Termenul „culă” vine din turcescul „kule”, adică turn, la noi definind o locuință-turn, locuință fortificată. Este un tip de construcție întâlnit cu prin Serbia, Bulgaria și Albania. La noi în țară au fost construite mai ales în Oltenia sau în zonele ei limitrofe, cum ar fi vestul Munteniei (județul Vâlcea).
De exemplu, mai jos puteți vedea o reprezentare grafică a culelor oltenești, pe care am văzut-o la Muzeul Satului din Curtișoara.
Aceste cule au fost construite de către boierii olteni, pentru a se apăra împotriva cetelor de turci care atacau de la sud de Dunăre, dinspre Vidin, dar și împotriva hoților, a haiducilor sau a bandiților înarmați. Cum venea primejdia, cum închideau ușile și se ascundeau sus, cât mai sus, cât mai ferecați și mai feriți de oamenii răi.
Iar periplul nostru pe meleaguri vâlcene ne-a dus către Complexul Muzeal din Măldărești, unde am avut ocazia să vizităm culele Greceanu și Duca, plus conacul Duca. Dar și pentru a ne deschide sufletul la povești și legende cu căpitani de oaste, bandiți și jupânițe, sau să aflăm informații interesante despre unele dintre cele mai importante personalități politice și culturale de la noi din țară – fostul prim-ministru I.G. Duca și nemuritoarea artistă Olga Greceanu.
Măldărești se află la numai 5km distanță de Horezu. Așa că, dacă sunteți cumva călători pe drumul dintre Râmnicu Vâlcea și Tg. Jiu, puteți devia puțin traseul, nu veți face un ocol foarte lung. Iar întreg complexul muzeal Măldărești, poate fi vizitat pe repede-înainte chiar și într-o singură oră. Nouă ne-a luat mai mult, pentru că am încercat să ne bucurăm în liniște, cât de mult posibil, pentru fiecare clipă petrecută acolo.
De altfel, la culele Duca și Greceanu au fost filmate scene din filmele Drumul oaselor (1980), Iancu Jianu, haiducul (1981), Trandafirul galben (1982) și, mai recent, Aferim (2015).
La Cula Greceanu, în Complexul Muzeal Măldărești. Cea mai veche culă din țară.
Legende cu căpitani în oastea lui Mihai Viteazul, jupânițe și tâlhari.
Mai întâi am vizitat Cula Greceanu, cea mai veche construcție de acest gen din România. Se pare că a fost ridicată în secolului al XVI-lea (aprox. 1517). Dar istoricii dau drept ctitori pe Gheorghe Măldărescu și pe a sa jupâniță Ego Eva.
Dar alte legende amintesc de un căpitan al lui Mihai Viteazul, Tudor Maldăr Turbatu, luat prizonier de către tătari în Moldova şi dus în captivitate în Asia, pentru a fi executat. Dar fata hanului, Muhibe, s-a îndrăgostit de el şi, ca în toate legendele, a fugit împreună cu tânărul căpitan. S-au întors la vatra Măldăreştilor, unde au ridicat această culă şi au făcut nu mai puțin de şapte copii, trăind fericiți până la finele vieţii. Frumoasă legendă, nu? Ca o poveste…
O altă legendă circulă despre jupânița Eva, omorâtă de hoți pentru că nu a vrut să destăinuie locul în care ținea comorile moștenite. Tot așa, se spune că numele de Măldărescu provine de la faptul că așa îți țineau acei boieri bogățiile și banii, în maldăre!
O altă legendă amintește de vestitul Pazvantoglu, Pazvante Chiorul, care jefuia frecvent acea zonă. Iar într-una dintre incursiunile de jaf din 1803 a omorât-o pe jupâniţa Eva, care încerca să fugă cu bijuteriile familiei. După acest nefericit eveniment, fata Evei primește moștenire cula și se mărită cu un bărbat din familia Greceanu. Așa a ajuns să se numească Cula Greceanu.
Cum o fi fost, cum n-o fi fost, cert este că această Culă Greceanu a revenit la viață în anii 1929-1934, printr-o amplă restaurare făcută de inginerul Nicolae Greceanu şi de către soţia sa, pictoriţa Olga Greceanu, care a și zugrăvit la primul etaj o frescă cu toți înaintașii săi. Mai multe detalii aici.
Au venit comuniștii? S-a cam ales praful. Cula a devenit, cum alfel, un Gostat, au vândut toate obiectele de patrimoniu… Mai târziu s-a transformat în muzeu etnografic, fiind restaurată la forma actuală tocmai în anul 1967. Iar acum poate fi vizitată numai prin bunăvoința moștenitorilor, pentru că a fost, după cum era normal, retrocedată acestora. Dar, din câte am înțeles, este la vânzare. Sper să aibă statul român bani și să o cumpere spre păstrare, pentru că este unul dintre repererele arhitecturale și istorice importante ale acestei țări.
Am intrat prin ușa din stejar, ferecată și apărată și cu două găuri prin care se putea trage cu flinta la nevoie, pentru apărare împotriva bandiților. Am continuat pe scară din lemn masiv până la primul etaj.
De aici am intrat într-o mică încăpere, de unde o scară urca spre tavan…
… spre cea mai sigură și mai ferită încăpere, unde se ascundeau boierii când veneau bandiții. Un fel de „panic room” actuală, dacă ați văzut filmul ăla cu haiduci americani și cu jupânița Jodie Foster… 😀
Apoi am intrat în încăperea decorată cu superba frescă pictată de Olga Greceanu.
Cu greu am ieșit de acolo, mi-a plăcut prea tare… Din câte am înțeles, această frescă a fost acoperită cu var o bună perioadă de timp…
––––––––––––––––––––––
Dar cine a fost această Olga Greceanu, care picta atât de frumos?
S-a născut în anul 1890 într-o familie nobiliară, studiază arta și pictura murală la Paris și se remarcă după anul 1914 cu expoziții în țară dar și peste hotare. A fost scriitoare, pictoriță, chiar una dintre cele mai reprezentative artiste din perioada interbelică. A avut expoziții personale la Paris (1928), New York (1924) și a participat la expoziția mondială din New York în anul 1939.
Printre multe altele, dânsa a pictat frescele de la Patriarhie, a realizat mozaicurile de la Biserica Antim, dar și icoanele de pe catapeteasmă. De asemenea, a pictat sala de ședințe a Primăriei și Sala Muzeului de la Palatul Regal, a lucrat frescele și mozaicurile de la Institutul de arhitectură (1938), la gara din Mogoșoaia (1939) etc.
Mai mult, a fost singura femeie care a primit permisiunea patriarhilor Nicodim şi Iustinian de a predica la amvon, în oricare biserică din ţară. Ceea ce pentru România acelor ani era un lucru rar, dacă nu imposibil, pentru o femeie.
Doamnă de companie a Reginei Maria, Olga Greceanu a fost una dintre femeile adevărate ale culturii românești în perioada interbelică dar și după, în perioada comunistă, deși în acei ani a fost marginalizată cât de mult s-a putut.
A muncit până în clipa în care s-a stins, la vârsta de 88 ani. O istorie chiar spune că la 86 de ani urca fără probleme pe schele, în perioada lucrărilor de restaurare ale frescei de la Schitul Dârvari.
Lucrările i-au fost acoperite cu var, moșiile și palatele i-au fost confiscate, și-a pierdut dreptul de a fi un nume în această țară, în perioada comunistă. Chiar și așa, în deplin anonimat, a restaurat o mulțime de monumente bisericești, fresce și icoane.
––––––––––––––––––––––
Și am mai luat la pas un rând de scări…
… pentru a găsi la cel de-al doilea etaj alte două încăperi mobilate și amenajate cu obiecte tradiționale și vechi.
Alte imagini de la Cula Greceanu, în continuare…
La Conacul Duca, pe urmele unui prim-ministru al României
În aceeași curte, vis-a-vis de cula Duca, se află conacul cu același nume. A fost construit în 1912 de către I.G. Duca, după ce a cumpărat domeniul pe care se află și Cula, în 1910, cu rol de casă de vacanță. La 29 decembrie 1998 a devenit Casa memoriala „I. Gh. Duca”.
Ca un scurt istoric, I.G. Duca a fost deputat, ministru al Agriculturii, al Instrucţiunilor Publice şi Cultelor, al Afacerilor Externe, al Internelor dar și prim ministru în guvernul României. A fost asasinat de către legionari în Gara Sinaia în decembrie 1933 iar rămășițele sale pământești au fost reînhumate un an mai târziu la biserica din Urşani, în apropiere de Măldăreşti, conform dorinței testamentare.
La intrarea în conacul Duca am călcat pe o piatră de moară… semnul unei case de oameni bogați.
…iar la interior am vizitat sufrageria, biroul, dormitorul, cu piesele originale…
… și am admirat colecția de tablouri pe teme relifigioase pictate de Olga Greceanu (sper să nu mă înșel).
La Cula Duca, fostă Măldărescu, în Complexul Muzeal Măldărești
Cula Duca a fost construită în anul 1818 de către Gheorghiță Măldărescu și a fost cumpărată în anul 1910 de omul politic, fost prim-ministru al României, I.G. Duca.
la primul etaj pot fi vizitate un iatac și o mică sală, iar la etajul al II-lea alte odăi dar și un cerdac destul de mare. Într-una dintre camere sunt prezentate informații despre cele mai importante cule ale Olteniei.
Interesant și accesul al etajul superior, protejat prin două uși grele din lemn în cazul unui atac. Se vede că este o construcție mai recentă, mai de lux, făcută în principal în scop de locuință.
Mie mi-a plăcut cel mai mult fresca de pe tavanul scărilor de la intrare, datată la 1920.
Și cam asta a fost vizita noastră în Complexul Muzeal Măldărești, la Culele Greceanu și Duca (Măldărești). Și, dacă v-am făcut curioși, vă invităm și pe voi acolo, s-ar putea să vă placă.
Chiar dacă dintr-un articol semnat Dinu Săraru aflăm că numele culelor sunt prezentate greșit la fața locului.
Biserica cu trei hramuri: Sfântul Nicolae, Sfântul Gheorghe și Sfinții Voievozi
Lângă complexul muzeal de la Măldărești poate fi văzută și Biserica cu trei hramuri – Sfântul Nicolae, Sfântul Gheorghe și Sfinții Voievozi, ctitorită tot de familia Măldăreștilor, între anii 1774-1790.
Deci? V-am făcut curioși de o vizită la frumosul complex din Măldărești, unde puteți vedea unele dintre cele mai importante obiective turistice ale județului Vâlcea? Eu zic să mergeți acolo până nu sunt vândute culele, pentru că am înțeles că au fost scoase la vânzare de către moștenitori. Și cine știe ce se va alege de ele…
hailaplimbare.ro 