Privit de oriunde l-ar duce pașii pe călător, din aparent banalele plimbări pe străzile pietruite și prin cartierele istorice, din punctele de belvedere, dintr-o croazieră pe Bosfor, de peste tot, Istanbulul lasă impresia unui oraș-muzeu în toată regula.
Și nu este o impresie, ci o realitate, pentru că oriunde te-ai uita, oriunde ai merge, după orice colț, vei vedea și vei întâlni un vestigiu istoric, un muzeu, un turn, un minaret, o clădire impresionantă, un loc cu legende și cu povești, dar și cu istorii pe cât se poate de reale și de adevărate.
Pentru călătorii pasionați de artă, istorie și cultură, Istanbulul este cu adevărat darnic și generos, pune pe tavă o colecție impresionantă de instituții muzeale, de toate felurile, de la cele istorice, de arheologie sau religioase, tematice, cele dedicate artei clasice și orientaliste și până la cele în care sunt expuse exclusiv lucrări și instalații de artă contemporană, sau de fotografie, atât ale artiștilor locali cât și ai celor internaționali.
Am tot căutat pe internet și nu am aflat câte muzee sunt exact acolo. Cifre dau 94 de muzee ale ministerului și instituțiilor de resort, altele duc spre 557, fiind contorizate și cele particulare. Am întrebat, aștept răspuns și revin. În orice caz sunt foarte multe muzee și galerii de artă, răspândite în toate cartierele sale, de la Sultanahmet, inima vechiului Istanbul, și Beyoğlu (denumit înainte Pera), până la malurile Bosforului și pe insulele din Marmara.
Sunt atâtea muzee în care aș fi dorit să merg dar un spațiu atât de vast, cu atât de multe instituții culturale și muzeale, nu poate fi acoperit în doar trei zile. Pe lista mea scurtă ar fi Muzeul de Arheologie, Palatul Topkapi, Palatul Dolmabahce, Hagia Sofia, Muzeul de Artă Turcă și Islamică, Cisterna Basilica, Cisterna lui Theodosiu, Muzeul de Tehnologie Rahmi M. Koç, Muzeul Militar, Moscheea Kariye, Palatul Mozaicurilor, Muzeul Inocenței al lui Orhan Pamuk, celebrul său locuitor laureat cu Premiul Nobel, Muzeul lui Ara Guller, nu mai puțin celebrul său fotograf și ale cărui imagini ilustrează cartea Istanbul a lui Orahn Pamuk. Dar și câteva vile otomane restaurate, bănuiesc că există și genul acesta de muzeu.
Și multe, dar multe altele. Cine știe, poate voi avea cândva ocazia să revin și să mai tai de pe listă câteva. După cum vezi, mulțime de instituții culturale și istorice, care-ți pot umple un concediu întreg în Istanbul sau, de ce nu, mai multe vizite gen city-break.
Am fost în turnul Galata, ce rezistă cu stoicism din vremea genovezilor, care a fost martor la Cucerirea din 1453, și de unde pot fi admirate panorame superbe cu tot Istanbulul, de jur împrejur. View panoramic dar și muzeu la interior, unde poate fi văzută chiar și o bucată din vechiul lanț ce proteja portul bizantin și pe care Fatih l-a ocolit transportându-și corăbiile chiar peste dealul pe care se află turnul.
De asemenea, am fost în fosta fabrică de tunuri otomane, Tophane, actualmente secție a unei școli de artă, de unde v-am arătat câteva imagini din expoziția coleției lui Steve McCurry, celebrul fotojurnalist american. Am luat metroul cu o singură stație, între podul Galata și Turnul Galata, construit în secol XIX, modernizat acum, normal.
Am văzut prin oraș reclame cu expoziții ale lui Matisse și Dali, ce pot fi admirate în impresionantul Centru Cultural Ataturk, unde am fost și noi pentru o seară la operă.
Dar, în această perioadă, vedetă pare a fi mai degrabă arta contemporană, pentru că se desfășoară a 18-a ediție a Bienalei de la Istanbul.
Istanbul Biennial este una dintre cele mai importante manifestări internaţionale de artă contemporană, care se desfăşoară la intervale regulate de doi ani. Evenimentul este organizat de Istanbul Foundation for Culture and Arts (IKSV) din anul 1987 încoace. După cum am menționat anterior, în 2025 se află la cea de 18-a ediție. Și, subliniez încă o dată, este unul dintre cele mai importante evenimente de artă contemporană din lume.
Bienala de Artă Contemporană de la Istanbul din 2025 se desfășoară de această dată pe parcursul a trei ani, sub titlul „The Three-Legged Cat” („Pisica cu trei picioare”). Iar prima sa etapă are loc chiar acum, între 20 septembrie și 23 noiembrie 2025.
Interesant este faptul că expozițiile sunt găzduite atât în locații de renume ale Istanbulului, cum ar fi noul și impresionantul Istanbul Modern aflat în Galataport, pe malul Bosforului, cât și în altele mai necovenționale, care au fost restaurate și repuse în valoare ca spații dedicate evenimentelor de acest gen. Cum ar fi o veche fabrică de conuri de înghețată, unde de afară ai zice că la interior sunt numai hrube, îți dați seama surpriză când am intrat, foste birouri ale marinei comerciale, o fostă școală a comunității grecești, care arată ca liceele vechi de secor XIX din București, vechiul cinema de pe strada Independenței, aflat la rândul său într-o superbă clădire istorică și multe altele.
Prin faptul că se organizează în spaţii multiple și divese (muzee, foste depozite industriale, cartiere istorice ale oraşului), împrăștiate ici și colo, deplasarea între acestea reprezintă și o adevărată explorare a orașului.
Bașca, dacă ești obosit sau ai nevoie de un moment de respiro, ca să cugeți la ce ai văzut și ce ți-a plăcut, sau nu, după gustul fiecăruia, pe drumul dintre două locații te poți așeza frumos la una dintre aparent infinitele terase, baruri și restaurante, pentru o cafea turcească, un ceai în pahar cu formă de lalea, o limonadă, câteva delicioase baclavale (de preferat mai multe, zahărul dă energie) sau, de ce nu, pentru a lua prânzul. Apoi, revigorat, poți purcede mai departe.
Artă contemporană într-un context urban real, așa, poți cunoaște mai bine orașul, cartierele Orașului Muzeu prin care te preumbli. Străzi și cartiere care te pot surprinde la rândul lor cu lucrări murale excepționale, adevărate opere de artă stradală pictate pe zidurile vechi și chiar pe storurile magazinelor. Există chiar o hartă a picturilor murale din Istanbul, dacă ești interesat.
Prima expoziție am vizitat-o în cadrul Zihni Han, o clădire din anul 1930, fostă clădire comercială cu cinci etaje situată lângă Galataport. Recent renovată pentru a servi drept una dintre locațiile celei de-a 18-a Bienale de la Istanbul.
Am intrat și admirat spațiul închipuit de Celina Eceiza, realizat în întregime din textile și materiale reciclate, bumbac, pânză de sac, prosoape și țesături. Un spațiu ospitalier, o casă deschisă a timpului liber și a odihnei, în care vizitatorii pot intra, pot păși pe covorașele țesute manual, se pot întinde pe picturile brodate cu picturi, se pot rezema de pernele colorate. Un spațiu plin de culoare, ce creează o atmosferă plăcută, intimă, relaxată.
Răscolitoare lucrările lui Sohail Salem, născut în Gaza, unde locuiește și lucrează în prezent. Artist, profesor, din cauza evenimentelor recente a fost strămutat la Deir al-Balah, unde continuă să creeze artă sub forma unor memorii vizuale zilnice, desenate pe banalele caiete școlare.
„Jurnale din Gaza” este o serie de desene în cerneală care transmit un mesaj răscolitor din inima Gazei actuale, o mărturie vizuală a ceea ce nu se spune la știri și în media.
„Papucii de piatră” (2013) ai lui Abdullah Al Saadi (n. 1967, Khor Fakkan) nu sunt făcuți pentru uriași. Artistul se inspiră dintr-un obiect banal și utilizat zilnic în Golf sau în țările mulsumane: sandaua tradițională, folosită în special într-un hamam.
O povestioară spune că micile comunități din acele zone încercau să-și extindă terenurile aruncând papuci sau sandale uzate în mare, sperând că nisipul se va aduna în jurul lor pentru a forma o insulă. Un manifest împotriva super-modernizării, împotriva pierderii și a uitării tradițiilor, un manifest pentru întoarcerea la rădăcini.
„Fragmentarea”, Pélagie Gbaguidi (n. 1965, Dakar)
Este o artistă din Benin care trăiește și lucrează la Bruxelles iar Fragmentarea reprezintă o reinterpretare distopică a operei istorice Apocalipsa, șase tapiserii de mari dimensiuni din secolul al XIV-lea care înfățișează povestea Apocalipsei din Cartea Revelației, păstrată acum în provincia franceză Anjou.
Interesant este faptul că picturile din Fragmentare sunt create pe șaisprezece saci de făină, colectați de artistă de la brutăria ei locală din Bruxelles, ca un context pentru a atrage atenția asupra unor probleme ale societății actuale, cum ar fi foametea.
Aici m-am speriat, că mi s-a părut extrem de familiară imaginea. Poate că am fost și eu artist conteporan fără să vreau. Context – lucrez într-un departament de IT, am văzut destule depozite cu troace la viața mea.
Contextul personal era cu totul altul. În cazul de față, avem și o poveste. „Plăci de bază”, al artistei de origine romă Selma Selman (n. 1991, Bihać) este o derivată dintr-un spectacol live al acesteia, în care alături de membrii familiei sale dezasamblează deșeuri electronice, cum ar fi plăci de bază de computer, fire și procesoare, cu intenția de a extrage aur din componentele acestora.
Aurul colectat a fost turnat ulterior într-o linguriță de aur, expusă tot acolo. Simbolismul? Te las pe tine să-l deslușești.
Mi-au atras atenția și picturile distopice ale lui Ian Davis (n. 1972, Indianapolis), un artist stabilit în Los Angeles. Pictate cu o precizie complexă, într-un stil oarecum miniatural, sunt reprezentate scene monumentale în care infrastructura creată de oameni, cum ar fi scările, șoselele montane, muzeele, halele domină compoziția, iar aceștia sunt mici, insignifianți, ca niște martori tăcuți ai dezastrului pe care l-au creeat și pe care îl trăiesc. Nu știu de ce, dar apocalipsa nu-mi iese din cap când le privesc.
Apoi am mers la fostul liceu grec Galata din Istanbul, localizat în Karaköy, și construit în 1885. Aici au învățat generații de elevi din comunitatea greacă din Galata până la închiderea sa în anul 1988. Toate activitățile educaționale au încetat până în 2015, normal, din lipsă de elevi. Sau cel puțin asta cred că este cauza.
Acum este un frumos și generos spațiu pentru evenimente de artă și cultură contemporană, găzduind tot felul de bienale încă din 2012.
Aici am văzut câteva lucrări chiar interesante. Cum ar fi cea a lui İpek Duben (n. 1941, Istanbul), practic o dioramă în relief care seamănă cu o mini-vitrină a unui magazin și prin care acesta contestă atracția consumatorismului, care trebuie să o recunoaștem că afectează societatea actuală, chiar și pe tine, chiar și pe mine.
Interesante și lucrările lenticulare ale artistului Kongkee, Kong Khong-Chang (n. 1977, Sarawak) cu imagini pop, animate în funcție de unghiul din care privești, care mi-au trezit nostalgia vechilor ilustrate chinezești care circulau pe la noi acum vreo câteva zeci de ani. Unele mai deochiate.
Cea mai mare sală a fostului liceu aparține artistei Lungiswa Gqunta (n. 1990, Gqeberha), cu o lucrare tridimensională manifest, „Adună-i pe cei dispăruți”, din lemn, sârmă, sticlă și impepho, o plantă sacră sud-africană, cunoscută pentru proprietățile sale medicinale dar și pentru rolul său spiritual în comunitățile sud-africane. O lucrare prin care artista condamnă distrugerile și dezrădăcinarea, traumele suferite de oameni dar și de natură. În special în Africa de Sud.
Un alt manifest asupra efectelor negative pe care omul le are asupra naturii este și cea a lui Ayman Zedani (n. 1984, Abha), „Between Desert Seas”. Amenajată în subsolul clădirii, ai fi zis că este o cameră de sare, tocmai bună pentru o bună cură cu aerosoli. Dar nu, explicația este mult mai profundă și atrage atenția asupra unei realități crude – extragea industrială a sării care a avut un impact major asupra populației de balene cu cocoașă din Marea Arabiei, acum pe cale de dispariție. Covorul din sare brută, imaginat ca o armă distrugătoare, sunet de balene pe fundal, te pune un pic pe gânduri.
Lucrarea artistului turc Merve Mepa (n. 1985, Kocaeli), „Random Walk, Feeding, and Weather”, m-a transpus parcă într-o scenă din Matrix. Servere care funcționează și generează în timp real comenzi pe ecran, tubulatură imensă pentru răcirea acestora. Poate o alegorie asupra influenței nocive a digitalului în ritmul nostru cotidian, poate altceva.
În fabrica de conuri pentru înghețată am văzut o lucrare chiar interesantă, care imaginează un atelier de făcut rahat turcesc, turkish delight.
Doruntina Kastrati (n. 1991, Prizren) a realizat o instalație care reflectă condițiile de lucru din atelierele de lokum, cu zgomotul aferent, cu vibrații pe care le simți în tot corpul când păsești pe podea. În centrul instalației se află o structură metalică în care sunt integrate patru ecrane, pe care sunt afișate filmări din fabricile de lokum, inclusiv interviuri cu muncitorii.
Concluzia? Nici în fabricile care fac unul dintre cele mai delicioase deserturi din toată lumea nu este viața atât de simplă și de ușoară.
Următoarea oprire? Next station, Istanbul Modern, spectaculosul mega-complex muzeal amplasat în Galataport, pe malul Bosforului.
Primul muzeu de artă modernă și contemporană din Turcia, din 2023 în această locație, un spațiu modern și emblematic care, de ce nu, reflectă atât dinamismul cultural al Istanbulului, cât și ambițiile sale internaționale, de a deveni unul dintre cele mai importante hub-uri culturale la nivel mondial.
Aici sunt prezentați artiști locali dar și internaționali, expozițiile fiind pe teme fotografice, design, arhitectură, new media dar găzdiește și proiecții cinematografice, conferințe, ateliere, tururi ghidate și programe educaționale.
Nu-i lipsesc o librărie, magazin, cafenea dar și un restaurant în care se mănâncă excelent, plus o terasă cu view asupra Bosforului și zonelor adiacente.
Prea puțin timp alocat pentru un spațiu expoziționat atât de vast, dar am avut timp să luăm la pas galeriile de artă modernă, să privim la lucrările artiștilor.
Story Unfolds in Istanbul este o expoziție aparte, amenajată în spațiul cultural Meşher din cartierul Beyoğlu (fost Pera). O expoziție de carte în special și care ne-a oferit o incursiune în reprezentările literare și vizuale care se referă la exclusiv la Istanbul și la viața otomanilor sau a turcilor, de-a lungul a cinci secole.
Practic, cărți despre Istanbul și viața oamenilor care locuiau și locuiesc aici, ficțiuni care se desfășoară în Istanbulul istoric sau în vremuri mai apropiate, cărți de dragoste sau de spionaj, dar și cele care au fost ecranizate.
Selecția prezentată este de aproximativ 300 de cărți din Colecția Ömer Koç. Am văzut, că de răsfoit nu poate fi vorba, manuscrise, prime ediții și volume semnate și inscripționate de autorii lor, însoțite de gravuri, picturi, decupaje din ziare, postere de film, hărți din perioada marelui război sau obiecte personale ale unor scriitori care au locuit în Istanbul.
Erau expuse o mulțime de cărți, ale unor autori celebri. Cum ar fi un manuscris al lui Pierre Loti, scriitor de origine franceză care are propriul deal în Istanbul acum, este faimos acolo, cărțile Orlando al Virginiei Woolf, Les Orientales al lui Victor Hugo, Kéraban Încăpățânatul a lui Jules Verne și multe altele.
Dar și Chira Chiralina a lui Panait Istrati, precum și primele volume în franceză În Lumea Mediteranei, tot ale lui Istrati.
Un muzeu care mi-a mai pus pe lista de citit câteva cărți, despre care nu știam.
O altă expoziție pe care doream să o văd este cea a lui James Cameron, amenajată în clădirea Cinema Atlas, datată din 1877 care este la rândul său un adevărat muzeu, aflată chiar pe bulevardul pietonal Istiklal, al Independenței. De menționat că această clădire a fost complet renovată recent, păstrându-se detaliile arhitecturale neoclasice, cum ar fi frumoasele tavane ornamentate, șemineele din marmură sau reliefurile din ipsos.
Iar expoziția cu tema „The Art of James Cameron” este una chiar foarte interesantă, mai ales pentru un fan al filmelor unuia dintre cei mai influenți regizori din istoria cinematografiei.
Am văzut lucrări originale din colecția personală a lui James Cameron, peste 300 ar fie expuse acolo, cum ar fi desene de concept, storyboard-uri, schițe, afișe și materiale promoționale, ba chiar costume și obiecte de recuzită din filmele pe care le-am urmărit cu sufletul la gură – The Terminator, Aliens, The Abyss, Titanic și Avatar. În zona dedicată Titanic am văzut chiar și vestitul colier.
Există și o încăpere în care te poți relaxa stând și privind la proiecții tridimensionale cu schițele și desenele regizorului.
Tot acolo este prezentată o colecție dedicată istoriei cinematografiei turcești, de la primele filme mute și până acum, cu postere, fotografii, recuzită și obiecte de decor, inclusiv haine ale unor personaje, ba chiar și cu echipamente de producție originale și aparatură de filmare.
Chiar interesant pentru un pasionat al domeniului.
Și, cam gata, cam atât ne-a îngăduit timpul să vizităm în cele trei zile de plimbat.
=========================
În actualul Istanbul, călătorul iubitor de cultură și de frumos, își poate intersecta periplul turistic cu lucrări ale unor artiști clasici dar și contemporani, într-o diversitate de necrezut, peste închipuirile oricui.
În același timp, în Istanbul poți admira colecții ale unor Matisse și Dali, fotografiile lui Steve McCurry sau ale lui Ara Guller, poți afla despre conceptul și arta din spatele creațiile cinematografice ale lui James Cameroon, poți vedea sau interacționa cu lucrări și instalații de artă modernă și contemporană, poți ascula muzica lui Bizet la Operă, acestea fiind doar câteva mărunte exemple pentru vastitatea culturală pusă la dispoziția curioșilor.
În clădiri istorice, altele redate prin renovare circuitului expozițional sau în noile centre culturale de clasă mondială, Ataturk și Istanbul Modern.
hailaplimbare.ro 