Ziua nu trecuse, ba chiar mai erau câteva ceasuri bune până la asfințit. Cum parcursesem mai repede decât am fi crezut traseul Cozluk, ba chiar făcusem și cumpărăturile cu delicatese locale, brânză de la tanti Marioara din Greci și vin de la crama Vinuri de Măcin, am zis că un traseu de vreo 2 ore ar fi chiar binevenit înainte de a ne întoarce acasă, în București. Era prea frumoasă ziua ca să nu ne bucurăm cu adevărat de ea.
În capul meu era traseul din Valea Jijilei către Culmea Pricopanului, pe la vârfurile Cheița Mare și Cheița Mică. Nu doream să-l parcurgem complet, ne propusesem să ajungem măcar până la unul dintre vârfuri… Chiar așa îi și spune, traseul Valea Jijilei.
Dar planul de acasă nu se pupă întotdeauna cu cel din teren… Din Măcin traseul pleacă de la Fântâna de Leac, cruce albastră, marcat foarte bine, cel puțin până sus pe Culmea Pricopanului.
Noi am dorit să-l facem invers, dinspre Jijila. Numai că, cei de la parcmăcin.ro au uitat să menționeze și de unde din Jijila pleacă traseul, că am căutat un punct de plecare de ne-au luat dracii… și nu l-am găsit.
Așa că am mers până aproape de centrul localității, am făcut dreapta pe uliță/stradă și am mers către capătul acesteia. Înaine să dăm în câmp am întrebat un cetățean care își făcea de treabă prin fața curții dacă ne-am orientat bine și dacă încolo e drumul către munte.
Mi-a confirmat că da, că e destul de practicabil mai ales că nu plouase și ne-a dat câteva indicații… că să mergem înainte, să nu coborâm în vale și să o luăm tot pe deal, pe lângă fântână… până ajungem la barieră.
Zis și făcut… Am luat-o ușurel cu mașina pe un drum cam numai șleauri, am cuplat 4×4 și am dat cu curaj înainte… Cu o mașină cu garda joasă nu m-aș fi încumetat pe acolo…
Și am ținut-o așa vreo 4-5 kilometri, însoțiți la tot pasul de coloratele și frumoasele prigorii care își făcuseră cuiburi în malurile de lut ale drumului, ba chiar am dat prioritate și unui șerpișor…
Am ajuns și la fântână… numai că, acolo, nu am ales drumul care trebuia. Se făceau două drumuri, unul stânga, altul în sus dreapta… noi am mers către stânga. Culmea e că am ajuns la o barieră, se pare că nu cea pe care o căutam noi…
Cam așa arată văzut din sens invers, imagine luată după înregistrarea video. Roșu, greșit. Albastru, cred, că e drumul bun. Doar cred. Voi reveni acolo, pentru că nu mă las până nu fac și acel traseu.
Ciudat este că marcajul cruce albastră nu este deloc vizibil pe tot traseul cu mașina… poate o fi prin altă parte. Cam asta e problema cu traseele din Parcul Național Măcin, nu prea se specifică cum trebuie punctul lor de plecare, trebuie să cauți ceva, să te interesezi, să mergi la ghici…
Ajunși la barieră chiar eram mulțumit de mine, mi se părea că m-am orientat bine și că am ajuns unde trebuia… la Barieră!
Am lăsat mașina acolo în iarbă și am luat-o la pas înainte prin pădure… nu înainte de a vedea un semn destul de ciudat… al traseului cicloturistic, înapoi către fântână… Dungă albastră, nici urmă de cruce albastră. Ne-a cam pus pe gânduri dar nu am mai zăbovit și am luat-o în sens invers…
Asta e, am luat-o înainte, de pierdut nu aveam cum să ne pierdem.
După numai câteva minuțele am ajuns la o prisacă păzită de doi câini cam nervoși. Am scos lanterna cu electroșocuri, am țăcănit puțin din ea și nu au îndrăznit să se apropie… Sunetul acela de arc electric nu le este pe plac… Este un accesoriu excelent pentru a ține câinii de stână la distanță și pe care îl avem întotdeauna cu noi în rucsac în drumețiile pe munte.
Am trecut de prisacă și am început să urcăm prin pădure, prin valuri valuri de țânțari dăia mari de Dobrogea, bine că nu ciupesc… am impresia că sunt vegetarieni.
Am întâlnit și o țestoasă dobrogeană… pe care nu am dorit să o deranjăm…
Am ajuns la un izvor, amenajat în cinstea Sf. Apostol Andrei…
… floricele la tot pasul…
…am continuat până am ajuns deasupra pădurii, pe un drum mai deschis, în valea dintre doi munți. Deja locul mi se părea familiar, mai fusesem pe acolo, mai ales că am zărit și un loc cu măsuțe pentru picnic.
Eram pe traseul Culmea Pricopanului… dar încă nu știam asta cu siguranță.
Cum tot venisem să urcăm pe munte, am ales să mergem cât mai sus posibil, către stâncile frumos luminate de soare la apus, în lumina aia caldă…
Dar bătuți crunt de rafale de vânt ce se întețeau cu cât luam mai mult în altitudine. Cam după vreo 10 minute de urcat am zărit o stâncă ce, după formă, mi se părea extrem de familiară.
Era, este Sfinxul Dobrogean. Atunci mi-am dat seama că am ocolit cam mult muntele când am venit cu mașina și că am ajuns pe alt traseu. Dar, minunată greșeală de orientare, pentru că nu apucasem să-l văd pe Sfinx de aproape în drumeția noastră precedentă…
Am urcat până la el, l-am privit în ochi, l-am întrebat de ce e trist… la ce se gândește el, așa cum este împietrit de mii de ani? Sau de mii de secole?
Spectaculoase peisaje ni se deschideau în jurul nostru… Minunat.
Cum încă mai aveam ceva timp, de acolo am plecat și mai sus…
… iar de acolo, de sus, am văzut că se poate și mai sus… ba chiar am zărit și un indicator de vârf…
După alte câteva minuțele ajungeam și pe acel vârf…
… Stupoare… nu se mai vede nici ce vârf este, nici ce înălțime are. Un ghiduș a scris Vârful Meu, 3300 de metri… Bună gluma…
Am dedus ulterior că este Vf. Vraju, care are o înălțime de 335 metri. Deci, vârful care se vedea din vale pe partea stângă este Piatra Râioasă, 346m.
Vântul vâjâia tot mai tare, așa că am mai aruncat fugitiv cu ochii în zare și printre stâncile dimprejur….
… după care am luat-o repejor în jos, către adăpostul pădurii. Nu de alta, dar ne cam lua pe sus domnul Vânt…
Mănăstirea Izvorul Tămăduirii se vedea de acolo, de sus. Dar și un cot al Dunării, ce sclipea metalic…
Ce să mai, frumoasă greșeală de orientare, minunată întâmplare. Nu am făcut ce ne-am propus dar s-a întâmplat să ne plimbăm prin locuri la fel de frumoase și cu peisaje spectaculoase… prin minunații munți ai Măcinului.
Cam așa arată harta traseului, conform site-ului Munții Noștri.
Faptic traseu
- Tip – Dus-Întors
- Dificultate – Mică spre Medie
- Factori de risc – poate fi periculos sus pe stânci, mai ales dacă vă apropiați de prăpăstii
- Distanța – 3.5Km
- Durata – 80 de minute
- Diferență de nivel +/- 250m
- Recomand încălțăminte adecvată și haine de protecție pentru ploaie și vânt puternic
- Sursă de apă la Izvor Sf. Apostol Andrei
Datele înregistrate cu ceasul Xiaomi Amazfit Stratos, în continuare.
=============================================
Până la urmă, chiar și așa, din greșeală, a fost o mică drumeție reușită, în care am avut parte de peisaje și panorame superbe ale Munților Măcin și zonelor dimprejur.
Dacă aveți detalii mai amănunțite despre traseul pe care noi îl căutam de fapt, vă rog să le împărtășiți și cu noi. Mulțumim anticipat.
Update. Cam așa arată drumul cu mașina…
Hai la Plimbare :O) 