O nouă sâmbătă, o nouă drumeție planificată într-un traseu o de zi în Munții Bucegi împreună cu prietenii noștri, deși vremea prognozată se anunța destul de instabilă, cel puțin către după-amiază. Dar, decât să stăm încă o zi în cuptorul capitalei, ne-am zis că o ploicică pe munte ne-ar prinde bine, deși speram să ne ocolească.
Nu ne-a ocolit, dar nici aprigă sau torențială nu a fost, așa că drumeția noastră pe Vf. Bucșoiul Mare din Munții Bucegi a fost una memorabilă, cu peisaje fantastice, cele mai frumoase după părerea mea din această parte a Carpaților.
Faptic, traseul nostru înregistrat cu un ceas Huawei Watch Ultimate arată în felul următor.
- Traseu – Telecabina Peștera – Cascada Obârșia Ialomiței – Vf. Omu (2505m) – Vf. Bucșoiul Mare (2492m) și retur pe același traseu
- Distanță – 18.4Km
- Durată – 8 ore și 36 de minute
- Timpi – Peștera – Cascada Obârșia Ialomiței – Vf. Omu (3 ore), Vf.Omu – Bucșoiul Mare – Vf. Omu (2 ore) – retur Vf. Omu – Peștera (3 ore) aprox.
- Diferența de nivel totală – aprox. 1600m
- Dificultate – Medie din punct de vedere fizic în general, mai greu pe porțiunile de urcare
- Periculozitate – Are câteva porțiuni mai expuse, către Vf. Bucșoiul Mare, prevăzute cu lanțuri. Sunt câteva pante la care se urcă în patru labe
- Neapărat echipament montan, ghete bune, pelerină de ploaie pentru că pe munte vremea se poate suci în câteva minute de te trezești cu torențiala peste tine, cremă de soare pentru protecția zonelor descoperite, bețe de trekking, bune mai ales la coborâre
- Apă din belșug mai ales dacă este cald afară și soare (eu plec cu cel puțin 4 litri de apă la mine, plus o cola la 500ml pentru aport de zahăr și energie)
- Normal, ceva mâncare nu ar strica, sandvici-uri, batoane energizante, glucoză
- Eu mai am în rucsac și un șpray pentru urși, pe care sper să nu-l folosesc niciodată, dar și o lanternă cu eletroșocuri în caz că întâlnesc câini de stână agresivi (de obicei se sperie de la țăcănitul electroșocului, testat, am scăpat din câteva situații cu ajutorul acesteia)
Câtre Vf. Bucșoiul Mare am mai avut o tentativă acum vreo trei ani, numai că pe șaua de legătură dintre Omu și Bucșoiul ne-a prins grindina și ne-a făcut să ne întoarcem. De data aceasta, vremea a fost mai prietenoasă, nu însă fără a ne prinde câteva reprize de ploicică când ne întorceam către Omu și apoi la coborârea către Telecabina Peștera. Însă am avut noroc și nu a fost o ploaie torențială, așa că traseul s-a menținut în parametri acceptabili de aderență, mai ales pe zonele de coborâre, cele două – una imediat după Vf Omu și cealaltă la cascadă.
Mare parte a traseului o știam deja, am parcurs-o de câteva ori până acum, chiar cu o lună în urmă când m-am minunat de Bucegii pătați în roz.
De fiecare dată când mergem pe acest traseu suntem pur și simplu încântați de peisajul panoramic al văii largi prin care curge Ialomița, străjuită de Munții Doamnele și de Munții Obârșia, cu cascada Obârșia Ialomiței punct central chiar în capăt. Un loc minunat de picnic pentru cei care nu doresc să urce mai sus. Chiar și noi am făcut un picnic acolo alături de prietenii noștri cu o altă ocazie.
Urcarea deasupra cascadei este una destul de abruptă iar mai sus se deschide o altă vale, mai largă, vedetă fiind în acest plan Mecetul Turcesc. În dreapta acestuia se zărește în sus culmea de unde străjuiesc vârfurile Bucura Dumbravă (sau, cum i se mai spune, Vf. Ocolit) și Omu.
De lângâ Mecetul Turcesc începe ultimul asalt către Vf. Omu, la fel, abrupt, până la intersecția cu cărarea ce vine dinspre Babele, de unde se mai domolește un pic, adică vreme de încă 30 de minute.
Până la Vf. Omu am făcut aproximativ 3 ore, cu tot cu pauze, un record personal de altfel, ceea ce înseamnă că am început să ne dăm drumul la picioare. Acolo am luat o pauză binemeritată, de aproximativ 30 de minute, timp în care am golit desagile și am degustat din ce aveam prin ele.
Spectacolul adevărat a început pe traseul către Vf. Bucșoiul Mare, peisajele care ne-am ieșit în cale lăsându-ne practic fără grai. Ce frumos este acolo… Minunat!
Cred că este cel mai frumos loc din toți Bucegii. Stânci, colți, cărări abrupte și bolovănoase, unde trebuie să calci cu mare atenție, ba chiar zone în care cele patru labe sunt sfânte, porțiune de lanțuri la un metru de hău, adrenalină și frumusețe, o rețetă perfectă pentru o zi cu adevărat la înălțime.
Cum să nu stai si să contempli șaua ca o spinare de dragon dintre cei doi munți, colții Morarului, hornurile Mălăieștilor, chiar și cabana Mălăiești, mică cât un bob de orez văzută de acolo, de sus, și la care vrem să ajungem și noi cât de curând, poate la următoarea tură…
Cam așa pe video…
Tablouri și perspective pe care norii deși și iuți ca vântul ce-i purta ba le dezvăluiau, ba le ascundeau… După cum aveau dânșii chef…
Cred că mai puteam pierde încă vreo două ore pe acolo, holbându-ne la frumoasele și minunatele peisaje ale Bucegilor, aveam timp destul. Dar norii ce se tot adunau ne-au grăbit șederea pe Bucșoiu, nu de alta, dar nu doream să riscăm să ne prindă vreo ploicică mai aprigă pe acolo, unde nu e niciun adăpost.
Să nu uit, de la Omu până pe Bucșoiul Mare am făcut cam 55 de minute, mai puțin decât mă așteptam. La întoarcere tot cam atât, nicio diferență considerabilă de timp.
Planul era să ne întoarcem pe la Babele și să coborâm în Peștera de acolo. Dar traficul infernal, dacă ar fi să fac o analogie cu șoselele bucureștene la orele de vârf, ne-a determinat să renunțăm la traseul tip circuit și să ne întoarcem pe cărarea cu mai puțini oameni, adică pe unde venisem.
Chiar și așa, tot am întâlnit inconștienți în papuci și doar tricou, care își târau copiii fără chef și soțiile deja extenuate câtre Vf. Omu, amăgindu-le că mai e puțin. Plouați și ca vai de ei… Încă o dată, în papuci și sandale…
Degeaba am încercat să le spunem că următoarea ploaie va fi mai puternică, s-au dus mai departe în inconștiența lor…
Pe drumul de întoarcere ba ne-am pus pelerinele pentru că începea ploicica, ba le scoteam pentru că apărea soarele și ne încingeam în ele, nah, viață de munțoman amator…
Dar frumoșii căluți ne-au ieșit în cale. Nu ne-am apropiat, pentru că i-am văzut că erau pregătiți să dea cu copita dacă încercam ceva…
De la Vf. Omu și până la Peștera am făcut tot cam vreo 3 ore la întoarcere, ce-i drept, începuse să se acumuleze oboseala, ala că am mers mai agale, nu ne grăbea nimeni.
========================
Cert este că am mai trăit o experiență plăcută în Munții Bucegi care mai au multe de oferit, cel puțin din perspectiva noastră, care nu i-am bătut toate cărările. Dar vom reveni cu siguranță pentru a-i cerceta cele mai frumoase peisaje.
hailaplimbare.ro 