Giewont, Cavalerul Adormit, este unul dintre cei mai reprezentativi munți din Tatra polonezi, care tronează și veghează deasupra orașului Zakopane. Practic, îl vezi aproape de peste tot, oriunde te-ai afla în cea mai importantă stațiune poloneză din Munții Tatra.
Și de unde ești cazat…
… și de pe Gubalowka, dealul ce oferă o panoramă impresionantă asupra Munților Tatra și pe care se poate urca cu un funicular…
… sau din pasul Gasienicowa. Și din alte părți, de oriunde te-ai afla în Zakopane și în împrejurimi.
Așa că ne-am propus să facem și noi o ascensiune la crucea metalică de pe Giewont, deși știam că va fi aglomerat ca la balamuc.
Am văzut pe internet și în social media ce se întâmplă acolo, puhoiul de turiști predominant polonezi ce stau răbdători la coadă pentru a trece de zonele cu lanțuri din partea finală a traseului. Cred că după Morskie Oko și telecabina care duce din Kuznice către Kasprowy Wierch, este pe locul trei din punct de vedere al popularității. Deși, la câte trasee am făcut pe acolo prin Tatra, absolut toate mi s-au părut la fel de aglomerate. Puhoi de turiști, unii mai munțomani, alții… Pe traseele ușoare nu ai loc să arunci un ac, dar nici cele grele și foarte grele nu duc lipsă de munțomani.
De menționat că traseul de drumeție duce doar pe unul dintre vârfurile masivului, Wielki Giewont – 1895m, unde se află și crucea metalică.
De la cazare am preferat să mergem pe jos până la Kuznice, de unde pleacă atât telecabina către Kasprowy Wierch, dar și multe alte trasee montane tatraneze – către valea Koscieliska, către valea Gasienikowa, către Nosal și multe altele.
La Kuznice se poate ajunge atât cu autobuzele sau cu microbuzele din Zakopane (un bilet de microbuz este 5 zloți), ba chiar și cu taxiurile locale (când plecam pe alt traseu tot de acolo, un taximetrist ne-a abordat când ne-a văzut cu rucsacii în spate și ne-a cerut 10 zloți de persoană, aprox. 12 lei). Cam la 2 kilometri distanță există și destule parcări pentru mașini, cu prețuri între 30 de zloți și 50 de zloți pe zi.
În parcul telecabinei nu se poate pătrunde cu mașina personală. Doar autobuzele, taxiurile și microbuzele te pot duce până la intrarea în complexul Parcului Național. Sau poți merge pe jos. cam 20 de minute.
Traseul dungă albastră, unul dintre cele mai populare către Giewont, pornește de lângă telecabină și indică un timp de aproximativ 3 ore și 15 minute de ascensiune până pe vârf. Cu tot cu pauze, destule pauze, plus codălăul de pe vârf, eu am făcut 4 ore și 30 de minute.
Până la punctul de plată pentru Parcul Național (intrarea 11 zloți de persoană), urcare se face pe un drum pietruit într-o pantă relativ ușoară.
Pentru ca apoi să se intre în pădure, la fel, traseu cu o pantă rezonabilă.
Pentru ca la numai 30 de minute de la plecarea pe traseu să ajugem în frumoasa poiană Kalatówki. O străbatem pe un drum forestier, o admirăm, cred că primăvara este superb aici, când este plină de brândușe, cu panoramele înzăpezite ale munților pe fundal.
După ce părăsim frumoasa poiană, pășim pe o potecă pietruită care duce la Cabana Kondratowa.
Poteca se mai ascute un pic dar panta rămâne la un nivel rezonabil, alee amenajată cu bolovani și pietre în stilul Parcurilor Naționale Slovac și Polonez din Munții Tatra, practic ca o plimbare de plăcere prin pădure.
Prima oprire de respiro la cabana Kondratowa (1333m), la care am ajuns după aproape 1 oră și 10 minute de la pornirea pe traseu.
Aici se poate lua masa, degusta o bere sau o cafea, poate și o plăcințică de mere, după poftă. Noi am făcut asta la întoarcere. Nu mai mănânc nimic, nici nu beau o bere rece pe ascensiune.
De aici începe practic ascensiunea către Giewont, de aici începi începi să depui un efort intensiv, de aici iei în piept pantele mai agresive, de aici începi sa te uiți în sus și să te întrebi dacă tocmai acolo trebuie să ajungi. Nu e deloc simplu, efortul fizic fiind unul considerabil.
Urcare și urcare, apoi tot urcare, timp de aproape 1 oră și 30 de minute, până în pasul Kondracka, la 1724 de metri altitudine. Practic, în vreo 2 kilometri, duci peste 400 de metri diferență de nivel pe ascensiune. Poate că nu foarte greu pentru alpiniștii adevărați, dar cu siguranță deloc ușor pentru cei mai amatori, nici prea în formă, nici la prima tinerețe. Cum suntem noi.
N-ai ce face, dacă vrei pe vârf trebuie să asuzi, să depui efort, mai te oprești să liniștești bătăile inimii, să calmezi pulsul, mai iei un respiro, mai privești la minunatele peisaje tatraneze…
… mai te întâlnești pe poteca pietruită cu un căprior care-și vede liniștit de treburile sale, fără să-i pese de liota curioasă de turiști.
Pe care l-am și filmat. Sincer să fiu, aflat la doar 3 metri, am fost puțin stresat că dacă i se năzare ceva trece direct prin mine. Nu a fost cazul, a fost un cerb prietenos. Curios și el, curioși și noi. Nimeni nu-i dădea de mâncare.
Transpirați ca vai de noi am ajuns în pasul Kondracka (1724m), loc de întâlnire pentru toți turiștii aspiranți la ascensiunea pe Giewont. De altfel și punctul de intersecție al celor 5 trasee, dacă nu mă înșel, care duc spre cruce. Din mai multe direcții. Toți se pregăteau de asaltul final. Gata de luptă!
Unde am cam început să bănuiesc ce mă așteaptă…
… când am făcut un zoom cu telefonul către vârf. Deloc promițător. Practic un tablou cu bătălia de la Smârdan sau de la Vidin, înlocuind simbolistic cetatea cu crucea de pe Giewont. Adevărat asediu turistic. Hoardele luau cu asalt cetatea!
Am stat la puțină hodină, am cumpănit și cântărit bine situația. Am mai privit la peisajele de jur împrejur, încă o dată către vârf, din nou cu atenție la asediul ce se petrecea la poalele sale… Ce să fac, ce să fac?
Și nehotărât pe deplin, am decis totuși să încerc, cât putea să-mi ia ca timp ascensiunea? Sincer, nici prin gând nu-mi trecea că un traseu ce mi-ar fi luat maxim 1 oră dus-întors, se va dubla ca timp. Dar putea fi și mai rău? Nu?
Din pasul Kondracka, doar câteva minute mi-au luat să ajung la Wyżnia Kondracka (1765m). Cam 20 de minute până pe vârf spune indicatorul, asta în condiții normale de trafic dacă mă pot exprima așa.
Dacă tot am ajuns aici, am zis să continui, să încerc. Cam asta era situația de la fața locului, de sub vârf.
Avem și video…
Pentru a fluidiza traficul, pe cât posibil, exită două căi de acces către vârf, una pentru urcare prin dreapta, o alta pentru coborâre prin stânga vârfului. Niciuna mai ușoară decât cealaltă, ambele destul de expuse dar și amenajate cu lanțuri.
Dificultatea urcării și a coborârii, factorul de periculozitate extremă, fiind mai degrabă pietrele extrem de alunecoase. De parcă ar fi sticlă șlefuită constant atât de mama natură cât mai degrabă de încălțările și de pantalonii turiștilor, pentru că la coborâre te pui frumos pe poponeață ca să te dai jos de pe pragurile mai înalte.
Și de aici în sus. Am stat, am mai făcut 2-3 pași, iar am stat, iar am mai făcut câțiva pași. Și tot așa, până la cruce. Timp destul de socializare cu partenerii de coadă dar și de privit la peisaje. Superbi Munții Tatra. Dar și extrem de periculoși, cu hăuri și prăpăstii fără de fund, nu se lasă cuceriți chiar de către oricine. Dar sunt destule trasee chiar și pentru amatori de peisaje, cum suntem de noi, cum sunt și cele 40 de milioane de polonezi, la care se adaugă și turiștii din alte țări.
Partea finală a ascensiunii este și cea mai periculoasă, mai expusă, cu lanțuri, pietre alunecoase, câteva zone cu trepte săpate direct în stâncă. Și înghesuială de n-ai loc să arunci un ac. O zonă în care nu ar trebui să te afli dacă ai frică de înălțimi și de prăpăstii verticale la numai jumătate de metru distanță, dacă nu te simți sigur pe picioare, dacă ai trac…
Ce m-a frapat este că mulți dintre cei care au urcat alături de mine, împreună mai exact, erau practic neechipați, nici măcar niște bocanci mai de doamne-ajută nu aveau în picioare, atât de necesari pentru o aderență adecvată pe stâncile alea alunecoase. Erau în niște jampilici de adidași care alunecau, îi vedeam cum le tremură picioarele la fiecare pas.
Treaba lor, dar de aceea se întâmplă și accidente nefericite pe Giewont, e plin internetul de ele. Măcar acum n-am mai zărit pe niciunul care să încerce să o ia în fața partenerilor de coadă traversând porțiuni mai periculoase, cum se întâmpla acum câțiva ani, pentru că și-au pierdut răbdarea. Toți răbdători, își așteptau rândul la trecerile de lanțuri.
Răbdare și tutun cum se spune. Fără tutun că nu e frumos, este și interzis fumatul în parcul național. Mă rog, oarecum. Că după ce am coborât, de draci, îmi venea să fumez un pachet întreg.
Victorios, după 70 de minute (în loc de 20min), am pășit pe vârf. Acum, când am văzut pozele astea, mă gândesc ce dracu a fost în capul meu de m-am dus acolo. Cică se te duci să te conectezi cu natura… Victorios și nu prea, debusolant succes.
Pozele astea arată de parcă ar fi lupta de clasă, nicidecum nu reprezintă frumusețea și grandoarea naturii… Dacă aveam un stindard cu mine, îl înfingeam acolo sus, am învins!
Giewont, ultima redută!
Ce să stai pe vârf, să înfuleci satisfăcut un sendviș, să bei o bere, să te bucuri de ceea ce ai realizat. Cam cum se întâmplă când urc pe orice vârf montan de la noi.
Prăpăstii care de care mai periculoase de jur împrejur, spațiu stâncos și îngust, puhoi de lume, mă repet, puhoi, furnicar, șerpărie, om lângă persoană, umăr la umăr, nu e deloc timp de relaxare și visare privind în zare la panoramele stâncoase.
Ghici ce am făcut imediat? Ghici?
Normal, m-am pus la rând pentru coada de…. coborâre. Și am stat, din nou. Un pas, doi, iar stat. Repetir.
Am privit la peisaje, am socializat cu unul dintre singurii polonezi vorbitori de limba engleză pe care i-am întâlnit, vorbăreț, simpatic, șofer de tir, a trecut și pe la Bukareșt. Engleză mai rar pe aici, rusa și germana sunt limbile străine vorbite fluent. Înțeleg și de ce.
Mult mai alunecoase pietrele pe traseul de coborâre, așa că multe dintre treceri le-am abordat pe propriul poponeț, mi s-a părut mai sigur așa. Ca să nu risc să mi-o ia vreun bocanc brusc în sus și să trag vreo trântă.
Faptic? Ascensiune și coborârea de pe Giewont, a durat nu mai puțin de 2 ore. Aș mai face-o? Oricând, dar nu în înghesuiala aia, de parcă am luat parte la un adevărat asalt.
M-am întors înapoi în pasul Kondracka, unde m-au așteptat fetele. N-au dorit să urce cu mine pe vârf și mai bine că n-au făcut-o, este destul de periculos și cu siguranță că nu le-ar fi făcut plăcere să se afle acolo, ba din contră. Trebuie să-ți cunoști limitele și să nu te aventurezi ca berbecul oriunde.
După 1 oră și 10 minute eram înapoi la Cabana Kondratowa, unde am degustat una dintre cele mai bune beri la draft din Tatra. Plus o plăcintă de mere. Bune, răcoroase. Ambele.
Iar după 8 ore și 30 de minute de la plecare, cu tot cu pauzele de rigoare, plus ambuteiajul de pe vârf, am ajuns înapoi la Kuznice.
Faptic traseu către Giewont
- Traseu – Bandă albastră dus-întors: Kuznice (1033m) – Cabana Kondratowa (1333m) – Pasul Kondracka (1724m) – Crucea de pe Giewont (1895m)
- Durata – doar traseu 7 ore, 8 ore și 30 de minute cu tot cu pauze
- Distanță – aprox. 14km
- Diferență totală de nivel pe ascensiune – 884m
- Traseul este dificil din punct de vedere fizic
- Dar și periculos în ultima parte a sa, atât datorită zonelor expuse, cât și pietrelor alunecoase, dar și a înghesuielii
- Nu am văzut puncte de alimentare cu apă pe traseu. Doar la cabană se pot cumpăra diverse
- Recomand neapărat bocanci sau încălțări cu talpă aderentă, nu adidași de tenis sau sandale
- De asemenea, hainele necesare pentru vreme rea nu ar trebui să lipsească din bagaje
- Nu recomand urcare pe furtună sau ploaie, pentru că acea Cruce este ca un magnet pentru fulgere. Chiar s-a întâmplat un eveniment nefericit acolo, în 2019.
========================
Și acum, la câteva zile după ce am făcut acest traseu, stau și cuget dacă a fost o adevărată drumeție de plăcere. Cu siguranță că mi-a plăcut, m-am bucurat de peisajele minunate ale munților Tatra, am făcut mișcare, am depus efort, am bifat Vârful.
Da, din păcate doar l-am bifat, am trecut pe acolo, nu pot spune că m-am bucurat cu adevărat de ascensiunea finală. Nu am avut practic cum să o fac, cum să mă relaxez acolo sus. Am fost stresat de la urcare și până la coborâre. Nervos chiar. Deși nu trebuie să experimentezi așa ceva într-o drumeție de plăcere, în care să te bucuri cu adevărat de magia muntelui.
Dar, a fost o experiență interesantă.
hailaplimbare.ro 