antefixe din cărămidă…
… o statuetă care îl reprezintă pe Hercules…
… o alta care o reprezintă pe Nemesis…
… statuie a unui împărat roman și a unui ofițer roman…
Pentru ca apoi să pășim în timpurile medievale… Am văzut un coif de cruciat…
… o apărătoare de cap cu zale…
… arme medievale…
… broaște și chei din acele timpuri…
… podoabe…
… și o hartă cu centrele economice importante din acele timpuri.
Am admirat și o frumoasă colecție de obiecte religioase…
Pentru ca apoi să trecem la istoria contemporană, cu informații despre Unirea de la 1918, după primul război mondial.
Iar la final am văzut trei tablouri imense care îi înfățișau pe regele Ferdinand I și pe Regina Maria.
Și aceastea ar fi cam câteva dintre izvoarele istorice de acolo, chiar nu aveam cum să fac poze la toate acele minunății din cadrul Muzeului Unirii din Alba Iulia.
Dacă v-am stârnit curiozitatea, dacă sunteți pasionați de istorie, mergeți acolo, cu siguranță nu veți regreta.
Noi am auzit zarvă, tobe și trâmbițe printr-o fereastră deschisă – începuse festivalul roman Apulum, așa că am luat-o la fugă către esplanada din Cetatea Alba Carolina.
Pe data viitoare Alba Iulia, cu siguranță vom reveni, pentru că mai avem atâtea lucruri și istorii de descoperit.