Am decis să petrecem ultimele zile ale vacanței de anul ăsta la mare, în Croația mai exact. Nu fusesem niciodată, așa că eram curioși să vedem cum este, de ce este lumea atât de încântată când vine de acolo. Destinația am ales-o în funcție de drumul pe care trebuia sa-l parcurgem din Schladming, preferam unul de maxim 5-6 ore, pentru a fi pe plajă după-amiaza. Așa că prietenii noștri au ales Rabac, Istria, mai ales pentru că mai fuseseră acolo și cunoșteau cât de cât zona.
Am plecat dis-de-dimineață din Schladming iar pe la ora 16.00 eram deja în Rabac, după ce ne-am oprit timp de vreo două ore la lacul Bled din Slovenia, pentru a vedea măcar de la distanță mânăstirea și castelul. În paranteză fiind spus, acea scurtă oprire ne-a convins să mergem pentru mai multe zile la Bled într-o altă vacanță. Foarte frumos, foarte foarte frumos acolo.
Cât despre mine, imediat ce am intrat în complexul hotelier din Rabac, m-a lovit în moalele capului nostalgia Alpilor și am intrat într-o semi-depresie. Nimeni nu se mai înțelegea cu mine. Nici prietenii, nici nevasta, nici copilul. Acolo, pe malul Adriaticii, mi-am dat seama că aș fi preferat ca ultimele zile ale vacanței să mă găsească plimbându-mă prin Bavaria, normal, în proximitatea Alpilor. Iar muzica suavă cântată la terasa hotelului de un băiat cu o chitară și o fată cu o voce superbă mi-a adâncit și mai mult starea de melancolie. Am privit de la balcon la marea liniștită, am ascultat muzică, am băut vreo trei beri austriece și m-am dus la culcare. Trist. Punct.
A doua zi, mai odihnit, mai fresh, parcă m-am simțit mai bine. Îmi venise cheful să descopăr lucruri noi acolo, chiar dacă nu zăream niciun pisc înzăpezit, ci doar culmi domoale și împădurite. Stâncile fiind, culmea, la nivelul mării, pe plajă. Nu undeva acolo sus, în înaltul cerului.
Am mers la plajă dis-de-dimineață și am făcut câteva băi în apa sărată, limpede și azurie a mării Adriatice. Încălțat. Pentru că nu era chip să te deplasezși decât așa pe micuțele plaje pline de pietre rotunde, mici sau mari, de toate dimensiunile. Nisip? Nici vorbă. Nici pe plajă, nici în apă. Practic, dacă nu purtai acele încălțări speciale sau clasicii papuci, nu prea aveai cum să te deplasezi pe acolo.
Am încercat să intru în apă desculț și după cinci metri m-am întors mintenaș la saltea. Tălpile mele fine de orășean nu și-au dat acordul pentru o astfel de deplasare. Durere în tălpi mai intensă ca atunci nu am simțit în viața mea. Cred că nici dacă călcam prin jar nu mă dureau mai tare. Parcă mă durea tot corpul când călcam pe pietrele alea desculț, nu numai zona de contact cu ele.
Așa că, am rezolvat problema punându-mi în picioare adidașii textili, proaspăt cumpărați de la mall din Salzburg (la juma’ de preț). Pentru doar două zile de plajă am zis că nu merită investiția într-o pereche de încălțări speciale (minim 10 euro perechea pe acolo, ori trei membri ai familiei, se făcea o sumă frumușică). Așa că, dacă vă duceți în zonă, mergeți și cumpărați încălțările de aici, cred că sunt mai ieftine la Decathlon.
Avem și un videoclip de acolo, de pe plajă.
Cum ne duceam în fiecare dimineață devreme pe plajă, ne-am ales liniștiți locul preferat, aproape de stânci. Pentru că ne-am dat seama că întinși pe prosoape nu era chip să stai pe pietrele alea. Te lua o durere de șaleee, mamă-mamă. Cum nu aveam saltele iar închirierea de șezlonguri nu renta pentru câteva ore de plajă, am preferat să stăm ne așezăm confortabil pe stânci, pentru că erau mai comode, culmea. Nu îți intra nimic în coaste.
Am observat un obicei printre turiștii prezenți acolo, de orice naționalitate ar fi fost ei. Veneau de dimineață, găseau un loc de plajă, puneau saltelele sau corturile de plajă, la asigurau cu pietre mari și plecau să ia micul-dejun la hotelurile în care erau cazați. Ia să vă întreb – ați avea curaj să faceți același lucru pe plajele de la noi? Eu nu. Asta înseamnă civilizație dragilor. Chiar dacă nu suntem topiți după plajă și mare, noi preferând mai degrabă vacanțele active, pentru două-trei zile de mare și de soare în astfel de locuri aș merge.
Și acolo erau muți turiști, din toate colțurile lumii, oameni de rând, ca și noi. În jurul nostru se vorbea franceză, italiană, croată, cehă, germană și chiar engleză, mai puțin română. Dar nu era gălăgie, mizerie, înghesuială, forfotă, înțelegeți, adică cam tot ceea ce te deranjează pe minunatul nostru litoral. Să nu mint. Am văzut și un vânzător de gogoși. Unul singur! Pe aproape 5 kilometri de plajă! Și vindea fără megafon și versuri ritmate. Oare cum reușea?
După ce ne-am săturat de baie și de soare, pe la orele 12.oo am mers să luăm prânzul pe faleză. Destul de scump și pe acolo. De exemplu, o masă care a constat dintr-o jumătate de pui la rotisor, un hamburger (gourmet cică), o salată greceasă, o bere și un Sprite a costat aproximativ 27 de Euro. Nici scump ați spune, dar nici ieftin aș spune eu.
Cu burțile puse la cale, am luat-o cătinel de-alungul falezei, până în portul orașului Rabac și înapoi. După trei ore de mers ne-am ars bine de tot pe picioare (singurul loc pe care nu-l acoperisem cu loțiune de plajă). Asta în ciuda faptului că mai pe tot drumul au fost și destule zone umbroase. Nu puțini erau cei care faceau plajă acolo, printre copaci. Stăteau toată ziua la umbră. Unii mai citeau o carte, alții dormeau de-a binelea.
După această plimbare am mers la hotel, am băut două beri (aduse din Austria) și am căzut lat timp de vreo două ore. Dar ne-a plăcut ce am văzut, mai mi-a trecut puțin (foarte puțin) dorul de Alpi. Au fost cele mai frumoase momente de pe toată durata șederii noastr în Rabac. Acea plimbare de trei ore. Pe acea faleză superbă.
În plimbarea de pe faleză am întâlnit și o mică insectă, eu i-am zis greiere (cu toate că nu seamănă cu unul). De altfel unul dintre milioanele de exemplare care asigurau fundalul sonor în zonă. I-am băgat o filmare cu telefonul.
Aș mai merge acolo? Cu siguranță că da, mi-a plăcut foarte tare, deși la început am fost total supărat pe alegerea făcută. Numai că aș prefera ca o astfel de escapadă cu mare și cu soare să fie la începutul vacanței, nu la finele ei. Și aș vrea să văd neapărat Dubrovnik, pentru că aș putea să mă bucur și de acea superbă cetate medievală. Poate altă dată.
Alte imagini din frumosul Rabac, cu plajele, faleza și micuțul port turistic, în continuare.
Hai la Plimbare :O) 