Nah, că am dat-o fără să vreau în rime…
Dacă până acum un articol orășelul nostru preferat de la Marea Ionică era Parga, mă refer la cele de pe continent, încă nu am vizitat prea multe insule grecești, iată că poziția sa aproape că se clatină, pentru că tocmai ce am vizitat Nafpaktos (sau Naupactus), așezat între munte și mare în golful Corintului.
Un orășel cu de toate, fotogenic, spectaculos chiar, istoric, pe toate părțile, jos în port dar și sus la cetate, animat, cu multe taverne, cafenele, cofetării, normal că și cu plajă, practic cu o ofertă bogată de atracții turistice pentru a se face pe placul oricărui gen de călător. Un oraș istoric chiar fermecător…
Era în planul nostru de vizitare de ceva timp, ba chiar ne-am propus cândva să ne cazăm prin zonă, poate apucăm să trecem de acolo și spre Peloponez. Mai este și Delphi prin zonă, plus multe alte obiective turistice și istorice…
Momentan ne-am mulțumit cu o vizită de câteva ore, bine și atât pentru a ne ațâța un pic pofta de a reveni cât mai curând posibil. Mă rog, cât mai curând se poate traduce și în ani, nicidecum în zile sau în luni.
Cam două ore durează condusul, pe autostradă preponderent, între Mytikas – Preveza și Nafpaktos. Drumul l-am făcut într-un weekend electoral, așa că taxele de autostradă au fost zero. O tactică a guvernului grec să îi facă pe concetățenii săi să meargă în localitățile de baștină pentru a vota.
Înainte de a ajunge în Nafpaktos am fost impresionați de podul Rio ce face legătura cu Peloponezul, mai că-mi venea să schimb direcția către el. Însă nu am făcut-o, nu era timp destul pentru ce ne propusesem în acea zi. În orice caz, spectaculoasă priveliște podului.
În Nafpaktos ajunși, am găsit o parcare cât mai aproape de portul medieval, de altfel punctul de atracție al frumosului orășel. Am parcat, am mers să vedem plaja, una chiar generoasă, cu podul Rio vizibil în depărtare, chiar frumos acolo. Apoi am luat-o agale către port, cu ochii benoclați la tot ceea ce-mi ieșea în cale. Și, sincer să fiu, mi-a plăcut ce am văzut.
Zona micuțului port medieval era cea mai animată, cu o mulțime de taverne, terase și cafenele, aproape pline ochi de turiști sau de localnici care ieșiseră de la vot (pesemne). Nu de alta, dar în acea zi de duminică am văzut o mulțime de școli în care oamenii mergeau la vot în Grecia.
Ne-am plimbat sus-jos, stânga-dreapta prin micuțul port cu origini antice grecești, apoi venețiene, care a trecut și prin mâinile otomanilor o bună perioadă de timp, până prin 1829, admirându-l pe toate părțile. Frumos loc. Nu o să vă plictisesc cu detalii istorice, e plin internetul de acestea. În orice caz, când ajungi în Nafpaktos vezi și simți că istoria este la ea acasă. Ca mai în toată Grecia de altfel.
Dar nu pot să nu vă precizez că numele antic Naupaktos se traduce în șantier naval, adică locul unde erau construite și reparate corăbiile. Multe nume a cunoscut de-a lungul istoriei sale, de la Naupaktos și până la Naupactus, Nepahtos, Epaktos, Epahtos, Neopant, Nepant sau Lepant, în funcție de ce mare putere s-a perindat pe aici.
În mitogia greacă, este locul în care Heraclizii (urmașii lui Hercule) au construit flota cu care au atacat statele din Peloponez, poate ați auzit de războaiele peloponeziene. Sau bătălia de la Lepanto poate că nu vă este străină, când în anul de grație 1571 o coaliție creștină a învins aici flota otomană… Gata cu istoria.
Ba nu, că mai e un detaliu interesant. În această grozavă încleștare de corăbii, a fost rănit și nimeni altul decât spaniolul Miguel de Cervantes Saavedra (1547-1616), autorul atât de vestitului „Don Quijote”. Acesta fiind și motivul pentru care o statuie a sa tronează în micuțul port. Mă rog, aceste detalii le aflasem și din cartea lui Alex Rădescu, Ilustrate fără ștampilă…
Vis-a-vis de statuia lui Cervantes poate fi văzută cea a lui Giorgos Anemogiannis, care a luptat la eliberarea orașului de sub jugul otoman (expresie care mi-a marcat copilăria, asta cu jugul).
Pe de altă parte, destul de mic portul, poate câ atunci când găzduia flota otomană era mai mare sau mai exista încă unul în apropiere, pentru că așa cum este acum, nu știu cum putea intra un galion spaniol în interiorul său…
Îmi pare rău că nu am știut din timp de Muzeul Turnul lui Botsaris, unde o expoziție permanentă evocă prin opere de artă dar și armuri spaniole bătălia de la Lepanto. Dar acum știu, trec data viitoare.
De asemenea, tot Alex Rădescu mi-a spus că la Mitropolia din Nafpaktos slujește IPS Ierotheos Vlachos, mare iubitor de România. Lăsăm pe o dată viitoare… Când am trecut pe acolo părea închisă și nu am vrut să insistăm și să deranjăm, mai ales că eram și cu micuțul blănos după noi…
După vreo câteva mii de pași sănătoși, ne-am așezat pe o băncuță pentru a ne potoli foamea cu o plăcintă grecească, bună, sărumâna pentru masă. Apoi am luat-o iar la pe străduțe, nu cât de mult aș fi dorit eu, pentru că nu aș mai fi plecat de acolo, aș fi colindat în neștire ore în șir, prin toate cotloanele sale de orășel istoric. Dar nah, programul e program, seniorii prezenți alături de noi în vacanță au alt ritm și putere de mers pe jos, ne conformăm, deși mai greu, dorințelor grupului.
Cetatea venețiană, la fel ca în Parga, tronează de la 200 de metri înălțime, întregul orășel, cu tot cu cetatea de deasupra sa, arătând fix ca într-o ilustrată când este privit de la distanța potrivită. La cetate se poate urca pe jos și am fi făcut-o dacă eram numai noi ăștia mai tinerei dar am folosit mașina care ne-a dus pe o șosea destul de strâmtă și în pantă, așa cum îi place ei și mai ales mie, direct într-o generoasă parcare chiar lângă poarta principală de intrare.
Față de Parga, cetatea venețiană din Nafpaktos este amenajată și poate fi vizitată contra-cost, 3 Euro de persoană. Cum pe al nostru Rocky nu-l primeau, am intrat singur mai mult de curiozitate să admir panoramele asupra orașului. Că la interior nu prea poți vizita altceva după cum am constatat ulterior, doar niște cărări pietruite care duc către anumite zone ale cetății, niciun muzeu, nici măcar nu prea ai voie să te apropii de ziduri. Atunci de ce nu ne-au lăsat cu cățelul? Că noi suntem din ăia care strâng și fac curat dacă-l apucă nevoile… Mă rog…
A fost construită în mai multe perioade, cea antică, bizantină, venețiană și otomană. Ziduri groase, unele care coboară până în zona micuțului port încă stau de strajă, de sute ani…
Clar, panoramele, din puținele locuri din care am reușit să le admir, sunt spectaculoase.
Ce mai pot zice despre acest fermecător oraș istoric? Doar că ne dorim să revenim cât mai curând, pentru a-i pătrunde și mai multe dintre locurile sale interesante, pentru a-l admira încă o dată…
hailaplimbare.ro 