Penultima zi de ședere în Irlanda, trebuia să ne mai plimbăm pe undeva, să vedem noi locuri frumoase. Cum vremea se anunța, din nou, favorabilă plimbărilor în aer liber, am hotărât să mergem în localitatea Howth, așezată pe o mică peninsulă din nordul orașului Dublin.
De data asta ne-am plimbat cu autobuzele. Două autobuze a trebuit să luăm de unde am stat noi, în suburbia Lucan. Unul până în centrul Dublinului (nr. 66) și încă unul din Dublin către Howth (nr. 25).
Așa că.đacă stați cumva prin Dublin, un singur autobuz vă poate duce în Howth. Prețul unei călătorii este cam 3.60 Euro de persoană. Practic, noi, doi adulți și un adolescent, am plătit cam 7.20 Euro-7.90 Euro pe o singură călătorie. Din Dublin, autobuzul face cam 40 de minute până în Howth, în funcție de trafic. Se poate ajunge și cu trenul din Dublin dar cum nu am încercat, nu vă pot oferi detalii suplimentare.
Autobuze curate, cu etaj, cu mufe USB pe scaune pentru încărcarea telefoanelor pe timpul călătoriei. Cool, nu?
După 40-45 de minute din centrul Dublinului, am ajuns la capătul liniei 25, aproape de Howth Summit. De remarcat că peninsula Howth este cel de-al doilea obiectiv turistic ca număr de vizitatori din zona Dublin, poate și din Irlanda, după muzeul Guinness al cunoscutei fabrici de bere. Despre care voi prezenta și detalii ale vizitei mele cât de curând. 😀
În Howth sunt o mulțime de obiective turistice de vizitat, un castel de 800 de ani, un muzeu al transporturilor, o catedrală parcă de când lumea, acum fără acoperiș, un turn în care a înnoptat pentru câteva zile, cândva, celebrul scriitor irlandez James Joyce, portul, două faruri… Ba chiar și un traseu de făcut la pas pe malurile abrupte ale peninsulei, cu vedere la faruri și la maluri stâncoase și abrupte…
Care a fost prima senzație imediat ce am coborât din autobuzul etajat la Howth Summit? Vânt… un vânt puternic bătea din toate părțile, schimbându-și direcția destul de des, pe neașteptate. Clar, eram pe malul Mării Irlandeze. La fel de clar, se putea și mai rău…
Ne-am pus glugile pe cap, ne-am înfofolit, cel puțin noi, ăștia mai bătrâni. Tinerelul a preferat să stea cu capul gol și cu peptul dezgolit, că e tânăr și clocotește sângele în el. Acum, la București, își trage nasul și cam behăie. Dar nu, el nu a răcit… :))
Să revenim… în aproape 10 minute de mers pe jos eram deja la poarta Farului Baily, una dintre atracțiile principale din Howth.
Vântul bătea tot mai puternic. Eu, ditamai matahala, m-am simțit ușor luat pe sus… Dar peisajele marine ce mi se deschideau în fața ochilor m-au lăsat fără cuvinte… chiar mut de admirație.
Maluri și faleze aspre, stâncă, piatră și iarbă uscată, valuri mari ce se spărgeau cu putere sub influența vântului de iarnă… Clar, nu puteam merge pe traseul lung, aproape de mare… Așa că am luat-o mai pe sus, pe un drumeag mai sigur, mai ferit de vânturile puternice…
… pe unde mergeau de altfel o mulțime de alți turiști, mai îmbrăcați sau doar la pantaloni scurți… :O Deloc greu acest traseu, plăcut chiar, l-am parcurs fără a face vreun efort fizic semnificativ.
Peisajele? Tot încântătoare, cum eu personal nu am mai văzut până atunci…
Vântul, deși în continuare aspru și tăios, parcă nu mă mai deranja… Eram încântat de ceea ce vedeam, ursulețul zburda cu zâmbetul pe buze, chiar dacă mai călca și prin noroi pe ici-colo…
După vreo 90 de minute de mers, am ajuns în partea de sus a orașului Howth, de unde am văzut celălalt Far, cel din port…
În ciuda vântului și a cerului destul de acoperit, o mulțime de turiști se plimbau pe faleză, prin port sau pe străduțele orașului… Micuțul orășel clocotea… Bănuiesc că vara nu ai unde arunca un ac.
După alte 30 de minute de mers agale, am ajuns în port… Unde ne-au întâmpinat catargele yacht-urilor și ale vaselor de agrement…
… dar și vasele comerciale și pescadoarele…
… aflate la adăpost, în port. Vase de toate dimensiunile, frânghii groase, plase, capcane pentru crabi… Adevărat spectacol pescăresc, nu alta…
Atâtea vase pescărești însemnau un singur lucru… că piețele și restaurantele din port aveam pește și fructe de mare fresh, gustoase și delicioase…
Cum vântul rece, tăios și mersul pe jos ne ridicase apetitul și pofta de mâncare la cote ridicate, ne-am îndreptat către Crabby Joe’s, un restaurant recomandat de către prietenii noștri. Nu aveam rezervare așa că am fost înștiințați că avem 45 de minute de așteptat până se va elibera o masă…
Nu aveam la dispoziție atâta timp de așteptat, așa că am plecat și am ajuns la Octopussy… da, o tavernă numită la fel ca filmul cu James Bond, în care a jucat Roger Moore… Octopussy… din 1983.
Nu știu cine a fost primul… taverna sau filmul?
Acolo am fost mai norocoși. Cum am intrat în incinta micuțului local cu tapas s-a eliberat o masă. Ne-am așezat imediat și am comandat o ciorbă chowder cu pește și fructe de mare, paella cu fructe de mare dar și o porție de Hake a la Rose, merluciu cu scoici, cu un sos tradițional irlandez…
Delicios totul, foarte bună mâncarea de acolo, recomand. Practic, am mâncat pe săturate. Genul nostru de local, în care ne simțim bine. Tradițional, simplu, fără pretenții, dar cu mâncare extraordinară.
Chiar am văzut o hartă cu locurile de proveniență ale turiștilor care au mâncat acolo, la Octopussy… Mai fuseseră bucureșteni înaintea noastră…
Ghiftuiți și mulțumiți de ceea ce degustasem, ne-am mai plimbat un pic prin orășelul de la mare. Nu foarte mult, pentru că deja venea întunericul…
Așa că, ne-am întors în stația de autobuz, apoi ne-am mai plimbat vreo două ore prin Dublin.
Clar este că mi-ar plăcea să stăm vreodată mai mult, măcar câteva zile, în Howth, pentru a ne bucura pe deplin de toate atracțiile turistice, de tot ceea ce are de oferit acest colț idilic al Irlandei.
Hai la Plimbare :O) 