Pauză de plimbat pe munte, era a doua zi cu ploaie în Dolomiți. Așa că ne-am gândit că fentăm vremea urâtă dacă mergem mai spre sud, până la Lago di Garda. Pe drum, chiar așa părea să fie, că vom avea noroc de vreme bună.
La 10km distanță de Bressanone (Brixen) a apărut soarele și ne-a ținut companie tot drumul. Ata până cu 2o de kilometri înainte de Lago di Garda. Unde prietenia noastră s-a terminat. Vedeam din depărtare ploaia deasupra lacului. Ne-am dat seama că vom avea nevoie de umbrele… Noroc că le aveam cu noi.
Ne-am oprit în Malcesine, am parcat mașina și am intrat în primul restaurant întâlnit pe malul lacului. Am mâncat acolo (pizza, bineînțeles) și am avut noroc să se oprească ploaia imediat după ce am terminat prânzul. Așa că am luat-o la pas pe străduțele medievale ale orășelului, zgâindu-ne la casele vechi dar și prin magazinele de suveniruri.
După câteva zeci de minute, pașii ne-au dus către Castelul Scaligero, în care am intrat pentru o scurtă vizită. O fortăreață care domină zona, cu un istoric încă din primul mileniu.
La interior este mai degrabă un muzeu despre istoria naturală a zonei din jurul lacului Garda, informații geografice despre lac, plus câteva expoziții de artă. Am văzut și un filmuleț interesant despre cum erau aduse pe pământ și apoi lăsate pe apele lacului galerele venețiene. Mai nimic despre cei care au controlat castelul, mai nimic despre istoria acestuia.
Cel mai mult ne-a plăcut când am urcat sus, în turnul castelului. De unde am văzut toata panorama din jurul acestuia. Superbă!
Apoi am coborât către lac, pentru a vedea castelul din depărtare. Am ajuns într-un mic golfuleț, de unde l-am văzut cocoțat acolo sus… Apoi ne-am plimbat ușor pe mal timp de alte câteva zeci de minute, până a reînceput ploaia și am fugit către parcare.
Clar că nu te poți plictisi zile întregi în jurul Lacului Garda, chiar îi poate fi dedicată o vacanță întreagă. Sunt destule orașe frumoase de vizitat, castele, alte obiective istorice, se pot face drumeții pe munții din jur. Ceea ce și avem de gând, cândva.
În orice caz, pentru o zi ploioasă, noi ne-am simțit foarte bine la Malcesine, pe malul lacului Garda.