După prea depresivele ianuarie și februrie, pe parcursul cărora prea rar spre deloc am văzut albastrul cerului, instalarea cu drepturi (aproape) depline ale primăverii ne-a adus din nou cheful de preumblări prin natură.
Cum tocmai ce se anunțase o sâmbătă cu vreme bună, prima oprire pe anul 2026 a fost în Munții Măcin din Dobrogea, unul dintre locurile noastre preferate din România și unde încercăm, pe cât posibil, să mergem în fiecare primăvară. Că nu ne reușește în fiecare an, în fiecare primăvară, aceasta este cu totul și cu totul altă poveste. Dar măcar dorință avem…
Munți mici, dar cu personalitate, aproape la fel de bătrâni ca timpul. Un loc cum altul nu-i și în care ne simțim minunat de fiecare dată când ajungem.
Plecare dis-de-dimineață din București, parcurs drumul către Brăila via Buzău pe autostrada cea nouă care duce în nord spre Moldova și Bucovina, pentru ca în jur de 9 dimineața să parcăm deja la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii din localicatea Măcin, practic de unde începe traseul către Culmea Pricopanului. După ce ne-am oprit în Măcin la o patiserie pentru niște plăcințele dobrogene.
Ne-am echipat, ne-am dat cu cremă de soare, că nu era nicio urmă de nor pe cer, dar și cu spray anti-căpușe pe bocanci și la baza pantalonilor, apoi am pornit la drum. Nu am luat la pas traseul clasic pe Culmea Pricopanului, către Izvor, ci am făcut stânga prin spatele mănăstirii pe un drum de pământ care ocolește muntele, pentru că ne-am dorit să ajungem pe Vârfurile Cheia și Cheia II. Într-o altă primăvară am încercat să ajungem pe acestea din Culmea Pricopanului dar coborârea de acolo este destul de periculoasă printre stânci și bolovani, așa că de această dată am căutat un traseu mai accesibil, chiar dacă nu este marcat.
Așa că, am luat-o agale pe lângă munte către vechea carieră de caolin, pentru ca apoi să facem dreapta și să ne îndreptăm către vâlceaua dintre Vf. Caramalău și Vf. Cheia. Poteca abia dacă se vedea prin iarba de-un cot și de un verde crud și proaspăt.
Când am ajuns la liziera pădurii ne-am avântat prin desiș, am pierdut firul unei aparente cărări de vreo două ori, ca până la urmă să începem să urcăm ușor către Vf. Cheia, până am dat în traseul marcat cu cruce albastră care duce către Culmea Pricopanului.
Urcarea ușoară, doar am călcat cu atenție peste tot ca să nu dăm naiba de vreun șarpe din greșeală, mai ales că zona nu este atât de umblată de turiști.
Dar am început să ne întâlnim, cu cât am urcat în înălțime, cu țestoase dobrogene care-și vedea de ale lor pe acolo. Normal că le-am dat binețe, le-am vorbit, ele s-au mulțumit să ne privească mai mult sau mai puțin sfioase. Unele atât de bine camuflate că am trecut ca o floricea pe lângă ele. Noroc cu doamna că mi le tot arăta. Atât de atent eram pe unde călcam. Sincer, eram cu ochii roată la toți bolovanii și toate stâncile de jur-împrejurul meu, la formele lor ciudate, modelate de stihiile pământului și ale aerului timp de milioane de ani.
După vreo 90 de minute am ajuns pe Vf. Cheia, unde am luat și prima pauză de plăcintă proaspătă cumpărată de la patiseria din Măcin. Bună.
După ce mi-am potolit pofta, am luat-o tot așa de agale către Vf. Cheia II, pe care l-am cucerit după ce am trecut printr-o altă lizieră deasă. Frumos acolo sus, câmpia Dobrogei în față, ca o tablă de șah cu parcelele lucrate, Dunărea un pic spre dreapta, Culmea Pricopanului în stânga. Frumoase peisaje.
Ne-am săturat de privit și de admirat superbele peisaje dobrogene, apoi am hotărât să coborâm spre Valea Jijilei și, după ce am orbecăit după marcajul cu pricina, fără a-l găsi care cumva, am zis să o luăm în jos pe unde era posibil, prin poiene și luminișuri. Tot în jos, vedem noi unde vom ajunge.
Ajunși în Valea Jijilei, la intrarea pe care o ratasem cu vreo cinci ani în urmă, am luat-o pe drumul de costișe, care este și traseu cicloturistic, pentru a urca pe Culmea Pricopanului aproape de Vf. Vraju.
Vreo trei kilometri, dacă nu patru, de mers în plin soare, pe un drum de pământ care șerpuiește pe colinele domoale și care coboară în valuri către lunca Dunării, dar care au trecut parcă într-o clipită privind la rusticele peisaje dobrogene.
Pământ proaspăt pieptănat de plug de-a stânga drumului agricol, recent semănat și pe care încolțiseră tot felul de culturi de-a dreapta. Nicidecum un peisaj montan, dar iată că și câmpurile lucrate și roditoare pot oferi surprize plăcute privirii, cum am întâlnit și în alte locuri ale Dobrogei.
Cei câțiva norișori pufoși n-au reușit să ne ofere umbra ce aveam nevoie, dar după vreo oră de colindat în plin soare am ajuns la cealaltă intrare în Parcul Național Măcin, la umbra desișului de stejăriș și alte foioase.
Am luat-o pe lângă prisacă unde niște câini ne-au acompaniat făcându-și datoria de paznici, pentru ca apoi mai sus pe cărare să ne mirăm de invazia buburuzelor mici și roșii. Am trecut pe lângă peștera în care apa bolborosea și șoptea de parcă voia să ne spună vreo taină demult ascunsă, iar după alte câteva minute am ajus în Culmea Pricopanului.
De unde am urcat către zona în care se găsea, cândva. Sfinxul Dobrogean, căzut din cauze naturale susțin oficialitățile, bănuiala mea fiind cu totul alta, ce ține de exploatarea de granit ce s-a întins pe toată lungimea muntelui.
Din culmea Pricopanului am urcat imediat către Vf. Vraju, unde am făcut un alt popas. Respiro, peisaje dobrogene…
Ce poți dori mai mult de la o așa incursiune, chiar și numai de o zi.
Am revenit apoi în traseul clasic de Culmea Pricopanului, pe care ne-am întors în parcarea de lângă mănăstire. Și la care am ajuns după aproape 6 ore de plimbare relaxată. Toropiți de soare mai mult decât obosiți fizic, dar încântați de tot ceea ce am văzut și de ce ne-a ieșit în cale.
Cam așa arată traseul nostru în format digital – aproape 13km, 6 ore, diferență de nivel pozitivă de 650 de metri. Practic, un traseu de nivel mediu, nu foarte complicat sau tehnic.
Cam atât despre scurta noastră incursiune dobrogeană din primăvara lui 2026. Alte idei de trasee în Munții Măcin pot fi aflate de aici – https://hailaplimbare.ro/2021/05/06/dobrogea-trasee-pentru-drumetie-in-muntii-macin-intr-o-mini-vacanta-sau-weekend-prelungit/.
hailaplimbare.ro 