Septembrie, miroase a toamnă, deși temperaturile sunt mai degrabă de primăvară târzie… Clar, nopțile sunt mai răcoroase, dar în timpul zilei soarele este încă stăpânul absolut…
A fost o perioadă extrem de încărcată la serviciu și nu anunță a se relaxa în perioada următoare (ceea ce e foarte bine, nu ne plângem de muncă) dar parcă simțeam nevoia să respirăm din nou aer proaspăt și curat de munte. Și să ne bucurăm privirile și sufletul cu frumoase peisaje românești…
Așa că, inopinat, vinerea am hotârât ca în următoarea zi să facem o escapadă în proximitatea munților Piatra Craiului, pe un traseu în circuit, facil dar cu peisaje spectaculoase – de la Fântâna lui Botorog, prin Prăpăstiile Zărneștilor, apoi prin Cheia Pisicii până sus în șaua Vlădușca, apoi șaua Joaca, satul Peștera, Dealul Munteanului și, înapoi, la Fântâna lui Botorog.
Am plecat dis-de-dimineață din București, pe întuneric, la 5 dimineața. Și, fără să ne grăbim, la orele 8 eram deja în parcarea de lângă Fântâna lui Botorog. Mi-a trecut prin cap că am cam exagerat cu trezitul așa devreme. Dar la finalul drumeției m-am felicitat, pentru că parcarea și drumurile de lângă erau pline, nu prea mai găseai loc de parcare (cred că erau cel puțin vreo 500 de mașini acolo). Bănuiesc că a fost ca pe bulevard către Cabana Curmătura…
Clar, pandemia le-a insuflat dragostea de munte românilor, ceea ce nu este deloc un lucru rău. Plimbarea în natură și mai ales pe cărări de munte este sănătate curată. Dacă… dacă s-ar comporta civilizat și ar avea grijă să nu lase mizerie pe munte… Dar aceasta este cu totul o altă poveste.
Ne-am echipat destul de repede și am luat-o pe drumul forestier care duce către Prăpăstiile Zărneștilor, singuri la acea oră.
Fără grabă. admirând culmile stâncoase și abrupte ce se înălțau în jurul nostru sau observând straturile sedimentare calcaroase ce au dus la formarea acestui lanț muntos, diferit de celelalte masive din Carpați…
Practic, după 55 de minute de mers am ajuns la indicatorul către Refugiul Grind prin Șaua Vlădușca (marcaj Cruce Roșie)… de unde am intrat în Cheile Pisicii, de altfel singura porțiune mai solicitantă de pe tot traseul ce trebuia să-l parcurgem în acea zi.
Bolovani, stânci, pante mai accentuate, practic am traversat Cheile Pisicii prin albia secată a râului…
Am făcut țop-țop din piatră în piatră, ca niște pisicuțe sălbatice, am sărit peste trunchiurile copacilor căzuți, unele aduse de apele învolburate…
… bănuiesc că nu este prea simplu de trecut pe acolo când râul apare și curge cu un debit serios…
… cea mai dificilă pantă a fost undeva la mijlocul traseului, când am urcat vreo 100 de metri prin dreapta unei cascade (fără apă) pe o cărare destul de alunecoasă…
… iar după 45 de minute am ieșit din Cheile Pisicii și am intrat pe un alt drum forestier, cu o pantă extrem de ușoară, aproape inexistentă…
Practic, greul s-a terminat după trecerea prin Cheile Pisicii… Eram deja pe relaxare…
… și am mai mers așa până am ieșit în Poiana de pe Muchia Vlădușca… de unde am început să admirăm creasta Pietrei Craiului… pe dreapta noastră…
… și am tot mers așa vreo 1 ora de ieșirea din Cheile Pisicii, până am ajuns în zona La Table, de altfel punctul la cea mai mare altitudine al traseului nostru din acea zi (apropo, de ce îi spune așa? aveți idee?)… Iar pe drum ne-am intersectat cu destui de mulți bicicliști, porniți din ambele sensuri ale traseului.
Bineînțeles că aș fi dorit să fiu acolo sus, pe creastă, unde se zăreau deja siluete traversând-o… poate la anul…
Din zona La Table am pornit tot pe marcaj cruce roșie (4 și 6 de biciclete)… către satul Peștera…
… pe o cărare destul de lată, într-o ușoară pantă descendentă. Practic, după aproape 1 oră de mers am ajuns în proximitatea satului Peștera, pe un drum forestier ce șerpuiește deasupra lui, pe la margea bătrânei păduri dacice de fagi…
… moment în care motoarele s-au redus la maxim și am intrat într-o extremă stare de completare al frumosului și idilicului sat românesc de munte, Peștera.
… ce să mai, să tot trăiești acolo după o viață de muncă în hărmălaia, agitația și poluarea unui oraș mare… Serenitate în toată regula.
… ajunși foarte aproape de Casa Folea, care se observă de departe, chiar dacă nu scrie mare pe ea, am continuat pe drumul forestier din stânga (nu cel din dreapta, care coboară către renumita pensiune).
Ne-am continuat plimbarea cu privirile ațintite spre dreapta, admirând peisajele pastorale, presărate ici colo cu căsuțe bătrânești….
… ba chiar ne-am oprit după aproape vreo 4 ore de mers și am luat prânzul acolo, lângă un gard, pe marginea drumului, încântați peste măsură de frumusețea locurilor.
… cam așa se vedea de unde am mâncat din desagile noastre ce aveam la noi, un sandwich, o ciocolățică…
În depărtare se zărea, parcă mai aglomerat și mai turistic, satul Măgura…
Am trecut pe lângă căsuțe vechi, ba chiar și ceva căbănuțe construite mai recent, am iscodit cu coada ochiului la bătrânii ce coseau iarba, am jinduit la merele din pomi dar mi-a fost jenă să întind mâna…
Și am tot mers așa până am dat de un indicator mic, către Cheile Zărneștilor…
Știam că există un drumeag și o cărare printre proprietățile sătenilor care ne va duce mai departe către Fântâna lui Botorog, așa că am zis să intrăm pe acea portiță și să îl urmăm. Am coborât vreo 20 de metri, altă portiță și după ea… nimic…
Așa că, decât să o luăm prin cine știe ce prăpăstii și zone sălbatice, am hotârât să ne întoarcem la drumul mai civilizat, de macadam, pe unde mergeau toate mașinile și turiștii de weekend.
Părerea mea este să nu o luați pe acolo…
Am mers înainte pe drumul de mașini…
… apoi am dat de un indicator către Mănăstirea Peștera, pentru ca la numai câteva zeci de metri să ne apară, pe stânga, acea cărare pe care o căutam, delimitată de gardurile gospodăriilor și fânețelor…
… pe care am urmat-o. Cărare strâmtă, în multe zone plină de buruieni…
Ne-am dat seama că este cărarea căutată și după acea mică săgeată verde… Cel puțin așa speram să fie, că sigur nu aveam de unde ști. Dar la final ne-am dat seama că am ales cărarea bună.
Mai sunt astfel de semne pe parcursul ei, pentru a-i îndruma pe turiștii care merg pe jos dar și pe bicicliști.
…. însă despre care recunosc că a fost una dintre cele mai plăcute părți ale drumeției noastre. M-am simțit ca atunci când eram copil și alergam toată ziua prin spatele grădinilor, în timpul vacanțelor de vară de la bunici.
După ce am ieșit din sat, am intrat în pădure și în numai 30 de minute eram la Fântâna lui Botorog….
… în mijlocul „civilizației”.
Faptic traseu în proximitatea Pietrei Craiului
- Traseu – Circuit – Fântâna lui Botorog (820m) – Prăpăstiile Zărneștilor – Cheia Pisicii – Șaua Vlădușca – La Table (1415m) – Șaua Joaca (1445m) – sat Peștera – Dealul Munteanului – Fântâna lui Botorog
- Dificultate – În general ușor, pe drumuri forestiere, mai puțin în Cheia Pisicii poate fi un pic mai dificil, mai ales dacă râul are un debit mai serios
- Distanță – 17km și 200 de metri
- Durată – 6 ore, cu tot cu pauză de luat masa
- Diferență de nivel +/- 640m
Datele colectate cu Xiaomi Amazfit Stratos, mai jos.
Clar, a fost una dintre cele mai plăcute drumeții ale noastră, în care nu prea am făcut mare efort dar totuși ne-am întors cu febră musculară, în care nu am urcat prin înălțimi amețitoare dar am avut parte de peisaje superbe.
Recomand cu siguranță o plimbare de toamnă pe acolo, mai degrabă în luna octombrie, când îngălbenește frunza… s-ar putea să-ți placă.
Hai la Plimbare :O) 