Casa bunicilor mei este în satul Popești, de lângă București. Și la câteva sute de metri de ea se află una dintre cele mai importante cetăți dacice, Argedava, despre care am învățat și la istorie. De pe dealul Cetății se vede cum unduiește Argeșul. Localnicii, noi, îi spunem Nucet. Pentru că acolo se pare că ar fi fost o livadă cu nuci pe vremuri.
Când eram copil, îmi petreceam toate vacanțele acolo, la țară. Iar pe dealul Cetății era unul dintre locurile noastre de joacă preferate. Pe timpul verii întâlneam acolot mai mereu arheologi care săpau șanțuri și recuperau obiecte din vremurile dacilor. Ce rău îmi pare acum că nu am petrecut mai mult timp cu ei, să-i întreb ce fac acolo, să aflu mai multe detalii. Dar eram doar un copil, cu gândul la joacă, cu gândul mai degrabă să găsesc ascunzișuri pentru jocurile noastre. Iar după ce ne zbenguiam prin desișurile și șanțurile săpate de arheologi fugeam să facem o scaldă în Argeș. Sau să pescuim.
Acum dealul Cetății Argedava a fost uitat de istorici, este plin de buruieni și, mai mult, a devenit un teren propice pentru raidurile celor cu motociclete de teren sau cu atv-uri. Nimic nu mai indică faptul că acolo a fost una dintre cele mai importante Cetăți din vremea dacilor, despre care se presupune că ar fi fost a lui Burebista. Nici măcar un panou indicator. Nimic. Trist.
Azi am fost pe acolo, așa cum o fac de fiecare dată când mergem la părinții mei. Îmi place să mă plimb măcar pentru câteva zeci de minute pe acolo și să fac poze. Nu mă mai joc, nu mai alerg, nu mai intru fără frică printre țepii măceșilor, așa cum o făceam când eram copil. Doar mă plimb, admir împrejurimile și fac poze cu floricele și cu gâze.
Între timp am descoperit un blog mișto – Călător la Argedava, care povestește mai mult despre acele locuri. Chiar sunt curios dacă îl cunosc cumva pe autorul lui.
Hai la Plimbare :O) 