Tic-Tac, Tic-Tac…
La numai 3 minute de mers pe jos de la Casa Hagi Prodan se află și Muzeul Ceasului din Ploiești. Despre care auzisem diverse povești și impresii încă de când eram elev, ce-i drept acum mulți, dar mulți ani. Încă de când aveam un Orex la mână, căruia trebuia să-i învârt rotița seară de seară… și pe care îl duceam la ceasornicar cam o dată la două luni, ca să-i schimb geamul spart…
Înainte de ’89 erau la modă excursiile cu școala către Valea Prahovei și Valea Doftanei (se cam făceau tot felul de ceremoniale cu pionieri pe acolo), așa că se trecea mai de fiecare dată și prin Ploiești, Muzeul Ceasului fiind unul dintre punctele de referință importante în acele vremuri.
Eu nu am avut norocul ăsta, așa că habar nu aveam cum este într-unul dintre cele importante obiective turistice ale Ploieștiului și ale județului Prahova. Totuși bănuiesc că nu la fel de mișto ca acum…
Iată că acum, la o vârstă aproape venerabilă, mi-am făcut timp să merg acolo, deși am făcut-o cam fără chef, credeam că nu o să-mi placă deloc. Dar nah, trebuia să merg, aveam o problemă nerezolvată din copilărie…
Am intrat pe ușă oarecum descumpănit și, după vreo 90 de minute (5400 de tic-tac-uri), am ieșit extrem de încântat de ce am văzut în frumoasa vilă, recent restaurată, care adăpostește impresionanta colecție a Muzeului Ceasului din Ploiești.
Apropo, din câte am înțeles, actuală sa formă muzeală datează din 2016, când colecția a fost reorganizată și reamenajată cu ajutorul fondurilor europene.
Am plătit biletele de intrare, 12 lei de adult, 25 de lei taxă foto, și am intrat în turul muzeului ceasului după cum ne-au indicat custozii…
Ca un scurt istoric, Muzeul Ceasului din Ploiești, unic în arealul muzeal de la noi în țară, a fost înființat la inițiativa lui Nicolae Simache în anul 1963. În actuala locație, Casei Luca Elefterescu, se află din anul 1971. Dacă am înțeles eu bine. După cum am mai spus, a fost restaurat de curând, în 2016. Mai multe detalii pe cimec.ro.
Și încă de la început am fost încântat de ce am văzut, încă de la primele instrumente (cadrane) solare de măsurare a timpului… apoi… nisiparnițe (clepsidre), ceasuri de masă, ceasuri astronomice, ceasuri de buzunar, ceasuri de trăsură, ceasuri cu cuc, ceasuri cu apă, ceasuri de șemineu, ceasuri cu pendulă, ceasuri de podea, tablouri cu ceasuri, tablouri animate cu ceasuri…din toată lumea, din toate timpurile (mă rog, de vreo 500 de ani încoace), chiar unele care au aparținut unor personalități istorice și culturale de la noi și nu numai…
O colecție cu adevărat impresionantă, într-o mică dar cochetă vilă din centrul istoric al Ploieștiului… Peste 1000 de exponate din câte am înțeles. Multe dintre ele adevărate opere de artă, dar și de măiestrie inginerească.
Iar primele exponate din tur sunt instrumente primare de măsurare a timpului… cadrane solare…
… dar am văzut și ceasuri de masă destul de vechi…
… unul de masă, astronomic, din 1562…
… un altul, tot astronomic… din….1544!!!
… un altul de secol XVII…
… încă unul de secol XVI…
… pentru ca apoi să admir ceasurile de trăsură…
… atenția mi-a fost captată apoi de ceasurile de buzunar…
… ce frumuseți de ceasuri… adevărate bijuterii…
Stați așa… urmează ceasurile care au aparținut unor personalități ale istoriei și culturii din România…
… ceasuri de buzunar care au aparținut lui Carol I de Hohenzollern, generalului Alexandru Averescu, pictorilor Theodor Aman și C.T. Grigorescu, Ellei Negruzzi, poetului Vasile Alecsandri, ba chiar și două ceasuri de buzunar care au aparținut țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.
O adevărată comoară… Am văzut și ceasuri care au aparținut altor personalități…
… cum ar fi ceasul lui Theodor Aman și al lui Păstorel Teodoreanu…
… al lui Constantin Istrati…
… sau al lui Alexandru Ioan Cuza și Mihail Kogălniceanu…
Am admirat apoi alte ceasuri de buzunar, superb lucrate…
… dar nici zona cu ceasuri cu cuc din Munții Pădurea Neagră nu m-a lăsat nepăsător…
… frumoase și toate tablourile cu ceas încorporat…
A urmat apoi o cameră în care erau expuse tot felul de cutiuțe muzicale, patefoane, ba chiar și un fonograf Edison, utilizate cu câteva decenii sau chiar secole în urmă… într-o prezentare modernă, multimedia…
Mai sunt și altele despre care nu am spus nimic, dar vă las și pe voi să le descoperiți.
Alte imagini din Muzeul Ceasului din Ploiești, în continuare.
Când eram prin camera cu cutiuțe muzicale au început să sune, să bată și să cânte ceasurile funcționale de acolo… erau exact orele 12.00…
O adevărată plăcere a fost vizita noastră la Muzeul Ceasului Nicolae Simache din Ploiești, un obiectiv turistic unic în România și pe care îl recomand atât pasionaților de orologerie cât și celor care vor să vadă de aproape unele dintre cele mai frumoase ceasuri de pe mapamond, unele dintre ele adevărate opere de artă.
Tic-Tac, Tic-Tac… Timpul nu stă deloc pe loc în Muzeul Ceasului din Ploiești, iar trecerea sa este în continuare măsurată de acele frumoase ceasornice, așa cum o făceau și prin alte vremuri…
Tic-Tac, Tic-Tac…
Mi-am readus aminte memorii aproape uitate, clipe ale copilăriei, când ascultam cu urechea lipită de geam cum ticăiau ceasurile tatei și ale bunicului, cum priveam cu atenție la mișcările exacte ale secundarului… de bucuria primului meu ceas mecanic, de regretul că am demontat și distrus un ceas de buzunar elvețian al bunicului, pe care-l găsisem prin sertarul dulapului, în căutările inocente și curioase ale copilăriei…
Tic-Tac, Tic-Tac…
Hai la Plimbare :O) 