O altă sâmbătă de noiembrie cu vreme frumoasă, însorită, un alt prilej pentru un respiro binemeritat în sânul naturii, în căutarea pastelurilor de toamnă.
De data aceasta destinația noastră au fost trovanții și babele de la Ulmet, în Munții Buzăului, practic tot în frumoasa și misterioasa țară a Luanei. Nu departe fiind și așezările rupestre despre care v-am povestit cu o altă ocazie dar și biserica rupestră de la Aluniș.
Din București se ajunge relativ repede până în Ulmet, via Mizil – Jugureni – Măgura, șoseaua fiind chiar ok, mai puțin pe ultimii 5km, unde nu a fost încă refăcută. Iar după cârciuma sau magazinul sătesc din Ulmet asfaltul se transformă în macadam, ulița de acces către Babele de la Ulmet fiind destul de denivelată și cu o pantă destul de accentuată. Așa că, mașinile cu garda la sol mai mică recomand a rămâne acolo…
De acolo, încă un kilometru către Trovanți, cu parcarea mașinilor pe marginea drumului sau într-o micuță livadă, la 100 de metri mai jos de semnul indicator către atracția turistică.
Jos din mașină și am luat-o la picior pe o uliță unde tocmai ce se mai uscase noroiul…. norocul nostru…
… către intrarea în aria protejată… Am plătit 5 lei de adult pentru biletul de acces…
… luna încă nu plecase la culcare… ne mai privea pe deasupra coamelor aurii ale dealurilor…
Am urcat în sus pe cărarea cu trepte săpate în pământ și asigurate cu crăci și bețe… și în cam 10-15 minute eram sus pe coama dealului, lângă trovanți…
Unde totul arată cam așa…
Minunat…
Pietrele vii, cum li se mai spune, bizare forme geologice formate prin sedimentarea nisipului și spălarea sa de aluviuni și apele calcaroase…
În general cu forme rotunde sau cilindrice, ba chiar și sferice, ca niște cochilii de melc, carapace de țestoase sau farfurii zburătoare, cu un moț central, parcă ar avea viață… Se spune că se deplasează, că se mișcă… cel puțin așa grăiesc legendele…
După fiecare ploaie apar alți și alți mici trovanți care se vor face mari, după ce mănâncă destul nisip…
Se spune că au puteri miraculoase și că transformă tristețea în veselie doar prin simpla lor atingere, că aduc bunăstare în gospădărie… poate că așa este, poate că nu, dar acel loc este cu siguranță unic, cu o energie aparte, care nouă ne-a dat un sentiment de bine…
E plăcut acolo, să te plimbi printre babe, trovanți și toate acele bizare pietre, să le studiezi pe toate părțile și să te miri… să te miri că există așa ceva, să te miri și să admiri minunatele creații ale mamei natură…
Și, normal, le-am cuprins cu brațele pentru a capta toată energia lor cosmică…
Cum? Doar ne putem închipui cum… Pentră că ne-ar trebui milenii să vedem și să percepem cum se formează, cum cresc… cum se deplasează…
Iar peisajele din jur… mirifice… păduri aurii, văi adânci, pășuni… toamna avea puteri depline asupra acelor locuri, scăldate de un soare blajin în acea zi de noiembrie… Clar, inspirată plimbare…
După semnele indicatoare, am luat-o către balenă, delfin și coloană în sus pe cărare și am pătruns în pădurea aurie…
Unde am fost fermecați de spectacolul mirific și de tablourile pastelate pe care toamna ni le-a așternut în jurul și peste trovanții împrăștiați la tot pasul…
… balena… nu mi-am dat seama care este delfinul…
… coloana… spartă în blocuri imense întinse lângă cărarea care încă urca în sus, către vârful dealului…
… capul unui uriaș împietrit?
Cel mai mult am zăbovit în pădurea aurie, ne-am dat pierduți în toamna ce ne înconjura din toate părțile… Câteva zeci de minute, poate mai mult de o oră, nici nu mai știu cât am stat acolo, dar parcă nu destul, parcă am mai fi zăbovit…
Apoi ne-am întors pe platou… la babele ce stăteau la sfat…
Așa că, pentru câteva clipe minunate petrecute în sânul naturii, recomand Trovanții și Babele de la Ulmet, o atracție turistică din Munții Buzăului care merită cu prisosință o vizită din partea voastră.
Hai la Plimbare :O) 