Că la Alba Iulia, pe locul unde este astâzi Cetatea Alba Carolina, a fost înainte unul dintre cele mai mari și mai importante orașe romane din zonă, Apulum, nu cred să mai fie vreo surpriză pentru pasionații de istorie și de călătorii.
Iar în fiecare an se desfășoară acolo un frumos eveniment, Festivalul Roman Apulum, prin care se încearcă oarecum renașterea acelor timpuri antice, demult apuse. Nu cu domnițe și cavaleri, cum se întâmplă la festivalurile medievale, dar cu legionari, daci liberi, goți, vizigoți si sarmați, războinici de temut ai acelor vremuri atât de aprige.
Anul trecut am fost în premieră la acest festival roman și ne-a plăcut atât de mult astfel că am trecut o fugă și acum, în 2019, pentru a mai admira încă o dată costumele și armele reenactorilor. Din câte am înțeles, și anul acesta au fost prezenți tot peste 300 de reenactori, soldați și civili romani, războinici daci și sarmați, gladiatori, meșteșugari, nimfe și dansatoare.
Însă de data asa nu am zăbovit la fel de mult, pentru că nu am avut la dispoziție timpul necesar.
Eram în vizită prin Muzeul Unirii când am auzit zumzet, tobe și hărmălaie afară, printr-una dintre ferestrele deschise ale unei săli. Așa că ne-am grăbit să încheiem cât mai repede turul muzeului și am ieșit repede afară.
Mă rog, nu am prins prezentarea trupelor de pe esplanada din fața Catedralei Romano-Catolice, am ajuns la finalul acesteia. Dar ne-am bucurat de parada acestora, în marș către tabăra militară. Lume multă adunată în jurul esplanadei, cu greu mi-am făcut loc pentru a face câteva poze.
Am urmat parada până la tabăra de bază. Nu am pătruns imediat în tabără, am așteptat să se mai domolească un pic tumultul vizitatorilor. Care parcă o luaseră cu asalt, ca barbarii 😀 , nu mai aveai loc să arunci un ac pe acolo.
Totuși câteva clipe mai târziu, de ajuns pentru a ne ostoi setea cu o băutură răcoritoare, ne-am făcut curaj și ne-am strecurat prin tabără, privind cu atenție la reenactori, la meșteșugari, la obiectele artizanale expuse pentru cumpărare dar și la tot harnașamentul militar sau la arme. Normal, cei mai încântați erau copiii, care făceau poze cu reenactorii, probau coifuri și încercau să mânuiască săbii, scuturi și lănci, dar și arcurile de jucărie.
Sincer, îi admir pe oamenii ăștia, pentru că încearcă să reînvie acele vremuri antice. Nu cred că este deloc simplu și ușor să meșterești la armele, scuturile sau uniformele din acele timpuri, nici la toate accesoriile, ustensilele sau obiectele pe care le-am văzut acolo.
Mai mult, nu cred că este deloc facil și comod să stai toată ziua echipat și îmbrăcat cu blănuri sau armuri pe o vreme caniculară, ba să mai și faci demonstrații de luptă.
Încă o dată, pasiunea este esențială. Este factorul comun care îi animă și care îi face să meargă mai departe, deși unii poate îi privesc cu dezinteres. Pentru că de câștigat nu cred că câștigă mare brânză, ba mai mult, sunt sigur că vin cu bani din buzunar pentru a ne arăta nouă, vizitatorilor, aceste crâmpeie de istorie. Fie că sunt români, italieni, croați, ruși sau de alte naționalități.
Eu mă înclin cu maxim respect în fața lor!
Hai la Plimbare :O) 