Weekend-ul venea, cheful de ducă sporea, așa că pe ultima sută de metri ne-am hotărât să facem o plimbare de weekend către Sighișoara și prin împrejurimi.
Cum îmi stă bunul obicei, îmi propun atâtea obiective turistice câte nu pot duce niciodată, adicătelea prea multe și la distanțe prea mari între ele pentru a le putea cuprinde într-un spațiu de timp atât de comprimat.
Dar primul de pe listă și Sighișoara nu le-am ratat, măcar atât. După cum ați ghicit deja, primul obiectiv turistic din drumul nostru a fost Complexul Geologic de la Racoș, despre care știam că are niște coloane de bazalt vânate de toți instagramerii de travel de la noi.
Dar că ne vom simți atât de bine acolo și că vom vedea și vom păși alene printr-un vulcan stins cu milenii în urmă, pe malul unui lac (aproape) de smarald, acompaniați într-un apoteotic concert de brotaci, dar și că niște gușteri mari și verzi ne vor fi fotomodele, pe asta nu aș fi pariat dinainte.
Practic am petrecut aproape 3 ore în complexul geologic și am fi zăbovit și mai mult dacă terasa din parcarea mare oferea și ceva de-ale gurii. Numai că, am înțeles că se va deschide pentru sezon în săptămâna următoare, ghinion pentru noi.
Noi am lăsat mașina în prima parcare ieșită în cale, cea de lângă vulcanul stins, sper că de-a pururi, între următoarele atracții turistice ale complexului deplansându-ne pe propriile picioare, pentru că 2 kilometri dus-întors nu ne sperie. Mai mult ne-a deranjat praful făcut de mașini și autocare când treceau pe lângă noi pe drumul de macadam.
Deci, vulcanul stins. Chiar impresionant, o căldare imensă despre care aș fi jurat că este selenară dacă vegetația și pomișorii nu și-ar fi găsit loc după mii de ani pe solul ars de culoare roșiatic-brună. În mod cert, urmele apocalipticului cuptor vulcanic încă sunt vizibile și palpabile.
Am luat la pas în stânga și-n dreapta cărările turistice ale vulcanului, ne-am minunat, pentru câteva zeci de minute, nici prea puține, nici prea multe. Pentru ca apoi să pornim către următoarea atracție turistic-geologică, anume lacul așa-zis de smarald.
Asta nu înainte ca un foșnet de vegetație foarte aproape de picioarele mele să-mi atragă atenția. Mi-am dat seama că este vreo șopârșă ghidușă, mai degrabă speriată, așa că i-am luat urma până la ditamai bolovanul unde am avut surpriza să dau de alte surate ale acesteia, ce se încălzeau în razele de soare ale dimineții.
Cuminți fetele, au stat la pozat, ba chiar și mama-gușter, o ditamai babana de ziceai că e iguană nu altceva, și-a scos capul din gaură să vadă dacă totul este în regulă. Pesemne că fața mea prietenoasă și sinceră nu i-a inspirat vreo teamă, drept dovadă nu și-a chemat imediat familia la adăpost. Așa că, am avut noroc de o sesiune foto cu gușteri cum n-am mai pomenit până acum.
După ce ne-am săturat de șopârlițe și ele de noi, am plecat perpedes către cea de-a doua parcare, pentru ca imediat înainte de aceasta să o cotim stânga către lac. Frumos și acolo, smaraldul apelor fiind accentuat doar din anumite unghiuri, de cum bate soarele, străjuit de pereți înalți din bazalt, pe care suprafața cărora încă de deslușește tumultul primordial.
Unii dintre noi s-au așezat pe băncuțe la hodină, amețiți deja de puternicul soare de aprilie, prea agresiv pentru o primăvară atât de crudă, eu am coborât de-a lungul malului până către celălalt capăt, acompaniat de un zgomotos concert susținut de brotacii îndrăciți în ritualurile de împerechere la comun.
Cântau de mai mare focul râioasele, umflându-și din răsputeri sacii elastici cât capul lor de mare, cam cum umflăm noi guma de mestecat. Nu am văzut niciodată atât de multe într-un loc atât de mic, de toate nuanțele de verde existente pe lumea asta, pătate, mici sau babane, ascunzându-se imediat când mă apropiam de suprafața apei, pentru ca imediat să apară și să mă privească, curioase.
Lacul are vreo 200 de metri lungime iar pereții ce-l străjuiesc cam 50 de metri… Adâncimea sa fiind de maxim 18 metri. Ecosistemul său este în continuă dezvoltare, broscăraie, chiar și peștișori am văzut în apele sale limpezi…
După ce m-a luat de cap muzica brotăcească, mi-am recuperat familionul de la adăpostul umbrei și l-am scos sub cerul liber, la coloanele de bazalt, aflat la alte câteva sute de metri în Complexul Geologic Racoș.
Un loc în care zici că ești prin Islanda și în care mama natură și-a făcut de cap cu vreun milion de ani în urmă, zic cercetătorii… Coloanele decimetrice sau pentagonale au o înălțime între 6 și 8 metri și au fost salvate în starea lor actuală când locul a fost declarat zonă protejată, prin anii 60 ai secolului trecut.
Deja prea multă lume aici, așa că după ce le-am privit destul, am luat-o la pas către parcare. Pentru a purcede către următoarea noastră destinație, Sighișoara.
În orice caz, ne-a plăcut la Complexul Geologic Racoș, așa că vom reveni cândva, poate în vreo plimbare de toamnă.
Atențiune, pe drum am văzut că a fost renovată Cetatea Țărănească de la Saschiz pe care o vom vizita cât de curând.
hailaplimbare.ro 