De fiecare dată când mergem să ne bucurăm de soare și de mare în Mitikas avem o rutină deja – dimineața baie în mare și plajă, apoi prânz la Four Seasons, taverna noastră preferată, după care mergem la plimbare cine știe pe unde, pentru ca seara să dăm o tură pe faleză, admirând apusul. Pare puțin? Pare mult?
Oarecum rutină de pensionari, oarecum nu – pentru că cea mai mare parte din zi o petrecem vizitând tot felul de obiective turistice, istorice sau religioase din zonele pe care le cutreierăm. Și oricum facem la fel pe oriunde merge în Grecia, mai puțin la Meteora unde nu este mare… :))
Iar în acea zi, după ce ne-am săturat de apa mării, plajă și delicioasele fructe de mare, gătite minunat, am ales să mergem către izvoarele Aheronului (Acheron), undeva în munte, pentru ca apoi să vizităm, dacă mai este timp, și muzeul Nekromantio, unde se spune că ar fi fost porțile lumii de dincolo, lumea lui Hades…
Mă rog, povești, legende… dar care nouă ne plac… În orice caz, două nume cu rezonanță mitologică…
Deci, de la plajă am plecat în munți.. către canionul prin care miticul râu Aheron curge de milenii… cu mult înaintea apariției legendelor Olimpului…
O parcare generoasă ne-a așteptat acolo… Ne-am echipat și nu prea, clar este că din cauză că nu am avut costumele de baie am regretat nu după foarte mult timp…
Pe scurt, râul Aheron (Acheron) ar fi numit după zeul Aheron, care în mitologia greacă era paznicul trecerii râului în subteran. Conform legendelor, sufletele morților erau trecute de cealaltă parte a râului în ținutul lui Hades.
Mai mult, o legendă mai cunoscută povestește despre cum Thetis l-a îmbăiat pe fiul său Achilles în acest râu, ținând-ul de călcâi, care a devenit punctul său vulnerabil. Și ce s-a întâmplat în războiul Troiei este deja cunoscut… nu?
Locul se cheamă izvoarele Aheronului dar… poanta e că nu sunt chiar izvoare, Aheronul avându-și originile cu mult mai departe în continent, înaintea vărsării în Marea Ionică. Aici, la Izvoare, râul iese din nou din subteran după ce intră în stâncile calcaroase ale munților.
Se afundă în subteran, apoi iese din nou la suprafață…
Așa că, putem spune că legendele cu trecerea sufletelor în ținuturile subterane ale lui Hades au și elemente ancorate în realitatea geografică…
Noi am luat-o pe cărarea ce duce în pădure, pe lângă râu și încă de la început am remarcat culoarea azurie a apelor, limpezimea lor… nimic în comun cu râul tristeții, cu apele mâloase și murdare…
Mai mult de 10 minute nu cred să fi mers pe cărare… până aceasta se termină brusc și trebuie să te descalți, eventual să iei în picioare încălțăminte specială pentru a continua..
Noi doar ne-am descălțat și ne-am suflecat un pic pantalonii trei-sferturi…
Și am luat-o în sus pe cursul râului cu ape limpezi și azurii, cu pantalonii suflecați și pe care tot i-am udat când a trebuit să ne afundăm până la genunchi în apa destul de rece…
Ne-au atras atenția stânga-dreapta și mici scobituri în stâncă din care ies zgomotoase și tumultoase apele râului… impresionant cum țâșnesc de jos în sus, nu curg ca niște mici cascade…
Ne-a mai atras atenția și o duduie care se ducea din izvor în izvor și se așeza cu… partea inferioară…. în apele sale… pesemne ceva legat de fertilitate, sănătate… oricum bolborosea și un descânt când făcea treaba asta…
Cred că am mers vreo 15 minute pe cursul râului, până când albia sa a devenit prea adâncă pentru cât de îmbrăcați și echipați eram. Ne-a părut extraordinar de rău că nu am avut costumele de baie după noi și ar fi trebuit să las și camera foto sau telefoanele la mașină, doar gopro-ul merita luat pe albia râului.
Aviz amatorilor…
Asta e, ne-am bucurat de ce am văzut, de cât ne-am udat, am mai stat puțin la soare… și am luat-o înapoi spre parcare.
======================================
De acolo, de la izvoarele Aheronului, am plecat către Nekromanțiu (Nekromanteion) un vechi sanctuar dedicat zeului lumii adâncurilor, Hades. Aici se pare că se afla Oracolul ce facilita legătura cu sufletele rudelor trecute în neființă…
Pe o căldură deja infernală am ajuns acolo, chiar mă gândeam că nu vom avea răbdare să vizităm chiar tot situl arheologic. Din acest punct de vedere mi-am făcut probleme degeaba, este un muzeu amenajat pe o suprafață destul de mică, ce poate fi vizitat în maxim o oră, dacă nu și mai repede. Așa că nu am avut timp să facem insolație.
Cam așa arată în poze…
În urma cercetărilor arheologice au fost determinate mai multe perioade în care a fost folosită această culme a dealului din localitatea Mesopotamos, în apropierea râului Aheron.
Artefacte din neolitic dar și din perioada elenistică timpurie, sfârşitul secolului al IV-lea –începutul secolului al III-lea î.C., pentru ca toate construcțiile să fie distruse de romani în 167 dC.
Oracolul de aici ar fi facilitat comunicarea viilor cu sufletele celor trecuți în neființă… Aceștia ar fi trecut prin labirinturile întunecate, urmau un regim alimentar adecvat, pesemne halucinogene și alte substanțe interzise acum… pentru ca apoi să comunice sau să-și închipuie că comunică cu rudele decedate….
… într-un spațiu întunecos sub pământ…
…. poate chiar în aceasta, susținută de 15 arcade sculptate aproape perfect, în care am pătruns și noi cu o oarecare teamă, pe o scară strâmtă prin care de-abia am avut loc…
… destul de ciudată atmosfera acolo, sub pământ… n-aș fi avut curaj să stau în întuneric complet… acolo, în palatul subteran al lui Hades și al soției sale, Persefona.
Tot pe același loc ar mai fi funcționat o mănăstire, pentru ca cea mai recentă să fie o culă… ridicată în perioada ocupației otomane.
Recunosc, nu am zăbovit prea mult pe acolo, ne-a moleșit prea tare căldura apăsătoare…
Însă pot spune că ne-a plăcut, am aflat informații interesante despre ce se presupune că se petrecea în templul lui Hades…
=======================
Hai la Plimbare :O) 