În drumul nostru către țărmurile cu ape azurii ale Mării Ionice, după o noapte petrecută în Mețovo, printre vlahi, ne-am oprit pentru câteva ore și în Ioannina, de altfel capitala regiunii Epir.
Un oraș destul de mare, așezat pe malul lacului Pamvotis, la o altitudine de 600 de metri spune internetul (500m după alte surse), și cu o droaie de obiective și atracții turistice interesante.
Pentru doar cele câteva ore alocate acestei opriri, nu aveam foarte multe planuri, doar o plimbare cu vaporașul pe lac către insula Nissi și eventual vizitarea muzeului lui Ali Pasha, unde a fost omorât de către trimișii sultanului.
Dar am văzut o mulțime de lucruri și locuri interesante, ba chiar ne-am propus să revenim cu o proximă ocazie, poate mai într-o toamnă târzie, ca să ne bucurăm așa cum trebuie de pastelurile pădurilor ce străjuiesc orașul și lacul. Pentru că Ioannina este fără doar și poate o atracție turistică chiar interesantă, ce merită din punctul meu de vedere chiar și câteva zile pe sistem city-break.
Am parcat cât mai aproape de port, pentru a merge mai întâi către destinația noastră turistică principală, anume insula Nissi și Muzeul lui Ali Pasha. Am găsit o parcare privată, cu 5 euro parcă.
Am mers direct în port la debarcader, unde ne-am urcat pe unul dintre multele vaporașe care duc turiștii, 2 Euro de persoană pe cursă, cam 20 de minute durând traversarea.
La pas pe insula Nissi
Insula Nissi? Fermecătoare, cu o mulțime de magazine și prăvălii cu suveniruri, dar și cu ateliere de dulciuri și baclavale, ba chiar am văzut și vreo trei taverne, una care avea și țipari proaspeți. Și de degustat am degustat la greu baclavalele produse local, pentru că vânzătorii ne îmbiau să facem asta și de felul meu nu prea refuz…
Indicatoare către muzeu dar și către mănăstirile de pe insulă, nu prea ai cum să te pierzi, nici nu este foarte mare de altfel. Și i-am luat la pas străduțele atât înaintea vizitei la muzeu cât și după aceea, până a venit vaporașul să ne ducă înapoi în oraș.
Nu am fost și pe la mănăstiri, nu a fost timp de această dată, mai ales că fiind împreună cu seniora (aka soacră-mea), nu ne puteam deplasa repede.
Muzeul lui Ali Pasha și al Perioadei Revoluționare
Ali Pasha este una dintre figurile istorice importante ale Greciei sub dominație otomană, acesta conducând regiunea timp de 32 de ani, până când a fost omorât de trimișii sultanului ce-l declarase trădător. Omorât chiar în reședința sa de pe insulă, gaura glonțului sau gloanțelor de flintă care l-au rănit de moarte fiind încă vizibilă în podea și acum.
O figură istorică importantă, din tâlhar ajuns pașă, despre care a scris și Lord Byron, care l-a și vizitat în timpul turului său prin Balcani și Imperiul Otoman.
Cam așa îi scria mamei sale după întâlnirea cu Ali Pasha…
„Înălțimea Sa are șaizeci de ani, foarte gras și nu înalt, dar cu o față fină, ochi albaștri deschis și o barbă albă; felul lui este foarte amabil și, în același timp, posedă acea demnitate pe care o găsesc universală printre turci. Are înfățișarea de orice, în afară de caracterul său real, căci este un tiran fără remușcări, vinovat de cele mai oribile cruzimi, foarte curajos și un general atât de bun, încât îl numesc Mahomedan Bonaparte.„
Un muzeu interesant, cu detalii atât despre viața lui Ali Pasha cât și despre revoluția grecilor împotriva imperiului otoman.
Am văzut flinta lui Ali Pasha, placată cu inserții de argint aurit, primită cadou în 1804 (nu se știe exact de la cine, unii spun de la prietenii care aveau nevoie de favoruri, alte surse îi dau pe englezi care doreau același lucru), ciubucul din care pufăia în clipele de leneveală, impresionant cu o lungime de 1.62m, multe tablouri și tapiserii în care este imortalizat alături de soția sa Kyra Vassiliki, pe care a luat-o de nevastă după rituri creștin-ortodoxe.
Aceasta ar fi avut o influență puternică asupra sa, ba chiar se spune că pe timpul lui Ali Pasha s-ar fi construit mai multe biserici ortodoxe decât moschei. Ba chiar sultanul l-a acuzat de trădare pentru că l-ar fi bănuit că nu a „pus osul” așa cum trebuia împotriva grecilor revoluționari.
În cadrul aceluiași muzeu, găzduit de casa pe care Ali Pasha și-o amenajase în curtea fostei mănăstiri, mai pot fi văzute și admirate colecții de arme și monede din timpul perioadei otomane, costume populare ale etnicilor din Epir, multe tablouri ce-l înfățișează pe pașă, ba chiar și cel în care capul său tăiat este arătat sultanului, o colecție de frumoase bijuterii din argint meșteșugite de bijutierii locali și alte lucruri și obiecte din timpul perioadei revoluționare.
Într-o cameră este prezentată drama uciderii Frosinei alături de alte 17 tinere, prin înecare în apele lacului, pentru că a refuzat să-i fie iubită, după unele surse, după altele pentru că ar fi comis adulter, iubind pe altcineva.
Lângă muzeu pot fi văzute și ruinele mănăstirii iar în spatele acestora grotele în care au locuit primii călugări de pe insulă dar și unde s-au adăpostit locuitorii în timpul bombardamentelor din al doilea război mondial.
Mai multe informații depre muzeu, aici.
Cetatea din Ioannina
După ce ne-am întors am pornit la pas către Cetatea din Ioannina, care străjuiește orașul și care ar fi cea mai veche fortăreață bizantină construită în Grecia. Mai exact către Ic Kale, citadela acesteia, unde pot fi vizitate câteva muzee, printre care Moscheea Fethiye dar și Muzeul Argintului.
Ne-am mulțumit să ne plimbăm la pas prin imensa curte a acesteia, pentru că nu mai aveam timp să intrăm și prin muzee. Am văzut mormântul lui Ali Pasha, unde a fost depus doar trupul, capul fiind prezentat Sultanului, moscheea Fethiye, ruinele palatului lui Ali Pasha în care ținea, după unii, sute de cadâne, ruinele turnului lui Behemond, un conducător normand care a stăpânit-o în negurile Evului mediu, oprindu-ne pentru câteva clipe de respiro în spatele moscheii Feethiye pentru a admira împrejurimile de la înălțimea groaselor ziduride apărare.
Plimbare prin centrul vechi din Ioannina
Dar nu puteam pleca fără să dăm o raită prin centrul său istoric, pe care l-am găsit chiar fermecător. Cu o teamă lăuntrică profundă din partea mea,să nu nimerim pe vreo stradă plină cu magazine de bijuterii, doar Ioannina este vestit pentru argintarii săi… Din fericire, am nimerit în orele de siestă, mai toate magazinele având obloanele trase, iar doamna mea nu a avut ce proba. Dar mi-a promis că nu scap așa ușor când vom reveni.
Dar, imediat ce am coborât din Cetatea Ioannina am oprit la prima gelaterie ce ne-a apărut în cale, unde am găsit noua mea înghețată preferată, după cea cu baklava din Meteora. Adică, înghețata cu kataif, despre care am descoperit ulterior că este destul de comună în regiunea Preveza.
După ce m-am răcorit cu delicioasa înghețată, parcă alt chef aveam de luat la pas câteva dintre străduțele centrului vechi al Ioanninei. Așa cum ne place nouă, ușor, la pas, cu ochii mari pe sistem girofar, hrănindu-ne curiozitatea.
Și am descoperit un centru vechi țipător de colorat, cu clădiri bătrâne, unele care și-au trăit demult veacul, majoritatea scorojite și cu pereții plini de afișe zdrențăroase, ici-colo și câte un graffiti, o droaie de magazine de toate felurile, și mai multe taverne și cafenele…
… dar, după cum am mai spus, total fermecător.
Am câutat cele câteva așa-zis STOA, adică culoare sau pasaje acoperite între străzile principale (cum este de exemplu pasajul Villacrosse din București), acum amenajate cu tot felul de cafenele, cum ar fi Stoa Liampei sau Stoa Louli.
Cel mai tare ne-a plăcut strada Soutsou, cu ale sale case colorate strident și diferit, niciuna la fel cu vecina sa.
Am mai fi stat, ne-am mai fi plimbat, dar venea seara și trebuia să ajungem pe malul mării. Dar ne-am promis că vom reveni, pentru că Ioannina este chiar ofertantă, din toate punctele de vedere turistice, pentru orice gen de călător.
După o rețetă turistică aproape perfectă – cu străduțe vechi tocmai bune de bătut la pas, cetate, plus o droaie de muzee, taverne cu mâncăruri pentru toate poftele, plăcintării, cofetării și gelaterii pentru că ceva dulce este mereu binevenit, magazine cu bijuterii din argint, raiul femeilor ce să mai, lac cu insulă, una fără nume, plimbări cu vaporașul, munții Pindului din apropiere cu al lor vestit canion Vikos (se pare că este cel mai adânc din Europa) și multe, multe altele.
Pe curând…
hailaplimbare.ro 