Încă din primăvară ne propusesem să mai facem o tură de o zi prin Munții Ciucaș. Sunt aproape de București și cu mașina se poate ajunge destul de repede la Cabana Muntele Roșu, locul nostru favorit pentru startul drumețiilor de acolo.
Am fi dorit să vedem rododendronii înfloriți în luna iunie dar nu ne-a ieșit anul ăsta, a plouat aproape în fiecare weekend. Iar pe vreme ploioasă plimbarea în natură nu are farmec, cel puțin nu pentru noi.
Dar cum a devenit o tradiție să facem măcar o tură de o zi prin Munții Ciucaș, cel puțin o dată pe an, ocazia așteptată s-a ivit weekend-ul trecut. Vremea se anunțase favorabilă, așa că am reușit să ne plimbăm prin acești frumoși munți, într-o drumeție relaxată pe care o poate face orice familie, chiar și cu copii.
Traseul nu este unul extrem de periculos, cel puțin mie nu mi se pare, și nici extraordinar de dificil, nu este nevoie să fii sportiv de performanță pentru a-l parcurge. Mă rog, chiar și după acest traseu nu foarte dificil ar cam trebui să vă așteptați la o febră musculară de câteva zile.
Am avut parte de o vreme superbă, aproape perfectă pentru drumeție. Am fost împreună cu o gașcă de prieteni, seniori și adolescenți, toți iubitori de munte și de plimbări în natură.
Traseu:
- Muntele Roşu / Cabana Silva (1280m) – La Răscruce (1805m) – Cabana Ciucaș (1595m) – Babele la Sfat (1877m) – Cabana Ciucaș – Cabana Muntele Roșu
- Timpul total al drumeției noastre a fost de aproape 8 ore (cu pauză de 45min la Cabana Ciucaș, pe traseul de întoarcere).
La orele 8.45 dimineața parcam mașina la Cabana Muntele Roșu (am ieșit pe la 6.30 din București, am mai pierdut 15 min la o benzinărie lângă Ploiești), ne-am echipat (încălțat bocanci, verificare rucsaci pentru apă, sandwich-uri, pelerine de ploaie, aparate foto etc), ne-am uns pe mâini, față și pe ceafă cu o cremă de protecție solară și la orele 9.00 eram deja la pas pe traseu.
Normal, am uitat ciocolata în portbagajul mașinii… Tocmai ce o cumpărasem de la benzinărie. Când am constatat nu mai avea rost să mă întorc, eram deja departe…
Urcarea a fost destul de intensă în primele ei 40 de minute, pe o pantă destul de abruptă. După ce am ieșit în golul alpin panta s-a mai domolit, astfel că urcarea a devenit mai ușoară, implicit a necesitat mai puțin efort.
Acolo sus, aproape de La Răscruce, am fost încântați cu peisaje superbe… În zare, către vest, se vedeau munții Tigăile Mari acoperiți de nori, peisajul schimbându-se dramatic la fiecare secundă. Vântul bătea destul de tare, așa că unii dintre noi s-au îmbrăcat imediat cu veste.
De la Răscruce am pornit către cabana Ciucaș, lângă care am ajuns în aproape două ore (poate chiar mai puțin)… De pe platou am coborât prin jnepeniș, apoi prin pădure, am făcut o scurtă pauză într-o poieniță…
Când am văzut cabana, primul meu gând a fost să ne oprim pentru a degusta ceva bun, aveam poftă de o ciorbă de burtă. Fiind singurul haplea, sorții au fost împotriva mea, nu am întrunit majoritatea (deși copiii parca s-ar fi oprit și ei). Așa că am continuat drumul împreună cu gașca către Vârful Ciucaș, cu gândul să îmi fac poftele la întoarcere.
Sincer, eu nu am ajuns de această dată până acolo (pe vârf mă refer), ci doar până la stâncile Babele la Sfat. Pentru că am pierdut prea mult timp să fac poze cu superbele peisaje care mi se desfășurau în fața ochilor. Și îi țineam din drum. Cum mai fusesem pe vârf, i-am lăsat să se ducă, singuri. Eu am preferat să admir peisajele generoase din jurul meu…
Deși oarecum amenințători, norii care acopereau în anumite momente vârful munților nu ne-au creat deloc probleme. Au căzut câțiva stropi de ploaie, nimic serios însă. Bătea în continuare vântul, însă se mai domolise, nu mai era la fel de puternic ca la Răscruce. Vremea a fost una chiar plăcută, aproape perfectă pentru drumeție.
Oricum era înghesuială ca la balamuc pe traseu, zonele mai dificile fiind chiar destul de aglomerate. Iar sus pe vârful Ciucaș era ca pe bulevard, mi-au confirmat prietenii ajunși acolo. De altfel normal pentru această perioadă a anului, nu suntem noi singurii care vrem să ne bucurăm de frumusețea Munților Ciucaș. Am constatat de altfel că pe cărare se aflau și mulți turiști străini, englezi, nemți, unguri…
Am zăbovit ceva vreme lângă Babele la Sfat (1877m), de altfel până s-au întors prietenii de pe vârf. M-am odihnit, am stat pe iarbă, am privit în zare, m-am relaxat… Ce putea fi mai frumos?
Înapoi, către Cabana Ciucaș, ne-am întâlnit cu una dintre turmele de oi… Normal, pentru ca peisajul mioritic să fie complet, desăvârșit chiar.
Întorși la cabană, ocupă Bogdane vreo masă dacă poți. Nici pe terasă, nici la interior. Era ca la Verdun, aerul curat de munte stârnise foamea în toți turiștii… Așa că ne-am mulțumit să mâncăm acolo în curtea cabanei sandwich-urile pe care le mai aveam prin rucsaci, să bem o bere rece și apoi să ne întindem pe iarbă… să privim la cerul albastru brăzdat de norii jucăuși… Până când s-a dat deșteptarea… Grăbiți unii…
Pe la orele 17.00 ajungeam înapoi la Muntele Roșu, când a început o ploaie mai sănătoasă. Clar, fusesem norocoși, vremea fusese aproape perfectă în drumeția noastră. Putea să plouă, nu ne mai păsa, eram la adăpost în mașini.
Vom reveni la anul în Munții Ciucaș, poate vom aveam noroc să vedem rododendronii înfloriți.
Hai la Plimbare :O) 