Prima zi plină a vacanței noastre poloneze, duminică, așa că ne așteptam ca traseele din Tatra dar și șoselele să fie pline ochi de turiști. Oricum încă de la prima oră venise alertă de furtună în munți, iar de la balconul hotelului am constatat că nori groși încă stăruiau asupra crestelor carpatin-tatraneze.
Oricum nu aveam chef să facem vreun traseu dificil, mai ales că în ziua anterioară condusesem 14 ore, de la București și până aproape de Zakopane. Dar de ieșit un pic în natură, pe un traseu ușurel, de agrement, eram dornici cu toții.
Cum în Tatra nu era chip din cauză de condiții meteo nefavorabile, am găsit la vreo 2 ore distanță de parcurs cu mașina rezervația naturală Skamieniale Miasto, Orașul Împietrit pe românește, care părea a fi taman de ce aveam nevoie. Vreme bună în acea zonă, traseu ușor, peisaje frumoase, rezervație naturală cu povești și legende, ce să poți dori mai mult? Practic se contura un frumos și interesant început de vacanță poloneză.
După cele două ore de condus pe șosele strâmte ce au șerpuit pe dealuri, prin văioage și printre păduri, ba chiar și prin idilice și curate sătuce poloneze, doar cu puțin trafic în orășelele mai mari prin care am trecut, am ajuns în parcarea amenajată a rezervei naturale Skamieniale Miasto, din orășelul Ciezkowice. Unde am avut noroc să găsim loc pentru că tocmai pleca o altă mașină (5 zloți pe oră). Altfel, cred că trebuia să căutăm un pic mai departe.
Practic, traseul tematic este o cărare ce șerpuiește printre stânci și bolovani cu diverse forme, asociate cu figuri umane, fantastice sau animale, înconjurate de tot felul de legende ce pot face cu siguranță deliciul călătorului.
Izbitor de asemănător cu traseul așezărilor rupestre din Țara Luanei, dar fără asocierea și încărcătura istorico-religioasă de la noi.
La polonezi, Skamieniale Miasto fiind considerat de băștinași mai degrabă un loc misterios și locuit de forțe malefice, în care se întâlneau vrăjitoarele de Sabat.
Așa că, după ce am plătit biletele de acces (7 zloți de adult), fără grabă și după ce ne-am întors să ne încălțăm totuși cu bocancii, am luat-o ușor în sus prin pădurea de pini, pe o cărare nu tocmai anevoiasă, cu o pantă rezonabilă, amenajată cu scări și balustrade din lemn în zonele mai delicate, de la baza dealului și până sus în vârful său. Privind pe îndelete la ciudatele forme ale stâncilor printre sau peste care treceam, încercând să le ghicesc, deși aveau indicatoare cu numele fiecare în parte.
Grupurile de stânci au nume sugestive, denumite după închipuirea celor care le-au botezat, cum ar fi Vulturul, Bursucul, Vrăjitoarea, Piramidele, Cetățile, Schitul, Iadul etc, fiecare cu propria legendă, ca și cea a orașului împietrit de altfel. Cum sunt denumiți și trovanții noștri de la Ulmet, unde vă recomand cu căldură se mergeți toamna pentru a vă bucura de pastelurile minunate ale pădurii.
Să revenim la legenda orașului împietrit. Care se pare că ar fi fost al unui cavaler nemilos, însetat de sânge, și al cărui castel și oraș au fost împietrite prin intervenție divină în momentul în care a dorit să-și ia propria fiică de nevastă, pentru că i se dusese buhul de cât de rău este și nu-și mai găsea altă soție.
Și stânca cu cruce din vârful traseului are o legendă interesantă. Aceasta ar fi fost o bisericuță, numai că preotului îi plăcea să joace zaruri cu diavolul și când a pierdut-o, încornoratul ar fi împietrit-o, cu tot cu preot și enoriașii strânși pentru slujbă.
Ba chiar două legende are. O alta spune că un diavol bețivan stătea uneori aici și, pentru distracție, arunca cu pietre și bolovani spre drumul care ducea în oraș, așa că îi speria pe trecători și animalele lor. Iar un țăran curajos a făcut o cruce din fier pe care a montat-o pe stâncă în vârful dealului pentru ca diavolul să nu mai vină în acest loc.
Cea mai năstrușnică ar fi legenda stâncilor Piramidă, care ar fi fost sursa de inspirație pentru forma piramidelor Egiptului antic, după ce un cronicar al acelor vremuri le-ar fi văzut taman aici.
Bursucul ar fi un cavaler împietrit care își păzea comorile agonisite dormind chiar lângă ele, de frică să nu-i fie furate.
Vrăjitoarea ar fi o femeie care a fost transformată într-o stâncă pentru că a blestemat un preot care se grăbea la un bolnav cu Sfânta Împărtășanie.
O altă legendă spune că acesta ar fi fost locul în care vrăjitoarele se întâlneau de Sabat. Ba chiar la poalele stâncii s-ar fi văzut un misterios inel de foc.
Despre toate legendele ce înconjoară călătorul pe parcursul său pe acest traseu puteți afla mai multe de pe site-ul rezervației, nu o să vi la înșir chiar pe toate.
Acestea fiind doar câteva imagini de pe traseul tematic, destul de aglomerat de turiștii polonezi.
De la stânca cu cruce am continuat în jos până la șosea, apoi am în dreapta câteva zeci de metri până la intrarea către cheile vulpii sau vrăjitoarelor, habar nu am cum le zice exact.
Unde am urcat de la baza acestora și până sus în vârful dealului, spre final pe nemarcat cum s-ar spune, pieptiș, pentru că nu am observat la timp pe unde duce cărarea.
Apoi ne-am întors iar în șosea și am urcat iar pe dealul cu stânci, pentru a ne întoarce după aproape 2 ore și 20 de minute în parcare.
După cum se observă, traseul nu este unul foarte greu, 300m diferență de nivel pe înălțime, 4.72km lungime.
Și, dacă sunteți prin zonă, sau în drum către Cracovia, vă recomand cu drag să vă abateți din drum și pe aici. Cine știe, s-ar putea să vă placă și vouă. Pentru că nouă este clar că ne merg la suflet astfel de obiective turistice, mai ales dacă ne putem bucura și de o plimbare prin natură.
De aici am plecat către Mănăstirea Roșie, în Slovacia, pentru a degusta vestita bere din miere Romuald. Bună!
hailaplimbare.ro 