După cum ne-am promis în urma scurtei plimbări din Peloponez de anul trecut, am revenit în aceste minunate locuri pentru a continua explorarea atracțiilor și obiectivelor sale turistice.
Pentru că Peloponezul este atât de vast ca spațiu și are atât de multe obiective turistice, istorice, arheologice și religioase, plaje cu peisaje sălbatice sau dintre cele marcate cu steagul albastru, orășele și sătuce fermecătoare de ți-e mai mare dragul să le bați la pas, ba chiar și trasee montane, astfel că nu poate fi vizitat, văzut, simțit, aprofundat într-o singură vacanță, fie aceasta și de două săptămâni.
Ci sistematic, zonă cu zonă, eventual peninsulă cu peninsulă, că sunt patru la număr. De fapt, Peloponezul este o peninsulă mare, imensă, care are alte patru peninsule mici – Messinia, Mani, Malea (Epidaurus Limera) și Argolida. Mă rog, odată cu apariția canalului de navigație Corint, unii insistă să spună că Peloponezul a devenit o insulă, dar să-i lăsăm într-ale lor… 😀
Dacă cu un an în urmă am stabilit cartierul general al scurtei noastre expediții în Gefira, poarta de intrare către ascunsa cetate a Monemvasiei, supranumită și Gibraltarul Estului, de această dată am ales un alt punct pe hartă, mai central, anume stațiunea turistică Stoupa, aflată la numai o oră de condus de Kalamata, în peninsula Mani. Al cărui Cap Tainaron, cel mai sudic punct al Greciei continentale, îl admirasem anterior.

Drumul cu mașina până acolo, distanță și costuri
Drumul nu este unul foarte scurt, ba din contră, sunt aproape 1500 de kilometri de condus. Nu pentru oricine acest efort, tocmai de aceea majoritatea conaționalilor se orientează către zonele din nordul Greciei, unde se ajunge relativ mai ușor și mai repede. Dar personal îmi place să conduc și încă mai pot face față multor ore de atenție și concentrare la volan, deși nu îmi mai este la fel de ușor ca acum 15 ani de exemplu.
Oricum am împărțit traseul în două, cu deja tradiționala noastră oprire în Mețovo, satul vlahilor din Munții Pindului, unde de fiecare dată degust o capră fiartă și ne aprovizionăm cu vestita feta la saramură, tot de capră, plus niște țipuro și vin alb, roze sau roșu, după plac, de consumat în clipele de relaxare de pe malul mării.
Consumul de carburant, în funcție de stilul de condus al fiecăruia și de tipul motorului, noi am făcut cam 3 plinuri până acolo în total, al patrulea ca să nu mai stau cu grijă la plimbările din zonă. Prețul benzinei în Grecia variază, cel mai puțin pentru un litru am plătit în Preveza, 1.689Euro. În rest, prețurile au variat în jurul a 1.735 sau 1.745 Euro pe litru. Am văzut și cu 1.989 Euro pe litru pe autostrăzi sau prin pustietăți…
Taxele de drum până Stoupa au costat aproximativ 70 de Euro, pe sens, care includ și taxa de 15.4 Euro la trecerea spectaculosului pod Rio la Patras. Deci, total, taxe de drum 140 de Euro. Nu este deloc ieftin, așa este, dar autostrăzile, cu o mică excepție de vreo 20 de kilometri după Salonic, sunt în stare foarte bună, au grupuri sanitare curate și destul de frecvente, este o adevărată plăcere să conduci pe ele. Mai ales că sunt și destul de libere, un pic mai aglomerate fiind în zona Salonic și la Patras, în rest stau și mă întreb de ce au fost construite, că sunt foarte, dar foarte libere.
Cât despre zona în care treci printre munți, de la Salonic către Ioannina, tuneluri după tuneluri, unele mai scurte, altele mai lungi, zici că străbați Austria sau nordul Italiei, nu însorita Grecie.
Normal, la toate aceste taxe de drum, nu am uitat nici de vinieta de Bulgaria, pe care am preferat să o achiziționez pentru o lună, pentru că era același preț dacă aș fi cumpărat pentru o săptămână la dus și pentru încă una la întoarcere. Așa, am stat fără griji.
Cazare în stațiunea Stoupa, în niște condiții peste așteptări, într-o livadă de măslini
După multe, dar multe ore de documentare și informare online, activitate pe care o fac în general în anotimpul rece la gura sobei (un fel de mi-am făcut căruță iarna), am ales să ne stabilim cartierul general în Stoupa, o stațiune destul de populară, aflată la o oră distanță de condus de Kalamata.















De ce? Deși mi-au făcut cu ochiul niște cazări mult mai idilice, mai spre sudul peninsulei, erau destul de departe de orice urmă de civilizație și am fi avut mai greu acces la taverne, magazine, stații de benzină etc. Frumos, idilic, departe de lumea dezlănțuită, dar totuși, nu suntem chiar atât de sălbatici.
Am analizat cu atenție harta din Stoupa și am observat că sunt destule taverne, supermarket-uri, brutării, cofetării dar și plaje relativ aproape și la care să mergem.
De data asta asta am preferat o cazare într-o livadă de măslini, nu pe malul mării, dar nici prea departe de acesta. O cazare la care am prins pe booking un preț neverosimil de bun și, din această cauză, am fost puțin suspicios referitor la condiții. Asta până am ajuns acolo și am întâlnit niște gazde minunate, de toată isprava, plus condiții excelente din punctul nostru de vedere.
Cameră mare, spațioasă, dotată cu bucătărie și toată vesela necesară, plus o terasă imensă pe care zăceam seara la un pahar de voie bună sau dimineața la o cafea, la umbra măslinilor, rodiilor sau a imensului ficus. Plus că în cele 7 zile de ședere acolo s-a făcut curățenie, cu schimbat de așternuturi, mai des decât ne așteptam.
Ca o hacienda grecească, rustică, autentică, prin fața căreia la primele ore trecea în fiecare zi turma de oi și de căprițe, ba chiar am fost surprins să zăresc și câțiva godaci de porci mistreți în căutare de mâncare. O cazare pe placul nostru, cu multă liniște, departe de forfota turistică a stațiunii și în care ne-am simțit minunat.
Până la plaja principală din Stoupa e de mers maxim 7 minute, la pas, pe jos, sau 15-20 de minute până la Kalogrias, tot în Stoupa. Despre plaje, un pic mai jos.
O pensiune în care ne-am simțit atât de bine încât ne-am promis că vom reveni.

Unde am mâncat bine și bun în Stoupa. Oferta este bogată și delicioasă, de toate pentru toți. Plus bere excelentă direct de la fabrică. Uleiul de măsline s-a ieftinit față de anul trecut, în rest totul este mai scump
Și pentru că într-o adevărată vacanță grecească trebuie să ne punem și burțile la cale, trebuie să recunosc că oferta din Stoupa în materie de taverne și de alte delicii culinare a fost cu adevărat generoasă și diversificată, peste posibilitățile noastre de a le acoperi pe toate în scurtul nostru sejur.
Unde am mâncat foarte bine?











Am întrebat gazda și ne-a recomandat două taverne, Pefko și 5 Frați.
Așa că, în prima seară am fost la Pefko, o tavernă aflată chiar lângă micuțul port al orășelului. Mă rog, a fost și prima tavernă dintre cele două care ne-a ieșit în cale.
Unde pofta de calamar prăjit mi-a fost satisfăcută pe deplin. Și unde am servit o salată de vinete cu ardei copți chiar bună, o rețetă pe care o vom încerca și acasă, combinația fiind pe cât se poate de gustoasă.











La 5 Frați, o tavernă așezată la umbra deasă a unor duzi stufoși, mi-am sărbătorit doamna cu mâncare tradițională. Salată grecească, dovlecei pane, ardei umpluți cu feta, pește prăjit, stifado de iepure, calamar prăjit, tzatziki și mousaka. Multă mâncare și bună. Am plecat de acolo mai rotunjori decât intrasem. 😀














Mylo, restaurant cu specific indian, adevărata surpriză din Stoupa. Pentru că ne cam săturasem de mâncare grecească, am zis să încercăm și nu am dat greș. A fost cu adevărat o revelație, mâncare foarte bună, delicioasă, condimentată în stil european, adică nu foarte agresiv. Desigur, curajoșii pot alege să o mănânce ca la mama ei în India, adică să-ți ia gura foc și să-ți curgă lacrimile pe obrăjiori când mănânci. Noi am comandat miel tandoori și o vită korma, plus lipii naam cu usturoi. Ne-am lins degetele la propriu, atât de bună a fost mâncarea.
Am promis să revenim și a doua seară numai că, fiind plecați pe coclaurile peninsulei, am ajuns prea târziu înapoi în Stoupa, după orele 22.30, și parcă nu prea mergea la ore atât de înaintate o mâncare atât de… condimentată.
Pe de altă parte, este de înțeles un restaurant cu specific indian în Stoupa. De ce? Pentru că este o destinație populară printre turiștii englezi, cred că 70% dintre aceștia sunt britanici. Pensionari majoritatea, dar britanici.
Nici gyrosul sau souvlaki-ul nu lipsește din ofertă, tocmai bune de potolit foamea când ești la plajă sau doar așa, de poftă. Noi ne-am potolit-o de câteva ori de la Ammos Gyros. Mergi, comanzi și în maxim 10-15 minute, în funcție de cât de aglomerat este, înfuleci trofeul. 3.5 Euro un gyros în pită, de pui sau de porc.








Brutării și gelaterii, pentru toate gusturile. Am văzut, intrat și cumpărat plăcinte aburinde, prăjituri dar și înghețate delicioase (noua fiță în Grecia, înghețata Dubai 😀 ) – Dolcini, Patriko și încă una al cărui nume nu-l mai rețin. Ce e de reținut? Sunt burdușite practic cu plăcinte și prăjituri de toate felurile, cu înghețate care de care mai extravagante, pe care le poți degusta atât la mesele amenajate imediat lângă, pe faleză privind la mare sau, de ce nu, pe care le duci cu tine la cazare.






Și, ca să fie totul perfect, la numai vreo 2km distanță de cazarea noastră se află și fabrica de bere Mani, unde diverse sortimente gen Kalamatianos, Nema sau Neda ne-au potolit setea după plajă. Au și o terasă umbrită unde poți comanda bere la draft, din aproape toate sortimentele. Stai, privești la minunatele peisaje peloponeziace, la marea cea albastră și te răcorești cu o delicioasă bere la draft, ce poate fi mai bine?
Prețuri la bere? 2.5 Euro sau 3 Euro o bere la sticlă pentru băgat la portbagaj, 4.5 Euro la draft. Nu, nu este deloc ieftină, ba din contră. Dar merită fiecare cent.
Că tot am adus vorba de prețuri, remarc că acestea au mai crescut ușor și anul acesta. De exemplu, față de anul trecut, prețul porțiilor de mâncare a crescut cu 1 sau 2 Euro. Poate că nu pare o creștere semnificativă, dar față de 2019-2020 creșterea este de aproape 100% la anumite feluri de mâncare sau la aperitive.
De exemplu, o masă în doi la o tavernă a costat între 45 de Euro și 60 de Euro, cu tot cu bacșiș. Simpla salată grecească are prețuri acum între 8 și 10 Euro, un tzatziki sau o salată de vinete cam 6-7 Euro, la fel și dovleceii pane, o caracatiță sau calamar la grătar în jur de 16-18 Euro. Berea la restaurant, draft sau la sticlă? 4.5 sau 5 Euro, nici mai mult, nici mai puțin, la orice sortiment.
O prăjitură sau o plăcintă mai peste tot costă între 3 și 4 Euro. După cum am spus anterior, un gyros în pită are un preț de 3.5 Euro. O înghețată, cam 2 Euro cupa, așa că faceți singurei calculele.
Singurul aliment care s-a ieftinit anul acesta în Grecia este uleiul de măsline, care ajunsese la prețuri astronomice în sezonul anterior. Nu peste tot. De exemplu, la fabrica de măsline Mani tot dai 83 de Euro pe o cutie de 5 Litri, aceleași prețuri fiind asemănătoare și la alți producători mai importanți. Foarte bun uleiul, l-am gustat, are toate proprietățile necesare unui ulei de măsline desăvâșit, după cum am învățat noi la adevărata școlarizare din Corfu.
Dar în supermarket-uri prețurile au ajuns pe la un 30-40 Euro pe cutia de 5 Litri, 8-11 Euro pentru cea de 1 Litru. Noi am cumpărat direct de la gazdele noastre cu 10 Euro pe litru, bașca în Preveza cu 8 Euro pe litru, tot de la gazda noastră.

Plajele din și de lângă Stoupa la care am fost pentru regulamentarele băi de soare și bălăceală în mare
Nu suntem genul care să zacă toată ziua pe plajă, ca de exemplu englezii pensionari ajunși cu sutele în cocheta Stoupa. Și care stau cel puțin vreo 2 săptămâni pe acolo, dacă nu mai mult. Mai toți aveau un bronz de invidiat, nu puțini fiind cei cu pielea ca abanosul (atenție, caucazieni).
Dacă stai toată ziua pe plajă, cred și eu că nu te mai recunosc nepoții când te întorci acasă… Noi ne plictisim și nu rezistăm atât de mult, oricât ne-am feri de soare cu bălăceli frecvente în mare, cu snorkelling sau la umbra oferită de umbreluțe și de copacii de lângă plajă.
Dar, în fiecare dimineață, tot mergem vreo 2-3 ore la plajă, de pe la orele 9 până pe la un 12.30, maxim 13.00.

















Cea mai aproape de noi era cu siguranță plaja din Stoupa, cu nisip, cu multe zone amenajate cu șezlonguri (10-15 Euro setul cu umbreluță), dar și locuri în care poți veni cu propriile acareturi – cearceaf/scăunele/prosoape. Nu am făcut plajă aici, prea aglomerat pentru gustul nostru, prea citadin.


























Cel mai des am mers la plaja Kalogrias, adică imediat peste deal de cea din Stoupa, care m-a atras din alt punct de vedere.
Pentru că este promovată drept plaja sau locul în care s-ar fi cunoscut Kazantsakis cu Georgios Zorba, prin 1917. Cert este că întâlnirea dintre cei doi a dat naștere uneia dintre capodoperele litersaturii universale, Zorba Grecul. Pusă în valoare de inegalabilul Anthony Quinn și de sirtaki-ul lui Theodorakis în filmul atât de cunoscut.
Care cu siguranță nu era atât de turistică ca acum peste un secol în urmă. Șezlonguri la un minim de 20 de Euro pe set (două șezlonguri, măsuță și umbreluță, ba chiar și 50 de Euro la câțiva metri), tavernă cu servire, nisip fin, cam de altfel și prima plajă la care am fost în Grecia și la care nu am avut nevoie de încălțări de protecție pentru a intra în apă. Nici pe plajă, nici în apă. Blue Flag adevărat.
De asemenea, există și zone mai sălbatice ale acesteia, printre stânci, unde te poți așeza fără să plătești nimic. Cert este că, pe lângă stânci, apele mării abundă de peștișori de toate felurile, de ți-e mai mare dragul să faci snorkelling.
Și acolo am văzut pentru prima dată floarea pasiunii, pe viu cum s-ar zice…
După vreo trei zile de stat numai la șezlongurile plajei Kalogrias, am zis că trebuie să încercăm și două dintre plajele neamenajate, Foneas și Delfinia. Genul acesta de plajă este mai pe gustul nostru și se află la câteva minute distanță de mers cu mașina de Stoupa.
















Foneas, aflată la vreo 4 km de cazare, la care se intră de lângă o serpentină a șoselei ce leagă Stoupa de Kalamata, a fost prima la care am mers. Are parcare amenajată printre măslini dar și pe marginea șoselei, se coboară puțin pe o potecă până la aceasta.
Încălțări neapărat în picioare pentru că, pe cât de frumoasă și spectaculoasă este, pe atât de pietroasă și de bolovănoasă. Are și tavernă pentru o bere sau un suc rece, ba chiar și pentru ceva de-ale gurii.














Delfinia, un pic mai largă, și cu porțiuni de nisip dar, la fel, nu recomand fără papuci sau încălțări de protecție. Are parcare cu plată printre măslini sau la liber și cât e loc mai sus pe șosea, are tavernă iar apele sunt la fel de limpezi și de cristaline, doldora de peștișori de admirat în sesiunile de snorkelling.
La ambele ne-am așezat la umbra oferită de vegetația de pe margini, am înotat în apele limpezi, am admirat peștișorii, ne-am bucurat de peisajele marine, a fost chiar plăcut. Mai liniște, mai puțin aglomerat, mai pe sufletul nostru, chiar dacă ne-a lipsit confortul șezlongurilor.
Cu siguranță că zona din Stoupa pune la dispoziție și alte plaje, mai amenajate sau cu mult mai sălbatice, mai stâncoase, însă noi doar la acestea am mers și consider că a fost de ajuns. Ne-am bucurat și de confort pe o celebră plajă cu steag albastru, dar și de peisaje sălbatice pe plaje neamenajate.

Ce alte obiective și atracții turistice am vizitat, pe unde am mai mers, ce am mai făcut pe acolo
Normal că după plajă, soare și baie în apele limpezi și azurii ale mării, urmate de atât de recomandata moțăială la adăpost de arșița prânzului, spre seară am ieșit în fiecare zi la plimbare. Mai aproape sau mai departe, de cum am avut chef.






















Ba chiar și dimineața, iar în această situație nu a fost o plimbare de plăcere, ci una cu mișcare, sport, alergare sau mers rapid, cu asudat și transpirat, cu efort, pentru a compensa pe cât posibil abuzurile culinare și bahice.
Aproape 10 kilometri zilnic, între Stoupa și Agios Nikolaos, pe o alee amenajată doar pentru pietoni și pentru bicicliști de-a lungul țărmului stâncos al mării. Cam 2.6km pe sens, ca să fac cei 10km regulamentari am alergat un pic mai departe.
Să mai spun cât de plăcut este să alergi sau să te plimbi cu așa peisaje la stânga sau la dreapta ta? Mare, stânci, ape azurii, golfuri sălbatice pe de o parte, munți, livezi de măslini, vile cochete, ba chiar unele de lux ascunse după ziduri naturale din leandri, palmieri și smochini, de cealaltă. Pa-ra-dis.














Normal, cel mai mult ne-am plimbat prin Stoupa, fie că veneam de la plajă sau mergeam seara să ne potolim foamea pe la vreo tavernă. Cel puțin așa cred, pentru că la frecvență s-ar putea să-l depășească cochetul orășel Agios Nikolaos prin care pașii m-au purtat în fiecare dimineață, într-un ritm mai intens sau altul mai molcom.
Are un port micuț, destule taverne, la una dintre acestea am și mâncat într-o seară, iar malurile sale stâncoase sunt albe de la sarea rămasă în urma evaporării apei de mare. Oare o fi comestibilă acea sare? Că m-aș fi dus să adun vreo 2-3 kilograme… 😀














Iar după fiecare cină servită la o tavernă din Stoupa, am străbătut la pas faleza orașului, dintr-o parte în cealaltă, seară de seară aproape. Tavernele pline, englezii pensionari așezați în linie, cu fața la promenadă, cu un cocktail în față, privind la trecători.
Cam cum stăteau babele pe șanț la noi la țară, duminica, numai că la un nivel mai elevat, mai british. 😀
Forfotă totală seara pe malul mării în Stoupa dar nu una apăsătoare, ci chiar plăcută.


































Cert este faptul că mi-a plăcut foarte tare să conduc pe șoselele strâmte și șerpuite printre munți și dealuri ale peninsulei Mani. Și să admir de departe sau de aproape orășelele sale cu case-turn din piatră, cocoțate cât mai sus posibil, cât mai greu de atins de către pirați sau alte nații prădătoare.
Din câte am înțeles, sunt nu mai puțin de 900 de case-turn din piatră în Mani, unele în ruină acum, altele încă locuite, multe transformate în unități de cazare, chiar și de lux. De altfel, un fel de cule de-ale noastre, oltenești, dar construite predominant din piatră și mortar.
Areopoli este cu siguranță unul dintre cele mai fermecătoare orășele ale peninsulei, de altfel unul cu un rol istoric important, de aici ar fi început revoluția grecilor împotriva ocupației otomane la 1821.
Acum, cu siguranță turismul este la el acasă, centrul istoric al acestuia fiind ticsit de taverne și de baruri cu rooftop de pe care poți privi apusul peste Peloponez, cu gelaterii, cofetării și tot felul de magazinașe boutique cu suveniruri, obiecte de artă sau alte chilipiruri.
Un oraș colorat, vibrant în special la apropierea serii, când grecii și turiștii ies din case pentru a socializa și iau cu asalt tavernele și barurile, și unde florile de bougainvillea și de leandri atârnă mai pe toate gardurile și zidurile.
Un orășel pe care l-am luat la pas înaintea iminentului asalt turistic de seară și care ne-a plăcut foarte tare.



































La întoarcearea din Areopoli către Stoupa, ne-am bucurat de un superb apus al soarelui în micuțul Limeni, un orășel cu case din piatră, cum altfel în Mani, așezat la adăpost într-un golf mărginit de munți și stânci, în buza mării.
Un orășel ticsit cu taverne și restaurante mai de fiță, din câte am constatat, și în care am admirat câteva Harley-uri venite, pesemne, și ele într-o binemeritată vacanță grecească.
L-am luat la pas de la un capăt în celălalt, admirând panoramele din jurul sătucului din piatră mărginit de mare și de stânci înalte, pe lângă smochini în care și-au țesut plasele păianjeni mamut, până la un micuț cimitir cu o capelă, de unde am privit apusul soarelui. Frumos acolo.






























Kalamata nu pot spune că ne-a impresionat într-un mod deosebit, deși este cel de-al doilea oraș ca populație din Peloponez, după Patras. Sincer, mă așteptam să aibă un centru istoric mai ca Ioannina, mai fotogenic.
După ce am căutat ceva timp un loc de parcare printr-una din piețele sale centrale, apoi o mini-market de unde să cumpăr tichetele de parcare (50 de cenți pe oră), l-am luat la pas până sus la cetatea din Kalamata, de unde am admirat panoramele orașului. Ne-a răcorit și o ploaie de vară acolo, trecătoare și nu foarte aprigă.
De la cetate am trecut prin parcul central al orașului, unde sunt expuse câteva garnituri vechi de tren dar și locomotive, până în port. Unde, la fel, parcă doream să văd mai multe vase, mai mari, doar este unul dintre porturile importante ale Peloponezului.
Poate că n-am avut starea necesară să văd mai multe, cine știe, cu siguranță trebuie să revenim.























































Koroni este cu siguranță unul dintre orașele Peloponezului care ne-au mers direct la suflet. Într-o duminică am luat pauză de la plajă și am condus două ore până la acesta, ajungând acolo la orele amiezii, când căldura se instaurase deja.
Un orășel port la mare, cu case așezate în pantă, de parcă sunt puse una peste alta când le privești de departe, cu cetate venețiană poziționată în punctul cel mai înalt al colinei, un fel de Parga dar cu siguranță mai puțin asaltată de forfota turistică.
Ne-am răcorit un pic la o bere într-unul dintre barurile de lângă port, apoi i-am luat la pas străduțele strâmte până sus la cetate, pe care am străbătut-o și am coborât de la aceasta prin partea opusă.
Am mers și în port, până la digul de protecție, pe un soare deja apăsător. Dar ce panorame se deschid de acolo, cu orășelul Koroni așezat pe colină, cetatea într-o parte și micuța flotă de vase de pescuit la hodină după, bănuiesc, ce au fost scoase în larg la primele ore ale dimineții.
Are destule taverne pentru a-ți potoli foamea, însă la acele ore erau destul de goale. Pesemne că seara, ca în orice alt loc din Grecia, locul se animă cu turiști și localnici.






























Kardamyli, aflat la doar câțiva kilometri distanță de Stoupa, este un mic orășel cochet și turistic pe care-l poți străbate și admira în doar câteva zeci de minute.
Am vizitat turnurile Mourtzinos, construit de unul dintre clanurile importante în istoria acestei peninsule, destul de bine conservate de altfel. Și printre puținele transformate în muzeu.































Vathia, sătucul părăsit, una dintre perlele turistice ale peninsulei Mani din Peloponez. Când îl zărești de departe, de pe șosea, pare a fi o cetate cu multe turnuri și creneluri construită de vreun ordin cavaleresc medieval.
Mă rog, tot prin vremuri medievale a fost fondat și construit, însă sunt case-turn așezate una lângă cealaltă, lângă cealaltă, așezate cât mai sus pe munte, greu de accesat de către pirați sau năvălitori.
Acum părăsit, cu doar câteva case ce mai arată urme de locuire. L-am scotocit la pas prin aproape toate cotloanele sale, mă rog, pe unde am avut curaj să pătrundem, am admirat apusul peloponeziac de acolo, unul trist, apăsător.
Ce orășel turistic ar fi fost acesta, poate chiar la nivel de Monemvasia… Acum doar o fantomă a vremurilor fantomatice ce au trecut… Cu siguranță că a avut vremurile sale de glorie cândva, în negura timpurilor ce au fost odată.












În drum spre Vathia ne-am oprit într-un alt pitoresc sătuc de piatră așezat pe malul mării, într-un golf mărginit de stânci înalte, ca niște ziduri groase înalte până la ceruri, Gerolimenas pe numele său. Vechiul port sau portul secret și la care până prin 1970 se ajungea doar dinspre mare sau pesemne dacă veneai călare pe măgari. Nu exista șosea atunci…
Un loc în care am zărit câteva unități de cazare, ceva taverne, ba chiar și un mini-market. Și unde poți petrece o vacanță mai mult decât liniștită, pentru că nu pare genul de orășel care să colcăie de turiști.
De aici, la numai 17km, se află Capul Tainaron, cel mai sudic punct al Greciei continentale, la care am fost cu un an în urmă.
================================================
Cam atât despre periplul nostru prin peninsula Mani a Peloponezului în anul de grație 2025. Am fi putut sta și o lună, ca englezii pensionari, fără să ne săturăm și să ne plictisim. Pentru că mai sunt o groază de obiective și de atracții turistice la care nu am fost. Așa că, musai un nou periplu în Peloponez, cine știe, poate chiar anul următor.
