Istanbulul, cu toate fețele și sufletele sale, poate fi admirat și simțit atât printr-o simplă plimbare prin cartierele sale, la primele ore ale dimineții, în timpul zilei sau seara, după cină, dacă iei pe rând sau pe sărite muzeele și obiectivele sale turistice și istorice, dacă faci o croazieră pe Bosfor, mai ales printr-o plimbare cu vaporul pe căile sale navigabile, dar și dintr-o plimbare pe oricare parte a malurilor sale, europeană sau asiatică.
Un megalopolis în adevăratul sens al cuvântului, care te năucește vizual, olfactiv, auditiv, gustativ, ba chiar și tactil, cu toate simțurile, pentru care voi avea întotdeauna o admirație pe cât se poate de sinceră.
La această vizită de o săptămână am avut timp să-i luăm la pas și zonele de promenadă de pe malurile Bosforului, atât pe partea asiatică, cât și pe cea europeană, unde ne-am simțit minunat și de unde am văzut un alt Istanbul, după cum era de așteptat de altfel.
Pentru că Istanbulul te poate surprinde tot mai tare, pe măsură ce te avânți în necunoscut pe străzile și cartierele sale cele mai îndepărtate, după ce scotocești mai mult, tot mai mult, prin cotloanele sale sau, de ce nu, pe malurile sale cu perspective larg deschise, în care totul ți se dezvăluie la o scară impresionantă, cum nu ți-ai fi închipuit că e posibil.
La pas pe malul asiatic al Bosforului, din Uskudar și până în Kadikoy
De-abia așteptam ziua în care vom trece cu vaporul pe malul celălalt al Bosforului. Mai că n-am dormit de atâtat nerăbdare și de entuziasm.
Muezinul ne-a trezit de la orele 4.45, când la noi nici măcar găinile nu se trezesc și parcă a trecut un veac până când s-au deschis porțile raiului bufetului suedez turcesc, doldora de măsline și de brânzeturi turcești de toate felurile, borek-uri sănătoase sau sigara borek-uri subțiri ca un… trabuc, omlete chiar și sub forma tradițională de menemem, sărmăluțe reci în foi de viță, da, la mic-dejun, dulcețuri de toate felurile, chiar și de trandafir, pe care le-am așternut fără zgârcenie pe mini-clătitele americane, dar câte și mai câte.
Sătui, gata pentru o zi în care ne aștepta o plimbare sănătoasă pe malul asiatic al Bosforului, am mers către stația de tramvai și în vreo 20 de minute am ajuns în Eminonu, debarcaderul de lângă podul Galata, vis-a-vis cumva față de Karakoy. Bulan maxim, vaporul către Uskudar se pregătea să plece, așa că ne-am îmbarcat și ne-am dus direct sus, pe puntea deschisă. Cam 6 lei o trecere cu vaporul de pe un mal pe celălalt în Istanbul, plata am făcut-o cu același card de transport pe care l-am folosit și la tramvai, la metrou, la autobuze. Ce poate fi mai convenabil?
După cum am spus-o cu o altă ocazie, de pe Bosfor ai ocazia să admiri Istanbulul în toată grandoarea și splendoarea sa, să-i vezi o bună parte a celor un milion de ferestre care privese către ape. Iar dacă nu ai timp de o croazieră de câteva ore, o simplă traversare, sau mai multe, îți pot potoli cât de cât pofta curiozității.
Personal, m-am simțit ca peștele-n apă, mă rog, nu e o expresie tocmai potrivită în contextul dat, să zicem în largul meu pe puntea vaporului care m-a dus peste Bosfor.
Am mai zis, crescut în oraș și la câmpie, mă fascinează apa, marea, porturile și vapoarele, pot sta ore în șir pe o băncuță să mă uit în zare la ce se înâmplă pe ape, să urmăresc pescarii cum își fac treaba, să urmăresc cum trece un vapor sau o bărcuță pe linia orizontului din stânga-n dreapta și invers, ați cam înțeles ideea, visul meu de marinar și om al mării care nu mi se va îndeplini niciodată, pentru că altul este firul vieții mele.
Și ce se petrece acolo pe Bosfor întrece orice așteptare. Vapoarele liniilor orășenești fac zig-zag de pe un mal pe celălalt, petroliere și vapoare de containere traversează din Marea Marmara în Marea Neagră, dar și invers, mici yacht-uri și alte vaporașe plimbă turiștii de-a lungul acestuia, sunt momente în care pare mai aglomerat decât pe șosele. Spectacol maritim, nu alta.
Și, peste tot acest nebun trafic maritim se suprapun panoramele Istanbulului, asiatică sau europeană, în funcție de partea în care privești, astfel că privirea se umple, la maxim, până nu mai au loc nici măcar musca sau pescărușii, de peisaje dinamice, ca un perpetuum mobile, pentru care cuvântul monotonie nu există, nu s-a inventat.
Nici nu știi în ce parte să privești, spectacolul este oriunde, tablouri senzaționale în orice moment, dreapta, stânga, sus și jos. Da, și jos, că poate ai noroc și vezi coada vreunui delfin, dacă ești cel mai norocos turist din lume. Nu știi dacă să întorci privirea ca să nu pierzi ceea ce vezi deji, dar curios te uiți și-n partea ailaltă, că poate se arată ceva și mai spectaculos.
O plimbare pe Bosfor necesită ochi și la spate, ca să nu pierzi niciun moment, nicio clipă, nicio perspectivă sau peisaj.
N-am stat jos deloc, m-am bucurat de fiecare secundă din cele două zeci de minute petrecute pe puntea vaporului. Am pierdut totuși câteva zeci ( de secunde), când a trebuit să trag geaca pe cât se poate de repede pe mine, cam vântoasă trecerea, un pic cam friguț.
Cele două zeci de minute au trecut ca două clipe, nu m-aș mai fi dat jos de pe vapor. Dar am fost nevoit… Am coborât la stația din Uskudar, locul de unde Asia privește către Europa… mă rog, unul dintre acestea.
Am urcat un pic către zona comercială din Uskudar, un fel de bazar stradal cu de toate, cum altfel, ne-am zgâit puțin pe acolo, apoi am revenit pe faleză, zona de promenadă, unde se desfășura adevăratul spectacol în apropierea moscheii Şemsi Ahmet Paşa.
Practic, tot malul era înțesat de la un cap la celălalt de pescari, unul lângă altul, după altul. De toate vârstele, de la copii și până la vârstnici, toți cu undițele în aer și firele întinse, adevărată reprezentație stradală și socială, pe care o întâlnești pe toată lungimea istanbuleză a Bosforului, pe ambele continente ale acestuia. Pe undițe au mai multe cârlige și nu de puține ori am văzut cum le ridică cu mai mulți peștișori în același timp.
De aici, am luat-o la pas, ușor și fără de grabă, cu soarele deasupra noastră în permanență și fără pic de nori care să ne țină de răcoare, privind în permanență în zare peste Bosfor și către malul european. Ne-am pârlit un pic, dar nu ne-a păsat, peisajele bosforeze sunt prea frumoase, prea interesant și inedit pentru doi bucureșteni ceea ce se petrece în fața privirilor.
Kiz Kulesi, Turnul Fecioarei, chiar acolo aproape de malul asiatic, la care veneau în permanență mici ambarcațiuni cu turiști. Aveam acces și acolo pe baza cardului Istanbul Museums cumpărat, dar am ales să nu mai pierdem timpul. Ne-am mulțumit să o admirăm așa, de la distanță.
Ridicat pe o mică insulă stâncoasă și unul dintre cele mai fotografiate locuri din Istanbul, turnul pare că se află în continuare într-o poveste orientală, dacă facem abstracție de agitația din jurul său. Legenda spune că aici a fost închisă o prințesă pentru a fi ferită de o profeție fatală. Care i-a fost fatală.
Iar peste ape, peste Bosfor, panorama malului european și istoric este chiar impresionantă. Pe malul opus se ridică silueta vechiului Constantinopol, cupole și minarete, se disting clar Hagia Sofia, Moscheea Albastră, Palatul Topkapı, Turnul Galata, Palatul Dolmabahce, cartierele colinare cu mii și mii de ferestre îndreptate către Bosfor și, deasupra acestora, între pământ și cer, zgârie-norii.
Către Marea Marmara, învăluite în aburul apelor, se arată siluetele insulelor prinților, la care vom ajunge cândva, acum nu este timp.
La răsărit să fii pe malul asiatic, vei face niște ilustrate extraordinare.
După vreo 40 de minute de mers către Kadikoy, ne-am oprit la prima locantă a unei asociații, unde ne-am răcorit la adăpostul unor umbrele, cu o cafea turcească. Puteam să și mâncăm un pește acolo, dar încă era prea devreme.
A fost o zonă în care a trebuit să ne despărțim de malul Bosforului, pentru a ocoli portul și vechea gară HaydarPașa, am trecut pe lângă instituții militare, academii sau ce or fi fost acestea, semne de fotografiatul interzis peste tot, n-am avut curajul nici măcar să pun mâna pe cameră, deși am văzut un monument militar care merita toată atenția.
Construită la începutul secolului XX, gara HaydarPașa are așa un aer de castel european și a fost punctul de plecare al trenurilor care traversau Anatolia și care se duceau hăăăt până în Orientul Mijlociu. Acum este în plin proces de restaurare și reconsolidare, din câte am observat.
Dar când am traversat un pod către Kadikoy am avut o reală surpriză. Chiar acolo, lângă șinele de cale ferată, am văzut ruinele Calcedoniei, Țara Orbilor după cum spune legenda.
Conform căreia Oracolul din Delphi i‑ar fi spus lui Byzas să întemeieze orașul Byzantion „în fața țării orbilor”. Când a văzut că grecii din Megara fondaseră deja Calcedonia pe malul asiatic, Byzas le-a zis că au fost orbi pentru că nu au ales locul superior ca amplasare, mai strategic, adică peninsula unde a întemeiat Byzantionul, devenit ulterior Constantinopol.
Lângă gară se află și vechiul port Haydarpaşa, o zonă mai industrială, cu macarale, nave cargo și tot felul de infrastructuri maritime.
După ce am trecut podul, am ajuns la debarcaderul din Kadikoy, unde s-a mai aglomerat puțin, destul de mulți oameni, localnici în general, coborau din vapoare, se urcau, chiar animată zona.
Practic oriunde s-a putut, în sensul că nu este vreun port sau o zonă industrială, s-a construit un promontoriu, o faleză și parcuri înverzite în imediata apropiere. Lumea stătea la soare, alții ieșiseră cu măsuțele de picnic cu toată familia, mulți se plimbau cu bicicletele, unii alergau, alții căscau gura, ca noi.
Normal, pisicuțele nu lipsesc din peisaj, ba chiar unele stau docile la adevărate ședințe foto.
O plimbare pe malul asiatic în care vedete au fost Bosforul, Marea Marmara și tot ceea ce se petrece pe apele lor. Navele mari comerciale care își așteaptă rândul la trecerea către Marea Neagră, vapoarele liniilor orășenești care vin și se duc, necontenit, cu pescărușii în urma lor, cormoranii care dispar sub linia apei în căutarea vreunui mizilic sau care se odihnesc nemișcați pe crengi la soare, micile vase pescărești și porturile în care stau la odihnă.
În Kadikoy am părăsit malurile Bosforului și am urcat către cartierul Moda, unde ne-a plăcut la fel de tare.
Pe hartă, plimbarea arată cam așa. Normal că nu am făcut doar două ore, ci mai mult, pentru că ne-am mai odihnit din loc în loc, am mai băut o cafeluță, un suculeț rece, am mai stat pe o băncuță și am privit în zare, mult.
Din Moda, am revenit la debarcaderul din Kadikoy, de unde am prins imediat un vapor către Karakoy, portul de lângă podul Galata. De această dată cu mult mai mulți călători, dar și cu o droaie de pescăruși care se băteau pe bucățile de pâine aruncate în sus către ei.
Adevărat spectacol. La pachet cu panoramele istanbuleze, ce poate fi mai frumos?
La pas pe malul european al Bosforului, de la fortăreața Rumeli și podul Fatih Sultan Mehmet, prin Ortakoy, pe sub podul Martirilor din 15 Iulie, până în Kabataș
Chiar doream să ajung și la fortăreața Rumeli, construită de Fatih Cuceritorul în 1452, cu un an înaintea cuceririi Istanbulului. Așa că, am luat un autobuz din Kabataș care ne-a dus la capăt de linie undeva deasupra acesteia, lângă un parc cu vederi panoramice spectaculoase asupra podului Fatih Sultan, inaugurat din câte am înțeles în 1988.
Ca în toate parcurile și zonele înverzite ale Istanbulului, familii întregi, părinți, copii, bunici, stăteau la picnic. Nu făceau grătar acolo pe loc, ci veniți cu bucatele de acasă, mâncau și stăteau la povești. Aveau măsuțe și scăunele, nu stăteau pe jos ca-n vremurile otomane.
Din parc am coborât vreme de vreo 15 minute către Fortăreața Rumeli, construită în cel mai îngust loc al Bosforului și ale cărei ziduri din piatră domină încă împrejurimile.
Pe lângă intrare am trecut fără să o observăm pentru că se află în plin proces de restaurare. Ne-am întors, am găsit-o până la urmă și am intrat, că tot aveam accesul asigurat prin Instanbul Museums Pass, dar nu e mare lucru la interior, te poți plimba un pic prin curtea acesteia, nu se poate urca pe niciunul dintre turnuri. Cred că maxim 30 de minute am petrecut între zidurile cetății, niciun muzeu amenajat, nici măcar moscheea din interior nu era deschisă.
De aici, am luat-o pe faleza Bosforului înapoi către Kabataș, deși nu doream să mergem pe jos atât de mult, celălalat pod, al martirilor, trebuia să fie destinația finală. Dar, din cauză de bairam și de trafic infernal, am preferat să mergem pe jos mai departe din Ortakoy către Kabataș, decât să fim înghesuiți ca vitele într-un autobuz care oricum se deplasa foarte greu din cauza traficului infernal. Destul mergem prin București așa, în vacanță mai bine o luăm pe jos.
Zona de promenadă lată, cu piste speciale de biciclete și băncuțe presărate mai peste tot este chiar minunată și, normal, destul de aglomerată. Atât cu localnici care au ieșit la plimbare, cât și cu mulți turiști, plus pescarii nelipsiți de pe toată lungimea Bosforului, rusoaice îmbrăcate provocator care fac sport sau doar se plimbă… provocator, în contrast total cu ținuta tradițională a unora dintre localnice.
Pe stânga Bosforul și toate vapoarele sale, panorame asiatice, pe dreapta coline înverzite înțesate de vile și cartiere elegante. Am trecut prin tot felul de cartiere cochete, cu terase și restaurante în apropierea apei, case și clădiri de apartamente mai luxoase, o grămadă de mici porturi cu ambarcațiuni, majoritatea de închiriat pentru croaziere private pe Bosfor, am urmărit cu privirea toate imensele vapoare care traversau către Marea Neagră sau, invers, către Marmara, dar și pe cele turistice cu zeci sau sute de oameni înghesuiți pe punțile lor superioare, nu ai cum să te plictisești.
Vis-a-vis, pe malul asiatic, construcțiile monumentale istorice sau mai recente atrag atenția privitorului.
Lanterna Istanbulului, noul turn de televiziune și radio din Istanbul de pe dealul Çamlıca, cea mai înaltă structură din oraș și un nou simbol arhitectural al Istanbulului, a fost inaugurat în 2021. Am fi dorit să mergem și acolo, n-a fost timp.
De asemenea, Moscheea Çamlıca (Büyük Çamlıca Camii) este cea mai mare moschee din Turcia, poate chiar și cea mai tânără din Istanbul, inaugurată în 2019. Are 6 minarete iar complexul acesteia poate găzdui aproximativ 65000 de credincioși simultan, dintre care aproximativ 25000 în spațiul interior principal. Și aici ar fi trebuit mers, la fel, n-a fost timp destul.
Nu mai știu cât am făcut până la Moscheea din Ortakoy, în care am intrat totuși după ce am mâncat un kokoreci ca la Izmir pentru că ne cam apucase fomica.
Moscheea din Ortakoy, Büyük Mecidiye Camii, este una dintre cele mai fotogenice moschei din Istanbul. Apare în toate ilustratele cu Podul Martirilor aflat în spatele ei.
Elegantă și cochetă, a fost construită la mijlocul secolului XIX, când relațiile turco-franceze erau la cele mai înalte cote, așa că se văd influențele europene în arhitectura sa. La interior un spațiu luminos, dominat de ferestre generoase care lasă lumina să intre din toate direcțiile, chiar este cea mai luminoasă moschee în care am intrat, candelabre mari din cristal, cupolă decorată cu arabescuri și simboluri florale. Din punctul nostru de vedere, este la fel de frumoasă ca Moscheea Albastră, chiar dacă este cu mult mai mică.
Normal, pe malul din fața acesteia era o înghesuială de nedescris. Așa că, recomandarea mea – dacă doriți un selfie sau un instantaneu cu cât mai puțină lume în jur sau chiar deloc, mergeți acolo dis-de-dimineață, pe la un 8.00 sau maxim un 9.00. Aveți șanse chiar și să vă bucurați de frumusețea aproape idilică a acestui loc.
La Ortakoy vedetă pare a fi kumpir-ul, un cartof imens copt în coajă și tăiat pe din două, pasat cu cașcaval și cu unt, peste care se pun… de toate (carnati, salată de boeuf, etc.). Un fel de cartof cu de toate, care nu mi-a făcut cu ochiul, deși vânzătorii dughenelor așezate una lângă cealaltă, vreo zece în linie, strigau, cântau, îți făceau cu mâna, orice ca să te atragă la ei.
În schimb, undeva în spatele pieței cu dughene de kumpir, am zărit un restaurant pe care scrie cu litere mari – KOKORECI. Ne-am dus, am comandat un kokoreci ca la Izmir, a sosit sfârâind în vasul de lut, cu pâinică prăjită și legume la grătar. A fost atât de bun încât parcă nici n-am respirat cât timp l-am hăpăit, cu poftă. Bun, foarte bun.
Pe hartă, plimbarea arată ca mai sus. Am dorit să luăm autobuzul din Ortakoy vreo șase stații până la Kabataș, de unde luam tramvaiul către Sultanahmet. Dar am renunțat, am preferat să mergem pe jos, chiar dacă drumul nu mai continuă pe malul Bosforului ci pe șosea, pentru că malurile din această zonă aparțin hotelurilor de lux și, la Kabataș, palatului Dolmabahce, unde era o altă coadă luungă la intrare.
În orice caz, din Ortakoy și până în Kabataș a fost o aglomerație de nedescris pe trotuare, pe motiv de Bairam, mulți dintre turci având zi liberă.
Bonus. Zona de promenadă din Yedikule
Aici nu ne-am plimbat atât de mult timp, doar am nimerit din întâmplare căutând stația de autobuz care să ne ducă înapoi în Sultanahmet.
Cert este faptul că de aici am admirat unele dintre cele mai frumoase panorame asupra Istanbulului, cu navele așteptând la rând să intre pe Bosfor, către Marea Neagră. Și cu toți zgârie-norii ăia de zici că ești mai degrabă prin America, nu în Turcia.
La fel, zonă de promenadă largă, parcă mai umbrită, cu băncuțe pe sub umbra copacilor, dar nu știu și cât de lungă este. Poate, cine știe, duce până aproape de acvariumul din Istanbul, cel mai mare din Turcia.
Superb!
====================================================
Concluzia?
Multe și lungi sunt promenadele Bosforului ce se conturează pe linia apei printre parcuri, debarcadere și mici porturi, cafenele și terase, cartiere istorice unde încă mai poți vedea vechi conace otomane, altele mai noi și moderne, înconjurate de verdeață, iar plimbările pe acestea dezvăluie la fiecare pas alte și alte perspective asupra acestei strâmtori strategice care desparte Europa de Asia.
Și de unde poți avea parte de unele dintre cele mai fermecătoare perspective asupra milenarului oraș numit Istanbul.
hailaplimbare.ro 