Avem un apetit pentru orașele medievale, cu case vechi, care mustesc de istorie și de povești interesante. Ne place să ne plimbăm la pas pe străduțele lor strâmte, să privim la casele lor, să ne așezăm la vreo terasă pentru a lua prânzul sau pur și simplu pentru a degusta delicatesele locale, să ne zgâim la suveniruri sau să intrăm în muzeele care ne ies în cale. Iar dacă este vreun castel sau vreo cetate prin preajmă, cu atât mai bine.
Mai toate orașele europene au un centru istoric, medieval, însă doar câteva ne-au rămas cu adevărat la suflet și le vom vizita ori de câte ori vom avea ocazia. Normal, vom încerca să descoperim în vacanțele noastre și altele, în limita timpului disponibil.
Care ar fi acestea?
Primul obiectiv turistic de acest gen ar fi cu siguranță Cetatea Sighișoarei, una dintre destinațiile noastre favorite din România și în care ne-am simțit de fiecare dată minunat, fie că am participat la Festivalul Medieval sau doar am petrecut câteva zile alături de prieteni.
Brașovul are un centru istoric superb, la nivel european, cu case vechi, muzee, o cetate și multe restaurante.
Iar Sibiul este cu siguranță unul dintre cele mai frumoase orașe românești de acest gen, în al cărui centru vechi de poți plimba ore în șir fără să te plictisești. De asemenea, Muzeul Satului Astra din Sibiu este un obiectiv turistic prin care merită să vă plimbați.
Primul de peste hotare, în ordinea preferințelor mele, este cu siguranță Glurns (Glorenza), aflat în nordul Italiei, foarte aproape de granița cu Austria. Un orășel așezat în continuare în interiorul zidurilor de apărare medievale. Și pe care l-am descoperit anul acesta.
Și Brixen ne-a fermecat anul acesta cu centrul său istoric.
Nu uit de Salzburg, cu un centru medieval plin de obiective turistice interesante.
Malcesine, pe malul lacului Garda, este un micuț orășel pitoresc, cu pasaje și străduțe strâmte, cu tot felul de magazine, terase și obiective turistice atractive. Iar castelul Scaligero domină panorama orașului.
Mauterndorf, un micuț sătuc în landul Salzburg din Austria, are o stradă centrală cu frumoase case vechi, plus o Cetate care merită vizitată.
Hall im Tirol, aflat aproape de Innsbruck, este un alt orășel cu un centru medieval cochet și frumos.
Regensburg, pe malul Dunării, are un centru medieval frumos. L-am vizitat iarna, așa că nu am zăbovit prea mult pe străzile lui. Promitem că vom reveni, vreodată…
Iar Praga are unul dintre cele mai spectaculoase centre medievale.
Fussen, în Bavaria, foarte aproape de Neuswantein, castelul de poveste.
St. Wolfgang in Salzkammergut este unul dintre orășelele austriece în care poți petrece cel puțin o după-amiază plăcută. Dacă nu chiar o vacanță întreagă, pentru că sunt o mulțime de obiective turistice în zonă.
Colmar, în Alsacia, este cu siguranță un alt orășel pe care l-am vizita din nou, dacă am avea ocazia.
Strasbourg are cu siguranță un centru istoric spectaculos în care vă recomand să urcați sus de tot, pe acoperișul Catedralei Notre Dame, mai înaltă decât cea din Paris.
Florența mi-a plăcut mai mult decât Roma sau Parisul, mi s-a părut un oraș mai frumos.
Și la Verona ne-am simțit excelent.
Ne-a plăcut foarte tare și Szentendre, un orășel fermecător din nordul Budapestei, centru cultural și meșteșugăresc, așezat pe malul Dunării. Și pe care recomand a-l vizita în weekend-urile verii, când pe malul Dunării se desfășoară tot felul de festivaluri culinare și cu diverse concerte. Foarte bine ne-am simțit într-o sâmbătă seara acolo. Foarte aproape se află și Cetatea Visegrad, unde Matei Corvinul l-a ținut prizonier pe Vlad Țepeș timp de 12 ani.
Și nu uit de Hallstatt, un orășel superb pe malul lacului cu același nume, intrat în patrimoniul Unesco. Și pe care l-am vizitat de cel puțin 5 ori până acum.
La final îmi aduc aminte cu mare plăcere de exoticul Istanbul, cu un tumultuos centru istoric și cu cele mai bune prăjituri din lume.
Clar, Paris, Londra, Roma, Como, Bergamo, Munich, Lindau, Innsbruck, Budapesta, Barcelona, toate aceste orașe pe care le-am vizitat au centre istorice remarcabile. Numai că parcă cele despre care am amintit înainte ne-au rămas mai mult la suflet.
Ce ne-am propus pentru viitor? Venezia, Rothenburg ob der Tauer, Bruges, Gent, Cracovia, Valencia, Zaragoza, Lisabona, Malta, chiar și Veliko Tarnovo… dar nu se știe niciodată pe unde ne vor mai purta picioarele… și mașina.