Sambata trecuta am hotarat sa mergem catre Muntii Ciucas, pe care nu-i mai calcasem niciodata. In Cheia am fost de nenumarate ori, insa spre cabana Muntele Rosu sau catre Cabana Ciucas nu ajunsesem. Asa ca, ne-am luat inima in dinti, am sunat o familie de prieteni amatori de drumetii si ne-am hotarat impreuna sa mergem.
Ne-am imbarcat dis-de-dimineata in masina si dupa vreo trei ore eram la baza Muntelui Rosu. Cam tarziu, insa drumul dintre Ploiesti si Cheia a fost destul de aglomerat; mai adaugam si doua Stop-uri pentru ca se lucra la sosea, din nou surpata.
Eram hotarat sa las masina la baza muntelui, pentru ca stiam ca drumul catre cabana Muntele Rosu este jalnic, insa cand am vazut ca se aventureaza destule alte autoturisme cu garda joasa, mi-am incercat si eu norocul. Am mers extrem de incet, precaut, asa ca am ajuns fara probleme in parcarea cabanei. Drumul? Intr-adevar, jalnic, parca era dupa razboi pe acolo. Nu inteleg de ce, pentru ca zona are un imens potential turistic si un drum bun ar creste cu siguranta afluenta de turisti.
Dupa ce ne-am echipat de plimbare, in sensul ca am pus niscaiva merinde si apa in rucsacei, plus desfacut o bere rece la cutie si cinstit cu prietenii, asa ca de inceput de drum, am purces la drum catre cabana Ciucas. Stiam ca traseul dureaza cam doua ore si ca varianta prin Valea Berii este cea mai accesibila. Si chiar asa a fost in prima parte a drumului. Pe coama muntelui, prin padure, usor urcare, apoi o coborare lina de cateva zeci de minute. Odata ajunsi in Valea Berii, o bucata pustiulica s-a urzicat rau de tot la un cot si a trebuit sa il stropim cu putina apa rece din parau. Ne-am mai oprit inca o data la Fantana Ioan Niculae pentru acelasi procedeu.
Apoi a inceput calvarul. Drum forestier intr-o panta extrema, cu pietris, dale de ciment si masini de teren care circulau destul de frecvent, starnind nori imensi de praf. Ce aer curat, ce priveliste, de la Fantana si pana la Cabana Ciucas m-am simtit ca pe un santier. Dupa ce ca eram nevoit sa fac un efort considerabil, pentru ca sunt ditamai animalul, cat un urs zic unii, nici nu am avut parte de aer curat ca sa am ce respira.
Insa, de cum am ajuns sus si am vazut privelistele superbe care ne inconjurau din toate partile, am uitat imediat de acel drum de cosmar. Mai intai am intrat in cabana, ne-am asezat la o masa si am comandat imediat cateva beri, pentru ca eram storsi de vlaga. Apoi ne-am ostoit foamea ba cu o ciorba de burta, ba cu una de vacuta, ba cu niste mititei cu cartofi prajiti, ba cu o pastramioara de oaie cu mamaliguta, fiecare dupa preferinte. Mancarea buna, berea calda, Ciucas, normal. Iar preturile destul de piperate.
Pe la ora 15.30 ne-am ridicat de la masa, cu gandul sa ajungem usor inapoi la Cabana Muntele Rosu. Nu mai aveam timp sa mergem si pe Varful Ciucas, care se vedea in departare. Am preferat sa o luam de data asta pe culmea muntelui, catre Varful Gropsoarele. Nu de alta, dar nu mai vroiam sa mergem inca o data vreme de cel putin o ora prin praful de pe drumul forestier.
Si alegerea s-a dovedit una excelenta, desi drumul a durat aproximativ patru ore si am ajuns franti la destinatie. Am mers printre jnepeni, am mancat afine, am admirat culmile domoale si valurite ale muntilor, dar si crestele lor rotunjite. Ba ne-am si ratacit un pic prin padure, insa ne-am descurcat si am ajuns imediat la carare.
Ajunsi la rascrucea catre Varful Gropsoarele, ne-am asezat putin sa ne odihnim, pentru ca urcam deja de vreo doua ore. Acolo, pe langa un grup de biciclisti care se odihneau dupa ce impinsesera bicicletele pe munte, era si un cioban. L-am intrebat cat mai este pana la cabana Muntele Rosu iar el ne-a raspuns ca maxim 30 de minute. Poate le spunea biciclistilor, pentru ca noi am mai asudat vreme de inca vreo doua ore pana acolo. 😀 Practic, la 19.30 am ajuns la cabana, cu picioarele tremurande si franti de oboseala. Vorbesc din punctul meu de vedere, pentru ca sotia si pustiul meu ajunsesera cu jumatate de ora mai devreme. Si ma asteptau la sosire cu o sticla de 1.5 litri de apa minerala Borsec, pe care am dat-o gata dupa cateva galgaieli. Cam facusem setea pe munte.
Insa, chiar daca am facut un efort considerabil, chiar daca ma voi gandi de doua ori inainte sa mai fac traseul asta, ne-am simtit extraordinar in Muntii Ciucas. A fost o zi superba, o experienta minunata.
Daca repara drumul ala, promit ca data viitoare dorm la Cabana. O saptamana!
Alte cateva imagini, in continuare.
Hai la Plimbare :O) 