În căutarea apusului perfect, la Meteora (2)

Zarva de pe șoselele și stâncile Meteorei nu se sfârșește nici la orele apusului. Când o mulțime de turiști se adună în punctele de observație pentru a privi la magicul spectacol al asfințitului peste pădurea de stânci.

Unii doar contemplează magicul tablou, alții fac multe poze sau îl filmează, este un adevărat furnicar de turiști cocoțat pe stâncile rotunde din punctele de observație.

Dar chiar dacă sunt atât de mulți turiști cocoțați pe acele stânci, unii în locuri sigure, alții cât se mai aproape de hău, furnicarul este mai degrabă unul liniștit, deloc gălăgios. Toți contemplează spectacolul naturii în liniște, parcă hipnotizați, ca la o bună piesă de teatru. Cu bucurie poate, cu nostalgie, cu resemnare și acceptare în fața creației desăvârșite ce li se înfățișează în toată spledoarea.

Două seri le-am petrecut și noi acolo, parcă nu a fost de ajuns. Parcă nu ne-am săturat. Așa că, ne-am propus să revenim cât de curând, pentru a ne desfăta din nou cu acele priveliști dumnezeiești.