Passo dello Stelvio

Deși era un pic cam departe fata de hotelul la care eram cazati (am mers 111 Km până la Bormio), trebuia să văd și Pasul Stelvio, renumit atât pentru spectaculozitatea traseului cât și pentru peisajele de vis care îl însoțesc.

Sincer, nu am regretat deloc drumul până acolo, am condus pe una dintre cele mai frumoase șosele din Europa, dacă nu chiar din lume. Am dus-o pe roșcată până la altitudinea de 2760 de metri. Drumul foarte bun, peisajele superbe, a fost o încântare.

Am întâlnuit o mulțime de motocicliști și de bicicliști care treceau pe acolo, mult mai numeroși decât mașinile. Bicicliștii erau atât tineri, bărbați în plină putere cât și femei sau bărbați de vârsta a treia. Am văzut un tataie în costum de concurs, cred că avea pe puțin vreo 60 de ani, dădea la pedale în draci pe la înălțimile alea.

Cu siguranță, avem și noi drumuri foarte frumoase, atât Transfăgărașanul cât și Transalpina, singura diferență fiind poate înălțimile mai mari din Alpi față de cele ale Carpaților. Corect, mai avem un pic de lucru și la infrastructură.

Mai multe imagini gasiti aici.

In continuare, va prezint trei videoclipuri filmate acolo.