Pe meleaguri vâlcene – La Muzeul Memorial Bălcescu, amenajat într-un frumos conac

De atâtea ori am trecut ca vântul și ca gândul pe drumul dintre București și Râmnicu Vâlcea. De atâtea ori am zărit indicatorul către Muzeul Memorial Bălcescu, tot de atâtea ori nu am oprit, prea grăbit între destinații.

Până recent, când am hotărât să merg expré acolo, pe meleaguri vâlcene, pentru a-l vizita și pentru a afla mai multe detalii despre viața marelui revoluționar pașoptist.

Reamintesc că în aceeași zi, pe aceleași frumoase meleaguri vâlcene, am vizitat culele de la Măldărești și mănăstirile Hurezi și Arnota. De asemenea, tot în județul Vâlcea, recomand și Muzeul Satului Vâlcean din Bujoreni, o destinație pentru toți cei pasionați de arhitectura și tradițiile populare românești.

Cred că într-o singură zi pot fi vizitate toate aceste destinații vâlcene, dacă plecați dimineața devreme de acasă și sunteți dispuși să ajungeți seara târziu. Dar mai degrabă vă recomand un weekend plin, petrecut prin locuri deosebite, cu peisaje frumoase și cu multe, multe obiective turistice istorice sau religioase. În Vâlcea nu aveți cum să vă plictisiți, chiar și într-o vacanță de vară.


Dacă mergeți dinspre București către Râmnicu Vâlcea, dragi amatori de drumeții, veți întâlni indicatorul cu pricina după ce veți lăsa în urmă Dealul Negru și ale lui serpentine dar și mirosul îmbietor și fumul micilor de la Dedulești. Mă rog, acolo puteți face o oprire dacă e musai, dacă nu vă puteți stâpâni poftele. Dar, după câte am constatat de curând, numai renumele a rămas din Dedulești, micii de acolo fiind de o calitate îndoielnică. Să nu ziceți că nu v-am spus…

Nu o să vă mai rețin atenția cu detalii istorice despre revoluționarul Nicolae Bălcescu, toate acestea fiind disponibile pe wikipedia. Mai degrabă o să vă arăt imagini și o să relatez pe scurt despre ce ne-a atras atenția în timpul vizitei noastre.

Am găsit un muzeul adevărat, pe un domeniu și într-un conac impecabil întreținute, a fost chiar o reală surpriză din acest punct de vedere.

Scurt istoric al conacului Bălcescu

  • Acesta a fost construit în anul 1828 de către Iancu Bălcescu și Zinca (mama lui Nicolae Bălcescu)
  • În 1907 se execută alte lucrări de reconstrucție, clădirea fiind dublată
  • În anul 1913 I se adaugă foișorul tip culă
  • Alte lucrări sunt executate în perioada interbelică (1936-1939) de către strănepotul de frate al lui Nicolae Bălcescu, Radu Mandrea, când se construiește etajul. Practiv, ajunge la forma existentă în zilele noastre.
  • În anul 1948, Radu Mandrea, donează statului român conacul
  • Până în 1968 conacul a fost „loc de odihnă şi de creaţie” pentru scriitori şi artişti. Pe acolo au fost M.Sadoveanu și Camil Petrescu, printre alții
  • În 1969, Nicolae Ceaușescu a decis ca acolo să fie amenajat un muzeu în cinstea marelui revoluționar Nicolae Bălcescu.

Deși nu este consemnat oficial nicăieri, sunt istorici care afirmă că acolo, în încăperile conacului Bălceștilor, au fost ținute mai multe întâlniri de pregătire a planurilor înaintea revoluției de la 1848.

Am ajuns dis-de-dimineață, încă nu ieșise bine soarele iar un vânticel destul de rece ne încerca prin gecile prea subțiri și jilave de pe noi. Am intrat pe poarta de la intrare și o alarmă ne-a anunțat instant sosirea. Bâzzzzz…. Imediat, o doamnă ne-a primit în holul principal al conacului…

Am plătit biletele de intrare (5 lei de adult, 5 lei taxă foto) și, însoțiți, am pornit micul tur prin încăperile locuite odinioară de familia Bălcescu.

Practic, muzeul este organizat în două zone principale –  primele patru săli prezintă spațiile de locuit ale familiei Bălcescu, cam cum ar fi fost ele în a doua jumătate de secol XIX.

Iar în următoarele patru încăperi sunt prezentate, prin intermediul unor panouri, a unor documente și a multor imagini, informații despre momentele principale ale revoluției de la 1848 și mai ales despre rolul important al lui Nicolae Bălcescu în pregătirea și desfășurarea ei. Dar și multe alte informații despre educația acestuia, despre perioada petrecută în armată, despre cărțile sale și, bineînțeles, despre crudul exil.

Camerele de la etaj nu pot fi vizitate, sunt amenajate pentru cazarea în timpul taberelor artistice sau a evenimentelor culturale care se desfășoară pe domenil conacului Bălcescu.

La intrare stătea pisania casei…

“Ziditu-sa acest conac în satul Bălcești de pe Topologul din Argeș, la începutul veacului al XIX-lea, de către sărdăreasa Zinca Bălcescu, drept locuință pentru domnia-sa și copiii ei, Costache, Marghioala, Nicolae, Sevastița și Barbu.”

Apoi am intrat în salonul principal… tare frumos acolo…

… unde am văzut biroul de lucru, colecții de tablouri, obiecte vechi, mobilier, piese de ceramică, o bibliotecă cu cărți… ce atmosferă, acum o înțeleg pe soția mea, de ce i-ar fi plăcut să traiască în timpurile alea… eleganță, rafinament, heheee…

… am mai văzut și portretele copiilor…

… și o hartă a Bucureștiului de pe la 1800…

A urmat sufrageria, amenajată în același stil, cu o masă mare acoperită cu o față de masă din brocart…

… cu o mulțime de icoane și piese din ceramică.

Și apoi un mic și frumos dormitor de oaspeți…

… unde am admirat frumoasele icoane pictate pe lemn și am văzut un portret al Zincăi Bălcescu, mama lui Nicolae Bălcescu.

Alte imagini din conac…

Portretul lui Radu Mandrea, cel care a donat conacul statului român. Sincer să fiu, nu știu dacă a făcut-o de bună voie. Temere care mi-o confirmă și acest articol apărut în presă, despre moștenitorii care au revendicat moșia.

Pe tot parcursul vizitei noastre am fost însoțiți de doamna-ghid, extrem de amabilă, care ne-a povestit cu lux de amănunte despre fiecare încăpere și cele mai importante obiecte/poze/tablouri expuse acolo.

Turul a continuat cu zona de muzeu în care sunt prezentate documente și informații despre faptele și viața revoluționarului Nicolae Bălcescu.

Am văzut biletul de vapor cu care au călătorit Nicolae Bălcescu, Elena Negri și Vasile Alecsandri de la Palermo la Napoli în anul 1847.

Poze ale Luxiței Florescu (iubita lui Nicolae), ale lui Bonifaciu Florescu (fiul lor nelegitim, paternitatea fiind recunoscută de Bălcești) și ale lui Nicolae Bălcescu…

… pașaportul lui Nicolae Bălcescu…

… o proclamație a aleșilor satului de la 1848…

… câteva file din Albumul Mondo-Valaque din 1848…

… scrisori trimise de Nicolae Bălcescu…

 

… și ultimul portret al revoluționarului român, în care se vedea că este grav bolnav, poate și de dorul de țară…

Apoi am urcat în foișorul casei, de unde familia putea privi la întreg domeniul, la o cafeluță turcească presupun…

După care am mers într-un salon în care erau expuse picturi realizate în taberele de pictură organizate acolo, la conac.

În timpul vizitei de la interior ne-au atras atenția sobele frumos decorate, din toată casa, unele dintre ele fiind realizate în atelierele de la Mănăstirea Văcărești.

Turul a continuat afară, unde am trecut pe lângă fostele case ale servitorilor…

… către bisericuța din Gâltofani, strămutată pe domeniul Bălceștilor la final de secol XVIII. Interesante picturile în tempera, realizate pe tencuială sau direct pe lemn…

După moartea Zincăi Bălcescu (1862), doi dintre copiii săi, Costache și Sevastița, repară biserica, îi adaugă un pridvor de zid și turla, iar între 1865 și 1870 o zugrăvesc cu ajutorul meșterilor locali.

Lângă biserică se află mormintele Sevastiței și ale lui Barbu Bălcescu. Din câte am înțeles, osemintele lui Nicolae Bălcescu nu pot fi aduse de la Palermo, pentru că acolo nu se știe cu exactitate care sunt.

După ce doamna ne-a arătat și frumoasa bisericuță, am avut liber să ne plimbăm la pas prin domeniul conacului Bălcescu.

Nu înainte de a-l admira pe frumosul păun care se tot înfoia către noi… bucuros de oaspeți pesemne…

Apoi, vreme de jumătate de ceas, am luat la pas pajiștea și aleile domeniului…

Pe scurt, vizita noastră la Muzeul Memorial Bălcescu a fost una plăcută dar mai ales interesantă, cu o mulțime de informații și detalii despre viața lui Nicolae Bălcescu și ale familiei sale.

Așa că vă recomand cu drag să vă răpiți câteva zeci din minute din goana între destinații pentru a da un ocol pe acolo. Merită.