Muzeul Arhitecturii Populare din Gorj – Un crâmpei din raiul satului românesc. Și primăvară, o ce zi de primăvară!

Unde se duc casele de la țară când se duc? Cu siguranță că unele dintre cele mai frumoase și mai norocoase își vor găsi odihna și cinstirea într-un muzeu al satului, pentru a fi păstrate și apreciate așa cum se cuvine.

Putem spune că muzeele satului de pretutindeni sunt ca niște colțuri de rai pentru casele bătrânești, pentru arhitectura și tradițiile populare, pentru cinstirea celor care au fost și s-au trecut, pentru ca amintirea acelora să dăinuie cât mai mult peste ani, în memoria generațiilor actuale și viitoare.

Și în România am descoperit o mulțime de colțuri de rai ale satului românesc, ba chiar am impresia că este țara cu cele mai multe muzee ale satului din Europa, ba nu, eu aș plusa, chiar din lume. Cum, la fel, stă pe loc de cinste la numărul de biserici și de mănăstiri, unele mai frumoase ca altele.

Nu credeam să mai am surprize la vârsta mea, trăiam cu greșita impresie că am cunoștință de toate aceste colecții în aer liber de izvoare tradiționale și populare, chiar dacă nu am avut ocazia să le vizitez pe toate.  Nu mai reiau lista muzeelor satului românesc, o găsiți aici.

Dar tocmai ce am mai descoperit un alt crâmpei de rai al satului românesc, mai exact la Muzeul Arhitecturii Populare din Gorj, la Curtișoara. L-am găsit chiar întâmplător pe internet, în timp ce zappam după muzee pe Google Maps.

Și în primul weekend am mers până acolo, chiar dacă nu este chiar aproape de București. Dar ne-am simțit minunat pentru câteva ceasuri, într-un micuț dar cochet muzeu al satului gorjean, alături de oameni primitori și bucuroși de vizitatori.

Scurt istoric al Muzeului de la Cârtișoara…

A început amenajarea lui încă din anul 1966 dar a fost inaugurat la 18 august 1975. Muzeul este amplasat în satul Curtișoara, aflat la 10 km în nord de Târgu Jiu, pe o suprafață de aproximativ 13 hectare.

Au fost amplasate acolo un număr de 24 de case bătrânești și alte monumente de arhitectură populară strânse din tot județul. Centru de referință a fost Cula Cornoiu, construită în anul 1785, dar și conacul și turnul cu apă. Cula, turnul de apă și terenul au fost cumpărate, în anul 1927 de Constantin Neamțu, guvernatorul Băncii Naționale de la Craiova, de la familia Cornoiu. Acesta a mai construit ulterior conacul și a plătit lucrări de modernizare la culă. În anul 1945 a fugit în Franța, de teama noului regim comunist.

Așa că ajungem la titlul nostru. De ce doar un crâmpei de rai? Pentru că acum poate fi vizitată doar o parte a muzeului, cam jumătate din suprafața lui inițială. O suprafață de aproximativ 6 hectare a fost retrocedată familiei căreia a aparținut, practic cea mai importantă parte, cea amenajată în jurul Culei Cornoiu. Mai mult, pe acel teren se află nu mai puțin de 16 case din cele 24 care aparțineau muzeului, care în aceste momente nu mai pot fi vizitate. Păcat… Și încă nu se știe cum, unde și când vor fi mutate de acolo…

Vizita noastră la Muzeul Arhitecturii Populare din Gorj, într-o frumoasă zi de primăvară

Am ajuns acolo, la Muzeul Satului din Cârtișoara, Muzeul Arhitecturii Populare din Gorj, cum vreți să-i spunem, pe la orele 13.00.

Și am intrat pe poartă. Imediat am tras câteva instantanee, totul arăta extrem de promițător… Case frumoase se întrezăreau, pomii explodaseră a primăvară, o scenă chiar idilică era pregătită să ne primească, pentru ca plimbarea noastră să fie perfectă…

Și chiar așa a și fost…

De la intrare am pășit mai departe, vreo 20 de metri, către o doamnă care privea zâmbind la noi… Doamna ghid, extrem de primitoare și de bucuroasă de vizitatori, din câte mi-a lăsat impresia. Am plătit biletele de intrare și taxa foto, după care ne-a invitat într-un tur, prin câteva dintre casele de acolo.

Primul? Conacul Gheorghe Tătărescu, fost prim-ministru al României, personaj iubit în zonă pentru că a ajutat la construirea multor fabrici, astfel că multă lume a avut de muncă.

De menționat că acest ansamblu arhitectural Gheorghe Tătărescu a fost strămutat în cadrul Secției de Etnografie de la Curtișoara în cursul anilor 2000 – 2002. Este compus din casa–culă Gheorghe Tătărescu, biserica familiei cu hramul Sf. Gheorghe și casa Antonie Mogoș, achiziționată de către familia Tătărescu din satul Ceauru, comuna Bălești. Toate au fost donate Muzeului Județean Gorj de către fiica fostului premier liberal, Sanda Maria Tătărescu-Negropontes.

Am urcat sus pe scări și am intrat în câteva dintre camere…

… unde am văzut câteva poze, obiecte dar și birouri de lucru ale familiei Tătărescu. Chiar și fostul birou al fostului prim ministru, pe care puteau fi răsfoite ziare și reviste ale acelor vremuri, în care era menționat.

De menționat și că în acest conac a locuit nemuritorul sculptor Constantin Brancuși 1937-1938, când a realizat sculpturile de la Tg. Jiu.

Tot acolo, am văzut și o reprezentare grafică cu toate culele oltenești… foarte bună pentru orientarea în teren. Mă rog, multe dintre ele sunt ruine sau nu mai sunt…

Cu primăvara în suflet și cu doamna ghid extrem de amabilă și de vorbăreață lângă noi, am plecat mai departe prin muzeu…

Și am mers către o casă din Cărbunești, la care am văzut în premieră o “umblătoare” suspendată…

Umblătoare? Adică wc, toaletă, cum zicem noi acum. Numai că aceasta nu era în fundul curții, ci accesibilă printr-o mică pasarelă.

Am urcat sus, nu la umblătoare, ci pentru a vedea cele două odăi…

… și obiectele de patrimoniu tradițional expuse acolo.

Am continuat turul nostru primăvăratic pe ulița muzeului satului și am urcat într-o frumoasă căsuță din Găleșoaia…

… și apoi la o gospodărie bătrână, tare bătrână, cu o vârstă de aproape 300 de ani (din Racoti, de la 1726).

Am intrat apoi într-o căsuță în care am văzut câteva dintre obiectele personale ale marelui muzician Gheorghe Zamfir…

După care am fost lăsați să ne plimbăm singuri printre căsuțele muzeului gorjean…

Până am ajuns la nedreapta graniță, care a împărțit muzeul în două… Chiar nu s-o putea face nimic? Pentru că nu prea văd să se poată muta prea curând toate cele 16 căsuțe rămase acolo… Cum, unde?

Nu am mers mai departe, am luat-o înapoi în partea de muzeu ce poate fi vizitată, cu primăvara în suflet… Și cu cei câțiva căței ai locului, care ne-au urmărit voioși pe unde am mers noi.

Doamna ghid ne-a lăsat când a apărut un alt grup care dorea să viziteze muzeul, la fel de neobosită și de primitoare… Și de vorbăreață, și dornică să povestească despre muzeu și frumoasele sale case din bârne de stejar…

Cred că ne-am mai fi plimbat și am fi zăbovit mult și bine pe acolo, printre frumoasele căsuțe, printre pomii înfloriți. Numai că se făcuse destul de târziu și niște șoricei au început să ne roadă prin stomac… Se făcuse ora 16.00 și mâncasem doar prostii până atunci… Așa că ne-am luat la revedere de la binevoitoarea noastră gazdă și am plecat, cu gândul să ne oprim la un restaurant pe drum.

Alte imagini de acolo, făcute cu telefonul, mai jos.

Pe drum, ne-a tăiat calea o turmă de oi… Nu ne grăbeam, așa că am privit la mioare și la miei…